Blog Archives

Trăiesc verbul

Citesc,citesc şi mă mărunţesc în mine,mă încălzesc cu o cafea, un gând poate de bine, dar mă rog,sunt prea simplu în dimineaţa asta, cu lacrimi, cu vietăţi ce depind de mine.

M-am dezvoltat extrem în aceste ţinuturi de timp, de fân cosit.Şi iar mă întreb, de unde să încep a trăi?Nu vreau să mai vorbesc despre durere, ci doar despre pace şi adevăr.

Sunt în mine aprige vorbe, aprige aşezări de lume, sunt…Mă dizolv în ele la miez de zi sau noapte, mă duc la fântână, o, ce apă bună e pe lume…ce glas de păsări şi lumină…

Traiul meu este verbul,drumul prăfuit, rândul de vie, fiinţele vii. Îmi dau seama de toată această mândrie a mea – trăiesc verbul, cântă cocoşul, zboară mierla şi pe măsură ce vorbesc mă înfăşor mai tare în lume.

Am în mine o mie şi una de cuvinte şi le dau lumii, nu le păstrez, le fac pâine, sigur, mă războiesc din lumea în care sunt…Dar în război mă văd mai bine, îmi văd adversarul. Mi-am ales iubirea, marea iubire – Cuvântul.

O, sunt treaz, tot mai treaz, vorbitor.

Doamne, sunt dintr-un ram şi ştiu că totul e poveste...

(Fragment, Jurnal,2013,în memoria mamei mele)

 

Advertisements

Refugiu în vreme de toamnă

Doamne,
cad în toamnă şi mă cuprind
mă văd umblând pe liniile de Gând
eu iau din mine şi dărui oricând
şi nu rămân flămând
pentru că mă umplu din nou de Gând

Nu mă îngrădeşte toamna, mă eliberează… Din frunza galben-ruginie apare întreaga reîncarnare şi reprimire în taina universului
Sunt în Cuşma cu suflet ales. Azi e mai mult decât un îndemn la dragoste, romantism.E o temă

În liniştea pădurii numai frunzele cad, le auzi.Puterea mea este mai nobila dacă mă las în acest sunet
Oh, ce de chemări enigmatice, ce gol ai fost şi acum parcă toate te îmbracă.Putem renaşte oricând dacă suntem pregătiţi Am mers prin covorul de frunze… Vrei verb, cunoaştere.Vrei să pătimeşti, să compui versuri pentru numirea fiecărui lucru

DSC03711… şi tenta, tenta de a fi tu în toate astea, de a te vitaliza lângă suflul toamnei

20151024_120329Urc din străfunduri şi mă văd din nou.Sunt în cărarea lumii. O să putem aprinde flacăra adevărului în curând şi fără oprelişti.
O să legiuim Cuvântul şi ordinea

20151024_120240Selfie…Am ieşit din vatră în păduri de vrajă. Alegerea mea este Cuvântul. Doar Cuvântul.

20151024_123700Frunze,vers… Timpul în care şed eu aici e plătit

Văd văzduhul înnegurându-se uşor.Vreau verb cum numai eu pot să vreau

20151024_141020Stau în foişoarele astea umane

DSC03716 şi  trebuie să scriu ca să exist

Cauza naţiunii pamântene

Ce grai îmi umblă prin minte ca să-mi desăvârşesc emoţia, să-mi arate locul în care trăiesc…Nu vroiam să fiu un ins aleatoriu pe acest drum, ci bun şi intuitiv. Am surâs pentru toate rezervele de linişte şi m-am plimbat prin curtea casei ca să-mi caut înfăţişarea. Mă simţeam deodată tulburat şi îngrădit, fără să-mi cunosc chipul. Atunci mi-am articulat privirea ca să pot uita, dar tot mă gândesc la curtea  prin care umblam. Şi trebuie să dau drumul azi la tot ce am cunoscut, cum s-a configurat. Da, cineva trebuie să-mi compenseze durerea şi strigătul. Cineva trebuie să-mi explice conturul coşului prin care ieşea fumul, pentru că eu nu înţelegeam existenţa fiinţei mele
Vom duce dorul tinereţilor noastre pârjolite de dorinţe, vai, de denumiri… Curtea casei…trebuie să fie o împlinire chiar şi atât de târziu, chiar şi după ce am fost de atâtea ori muribund. Curtea casei, un joc al naturii mele pământeşti, o prea apropiată zi de naştere, o preaslăvită şedere pe prispă sau sub salcâmi. Am agăţat într-un ciot puţină revenire din ceea ce sunt eu – purtatul prin lumea cu opinci. Serios, nu puteam să mă nasc în orice lume, ci doar în asta. Revederea mea ca fiinţă se face în turnirul privirii curţii, a coşului din care veşnic ieşea fumul pe care-l priveam pentru că abia conştientizasem că sunt, dar nu ştiam de ce sunt şi de unde vin.
Cum am apărut aşa, deodată, în curtea acelei case? Mai stăm să ne gândim la acele zile ale analizei coşului şi să ne vedem – cum concepeam lumea şi ciorapul în care ea să intre. Ce fac? Restitui adevărul zilelor mele, restitui funcţia de existenţă. Am trăit cu visul leagănului de societate. Fireşte, este o diferenţă între a fi şi a trăi.
În această clipă de restituire a zilelor mele îmi este necesar şi mersul căruţelor pe uliţă. Căutarea mea devenea mai aprigă văzând cum se învârt acele roţi şi nu ştiam dacă pot să elucidez conştientizarea că sunt, văd, răd, mănânc, mă încalţ… Sunt, deci, om. Fiinţă cu vertebre. Toate aspectele îmi erau de ajuns ca să vreau mai mult. Regăseam în acest firicel de lume multă ambianţă. Pe unde să trec ca să ocolesc toate astea? Nu pot să trec, trec, deci, pe drumul ăsta. Mergem să vedem cele însuşite de mine, de alţii… Rămân să discut ambianţa în care am vieţuit. O, naţiunea după care strig e schimbătoare. O, vreme! Cum îmi aduci roadele fiinţei mele şi cum mă conving de sentimentul tău de protecţie, vibraţie. Nu mi-am ratat căutarea pentru că m-am întrebat cine sunt. Nu am lăsat lumea de izbelişte şi nici s-o cumpere alţii. Am pus indicatoare ca să-mi apere cauza. Cauza aceasta este din vremuri vechi şi trebuie s-o apărăm. Este cauza naţiunii pământene.

Fragment din volumul  şi Tatăl (in pregatire)