Blog Archives

Itinerarii de primăvară

La vulcaniDSC02687

DSC02682

DSC02672

 

 

Trovanţii

DSC02734

DSC02760

DSC02762

Advertisements

La Pâcle

Drumul spre Vulcanii noroioşi, Pâclele Mari şi Mici e frumos, cu imagini pastorale – oi, văcuţe, cai la păscut. Pajiştile răspândesc un parfum ameţitor. E un pic de sălbăticie. Un drum pe care îl refac cu plăcere, îndestulare spirituală.Apoi, din această feerie, cobori într-un spaţiu selenar.Peisajele sunt antagonice.

Mirosul de gaze emanat din străfundul pământului,solul arid, pâraiele de noroi, micile canioane… ai senzaţia că eşti pe altă planetă. Câţiva vulcani mormăie.

DSC01371

 

 

 

 

 

 

 

DSC01370

 

 

 

 

 

 

 

Mă opresc în timp, la mijloc de cărare şi îmi schimb hainele. Aparent sunt singur, dar totuşi vorbesc.Undeva, într-o casetă a trupului am toate datele adunate. Merg şi vorbesc. Sunt în paginile istoriei.Timpul mă întreabă. Un vânt uşor trece pe lângă urechile mele şi-mi lasă şoptit ceva. Ce ştiu despre anonimele cazuri care l-au vândut pe Iisus?

Suntem în jurul Pâclelor, stăm pe vine şi analizăm.Între timp am fost curăţat de neamurile de pe mine, sunt curat, curat.Degresat. În clipa asta aud un vuiet şi mă uit spre cer. S-a căscat o gură de aer spaţial la care sunt conectată. Doamne, din ce lume îmi dai să respir?(fragment, La Pâcle)

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC01367

 

La Vulcanii noroioşi

P1030534

 

 

 

 

 

 

 

P1030563

 

 

 

 

 

 

 

P1030557

 

 

 

 

 

 

 

P1030569

 

 

 

 

 

 

 

P1030553

 

 

 

 

 

 

 

P1030572