Blog Archives

Să facem pace cu toate lumile de lângă noi, din noi

M-am războit cu o stare din care vin, aceea de a-mi fi furată ţara. O altă epocă de care să mă tem mai mult decât asta nu există.

Eu iubesc această întinsă omenire  oricât aş merge prin bălării – iubesc bucuria de a trăi, de a mă înveli cu orice gând… Nu pot să mă exprim  cum o să bată vântul  în următorul moment, dar ştiu că sunt aici, cu iubire de neam, de loc, de frunză. Doamne, alunec pe un soi de lumină, vin la Tine în pajişti cu copii şi râd de fericirea care sunt.

Da, eu nu pot decât să scriu, să mă legăn în cuvinte, în mister, în noianuri de lucruri şi amintiri, da, eu scriu şi nu pot să mă tem de cuvânt cum vine, curge ca mierea, ca vraja.

Ce multă libertate de expresie îşi iau unii şi câte se fac în numele ei.Şi eu stau, mă întreb că lumea asta nu e totuna cu mine, cu libertatea ei de expresie.Nu acced, nu sunt frenetic, nu umblu pe străzi să ţip, dar ţip la sărăcie, corupţie. Oh, de s-ar mişca mai marii lumii şi ar face poze  împotriva sărăciei, corupţiei…

Putem lenevi fără remuşcări, putem grăi minciuni, fără tulburări de conştiinţă, putem fi răi fără a crede în repercusiuni morale, putem lovi în cel de lângă noi fără să ne pese de vreo lege socială. Putem orice pentru că e vremea puterii murdare.

Şi totuşi, am un freamăt de dor, deşi stau într-o ruină umană.

 

Advertisements

Nesfârşitul timp…

nesfârşita organizare pare să se strecoare dincolo de pământ…Nesfârşite par toate, pentru că, de fapt, ele încetează a mai exista. Sunt putrede, lipsite de prezenţă, nu se mai poate vieţui în aşa ceva. Avem nevoie de o altă eră a omenirii, a dăruirii ei.

O dramă a insuficienţei noastre este lipsa de  umanism. Ce istorie planetară să faci cu ură şi lăcomie? Ce umanitate  formează  aceste instincte iremediabile?aş spune.

Zile nesfârşit de triste pentru că lucrurile nu se mai rezumă la a fi bun,luminat,pacifist, ci a nu mai exista celălalat, aproapele nostru. Să piară, nu mai e loc şi pentru el, să mai respire, să se aşeze puţin lângă noi şi să vorbim despre acelaşi creator.

Nu aş putea să mă reped la gâtul altui om, de altă religie, să-i spun că el nu e bun, ci doar eu, credinţa mea e bună şi cea mai frumoasă.Da, mă reped, dar să-l îmbrăţişez şi să locuim împreună pe această planetă.

Nu pot să vieţuiesc în ură de neam, de rasă, de religie…Nu sunt pregătit să urăsc şi nimeni nu va reuşi să mă înveţe asta.

Sunt pregătit să iubesc… să dăruiesc, să fiu blând şi iertător.Sunt pregătit să împart cu aproapele meu orice firimitură de pâine.Sunt pregătit să mă jertfesc.Sunt pregătit să uit orice jignire.

Sunt pregătit de orice revoluţie pentru aproapele meu.

Nu mai e timp de ură, de lăcomie, de fraze deşarte.Nu mai e timp de fals, goliciune…Nu, nu mai e…

Am senzaţia căutării unui alt timp, în care pot să mă încred şi să mă vindec mai mult, să ne vindecăm, căci fără îndoială numai un alt timp ne mai poate vindeca.

Jurnal,2016

Pretimpul locuitorilor

Am locuit în pretimp şi în grădina lui.Am savurat grămezi de litere, am intrat în vâna omenirii, am respirat odată cu ea. Da, mă văd azi în pretimp. Sunt nostalgic după pretimpul în care am locuit, mă bucur că l-am descoperit.Nu ştiam cum să încep să scriu despre fericirea asta, eram fragil, dar trepidant în a spune adevărul. S-a lăsat prea de multe ori înserarea peste chipul meu. Şi ce ? Ce-i cu asta ? Nu sunt oare pământean ?

O, da, am nevoie de o întinsă poezie şi un soare imens care să încălzească omul. Petecul de pământ pe care am stat să fie luminat cu surâsuri, la mine acasă să fie o ramură de măslin. Pretimpul mă aliniază din nou în cele ce sunt, uit ce-am cumpărat, ce am văzut, mă reunesc cu timpul pentru a face lumină în şoşonul omului. M-am definit în pretimp şi aşezare pământeană, am văzut bordeiul omului, am fost zărit sau intuit de om, m-am aşezat pe scaun la fel ca el. Şi totuşi din pretimp până azi mi se pare atât de puţin…

Scriu în forma asta de lumină şi sunt puţin tensionat de frumos, pregătit pentru istorie. Ar trebui să fac pace cu anumite angoase, întrebări, cercetări ale vieţii mele omeneşti, să nu mai conteze decât pretimpul. O, aşezarea mi-a dat făina ei, să fac pace cu orice om din ogradă.

Martie, 2014

 

Deflagraţia singurătăţii

Gândeam în efortul unei mari singurătăţi la aspectul raselor. Iubirea de rasă s-a conceput într-o călătorie când am vrut să fug de singurătate, de bizarul întregii lumi. Drumurile păreau de neînvins şi eu însămi la fel…Revezi însă forţa de a iubi şi trăi, de a te compune lângă orice om, indiferent de culoarea lui.

Mi-a trebuit timp să uit cotidianul în care am purtat false victorii.M-am închis în mine şi am trăit cu gând minuscul revărsarea de cadre.Nu vreau nobleţe, vreau singurătatea călătorului, arma cu care să înving privirea piezişă. Apoi s-a relevat o opţiune de iubire – am considerat că pot să mă întind în iubirea de rasă, să uit deşănţata intoleranţă.
Am încetinit mersul să văd pe ce drum o apuc. Merg în rând cu mici taurine. Se lasă apusul…drumul nostru continuă. O nevoie de solitudine asteroidă, dar camuflată. Singurătatea mi-a adus marea iubire a toleranţei, omogenitate cu rasele. Omul e o singură rasă… nu-ţi trebuie reforme, ci doar să priveşti în interior şi să accepţi. Alte lucruri putem să le iubim preventiv, dar nu asta.

Umbli pe drum şi visezi la o iubire care să te lege de toate celelalte vietăţi. Cine nu crede că iubirea poate începe pe drumurile pustii ? Iubirea de rasă trebuie să fie principala cauză a mulţimii. Aş vrea să adaug câteva cuvinte : în umbră să pregătesc istorii.
Desăvârşirea emoţiei de rasă… ne aşternem în comunicări de specie, cum suntem noi…Ne învârtim într-un crescendo al emoţiei, desecretizare colectivă. E ca atunci când te trezeşti într-o extensie a fiinţei, a superbei raţiuni de a te autointimida.
Sunt ostentativ cu progresul şi materia  bolnavă, dar aservit aproapelui meu.

E firesc să trăiesc cu convingeri sacre, să preiau înfrângerea urii de rasă. Nu am să pot să încap niciodată în această ură.
Daţi-mi voie să salut sentinţa de apropiere cu orice om. Freamătă câmpul şi ne adună. Nu sunt un conferenţiar, dar îmi doresc pacea.
Intrăm în competiţie de vindecare, vuiet de înălţime şi colaborare. Da, vreau să mă dedic organizării timpului. Să uit cuibul de vulturi, ampla mişcare de demitizare a omului.(Azi vom trece Rubiconul,CorectBooks)

Fiii Gândului pe CORECTBooks

A apărut cartea de eseuri Fiii Gândului în premieră pe CORECTBooks, alături de celelalte cărţi – Fiul din copcă, Azi, vom trece Rubiconul, Anotimpul secret şi Drumul vulpii. Fiii Gândului cuprinde o serie de revelaţii, conştientizări ale unei lumi spirituale care duc spre  divinitate. Dumnezeu  înseamnă  adevăr, iar adevărul poate fi găsit oriunde, în orice stare sau împrejurare. Dumnezeu este pretutindeni, indiferent de rasă sau religie. Dar pentru a-L găsi trebuie să nu te loveşti de dogme sau obscurantism. Fiii Gândului intermediază un efect de lumină cosmică care ne îndreaptă existenţa spre o altă dimensiune şi o lumea mai bună.