Blog Archives

Frumosul plai

Nu îngâna

Să fii fost de vină solstiţiul de vară…? Am îngânat, m-am înfuriat, am renegat. Doamne, îţi trimit câteva pagini de dor şi durere. De cum se face dimineaţă mă gândesc la tot felul de lucruri nobile despre neamul meu. Îmi rămâne acest neam, e al meu, îl voi iubi. E ceea ce îmi dă linişte şi pace.

Neamul meu drag…parcă sunt mai împăcată acum când îl privesc aşa tăcut cum sunt. Dacă aleg să rămân aici definitiv, să-mi pun în pod sacii cu poame şi să aştept iarna. Să ies, să fac căpiţe de fân şi să privesc cerul fără a avea alte interferenţe.

Doamne, îţi vorbesc din viul local, cum cercetează lumea restul mărunţişului de prin buzunare. Sunt atât de blând când scriu această epistolă în care vreau să rămân alături de neam. Şi vreau, dacă se poate Doamne, să trec cu neamul prin Grădina Ta şi să i-o arăt. Şi voi ţine minte drumul ăsta în care pot să vin cu neamul spre Tine.

Domnul în clipa asta se uită prin hubloul Lui la mine, mă vede şi aude. Apoi vorbeşte cu cineva, îi dă sfaturi. Parcă am primit o tichie albă, croşetată cu fir de bumbac, o am în mâini şi mi-o aşez pe cap uşor amuzat. Tot neamul cu care sunt acum şi vrem să-Ţi vizităm Grădina o să poarte o astfel de tichie. Ea are o floricică de câmp brodată ca un simbol al frumosului plai. Da, tot neamul.

Urnesc neamul din loc. Avem la noi şi coşuri de răchită. Se construieşte rapid o anumită cărare în spaţiu pe care vom merge spre Grădina Domnului. Pe el sunt de strajă corpuri pe care nu cred că le-am mai văzut până acum. Sunt corpuri misterioase, dar le voi afla eu.(fragment, Fiii Gândului)

 

Tărâmuri de frumuseţi

Trăiam în amănunt, dar cu gânduri bune, în perspectiva luminării noastre. Eu exist. Eu stimez adevărul. Mă apropii de timp, parcă lângă o tufă de afine. Oare mi se vorbeşte ?
Se încheie timpul vechi şi se deschid Tărâmuri de frumuseţi.
Doamne, ce fericire să fiinţezi şi să creezi frumosul! Adevărul parcă mă dospeşte, cresc, mă fac mai bun. Şi voi avea Grădina mea unde îl voi cultiva.
… adun fânul şi aştept fraţii. Adie vântul. Îi simt, se închină vremea pentru ei. Frumuseţea mea e sculptată. Mă întrepătrund cu adevărul, intru în Casa Lui. Mă aşez, mă umplu de credinţe, multe credinţe şi aici e Domnul în toate.
Arcuim Adevărul şi tragem săgeţi peste câmpuri, spre lume. Apoi ne facem odăi pentru a ne adăposti.
Continuăm să tragem săgeţile adevărului în toate direcţiile, e adevărul care trebuie ştiut. Aruncăm căldările.
Trezesc adevărul din Cuşmă, asta mi s-a spus lângă tufa de afine. Mă încalţ în grabă pentru a pleca la drum. Se trezesc şi liniile de cuib şi nu pot decât să vorbesc în limba fraţilor.
Doamne, înalţ privire spre Tine, îţi surâd din Cuşmă, din acest cuib pe care mi l-ai dat. Dă-mi voie să Te privesc şi să sper.
Reglăm timpul, trebuie să anunţăm ceva. Dacă ţi-e foame, ţi-e sete, să-mi spui. Da, mi-e foame, mi-e sete de adevăr. Fă curat în ogradă, adună-mi omul.

Iunie,2014