Blog Archives

Liniştea viului

Captez minuni de curbură, se lasă seara  peste învelişul nostru… Răsare soarele, mergem pe stradă, suntem noi, viii – nu căutăm originea, ci lucrurile cotidiene, ne fermecăm cu unele gânduri de bine, sau poate revoluţionare, deschidem glasul inimii.

Fericirea îşi flutură chipul prin trenele noastre nefericite, sunt în ambientul unei mulţimi şi mă uit, sunt chiar ambiental, Doamne, fulgurantă e lumea asta!

Am sărutat cârdul de speranţă cu propria făptură.

Mă configurez şi mă supun.

Mă rănesc privind atâta durere, călătoresc cu gândul spre treceri universale, mă detaşez de tălpile pe care le încalţ, mă cazez în Templul Originii,răstorn lumea din privirea mea pentru că aici nu pot s-o port, trebuie să fiu liber şi curat.

Povesteam cum eram în toiul unei lumi, mă scuturam adânc de mine de parcă vroiam să scot insul adevărat la lumină.(Jurnal,2015)