Blog Archives

Nu e Schliemann, e Ion Gheorghe

Dacă aş fi trăit într-o ţară mai norocoasă, sub oblăduirea unei clase politice inteligente,creatoare şi mai puţin slugarnică în faţa teoriilor străinilor, privitoare la originile noastre etnice şi ale limbii române astăzi aş fi fost considerat un Schliemann al românilor.(Deochiul Gorgonei,memorii)
E Anul lui Ion Gheorghe. Al poeziei, pasiunii pentru arheologie,mitologie (nu doar al cătuşelor). Şi nu poţi să nu fii mişcat de puterea lăuntrică a acestui mare poet.
Practic, mă pregătesc de Ion Gheorghe, citesc, recitesc, revăd, resimt, mă trezesc, însumez noi idei despre istorie, arheologie, mit, cunoaştere, dragostea de daci, de ţărani…. toate enunţate într-un fel de furie de a trăi şi descoperi. Mă întorc la strămoşi şi-i privesc din Gruiul Dării – grui pe care mă jucam în copilărie şi asta mă înalţă mai mult spre cuvintele poetului. Cuvinte din care parcă sunt şi eu, răzbesc… Cuvinte care te umplu la mici intervale cu substanţa aceea pe care o cauţi azi pe dealurile Istriţei – strămoşii. Totul e bine consfinţit, desăvârşit. Eu am fost hărăzit Dealului Mare Istriţa întrucât zeii m-au întors din nemurire înapoi pe pământ să caut, să găsesc, să afirm, să impun respectului ştiinţelor istoriei chipurile de piatră şi numele strămoşilor mei.
Cum să nu fii treaz la demonstraţiile acestui poet, sau privind pietrele din paste litice… şi multe alte descoperiri interesante. Dar cineva neagă adevărul, respectul pentru toată această cultură arheologică. Mii de pagini de inscripţii am transcris şi tradus de pe aceste statuete şi toate adeveresc acea unică şi genială carte Dacia Preistorică, şi toate se vor constitui în probe materiale zdrobitoare pentru un viitor tribunal care să dea dreptate lui Nicolae Densuşianu, martir al ştiinţelor istoriei, pe care nepăsarea şl mediocritatea şcolii oficiale l-au ţinut în mizerie de-a trecut în lumea celor bravi şi nerăzbunaţi, cu picioarele mâncate de şobolanii Academiei.
E veşnicul nostru început… Absolut toate statuetele de pastă litică pe care mi le-a dat dealul Istriţa poarta cuşma frigiană… Dealurile Istriţei ascund mitul unei existenţe.
Şi mă revelez în continuare cu poetul Ion Gheorghe – cu supliciul de a vedea adevărul spuselor sale în Deochiul Gorgonei…
O carte fundamentală care trebuie citită şi recitită. Cu dezvăluiri extrem de interesante, dar şi pasaje în care decepţia autorului e vizibil dureroasă. Nu a fost înţeles aşa cum trebuie, deşi s-a războit pentru a arăta multe dovezi arheologice. S-a luptat ca poet, scriitor într-o lume literară destul de alambicată. Apoi, dezamăgit a vrut să renunţe la cetăţenia română. Cum am ajuns eu să umblu pe străzi la tot felul de notariate şi oficii ale Ministerului Justiţiei cu gândul ca să-mi întocmesc dosarul de renunţare la cetăţenia română.
Nu voi ierta niciodată scriitorii care au fost ofiţeri acoperiţi sau angajaţi să dea informaţii despre colegii lor …
Memorii scrise cu patos, aprige, care să învingă gorgona,- o zee care dacă pune privirea pe tine te împietrea,distrugea, – asimilată securităţii, care a pus ochii pe el l-a subminat poetic,moral,social.
Nu sunt specialistă în Ion Gheorghe, dar îmi place Ion Gheorghe. Îl zămislesc ca pe un idol pe dealul Istriţa, dealul revelaţiei. Ce blândă trebuie să fie povestea asta în care trăim. Să nu-l omitem pe Ion Gheorghe. Să se facă mai mult loc istoriei neamului. A trăirii lui. Căci frapant este cum poetul crede şi îşi trăieşte neamul, cum îl zeifică,sfinţeşte.
Nu e Schlieman, e Ion Gheorghe… Şi e minunat aşa cum este.
Ianuarie,2015

Advertisements