Blog Archives

Mă aflu în locul numit faptă apropiată

Este fără îndoială o uitare aprofundată. Ştiinţa apropierii deja este preparată în vase. Ştiinţa apropierii se va dizolva în om. Îl va pătrunde. Prin ştiinţa de apropiere fratele se face văzut.

Mă îndoiesc că în frumuseţea mea nu există ceva substanţă. De ce lume m-aş lega fără asta? Ştiinţa de apropiere va fi craterul din care vom răbufni.

Din când în când mi-e sete de adevăr, de grupa lui de sânge. De caldarâmul pe unde îmi caut de lucru. Fraţii  mă leagă de o uşoară temperatură, vorbesc.

Ce stare vie! Ce oaste vine în fiinţa luminată! Apar slujitori care abia aşteaptă ordine spaţiale. Se emite timpul, gradul de cunoaştere şi vorbire pentru ei. Slujbaşii se aşează şi înţeleg.

(fragment,Fiul din copcă)

Advertisements

Omul din gura de rai

Mă umplu de gura de rai. Reglăm puţin conturul lumii şi observăm mişcarea ei. Cât de aproape o privim… Mai reglăm un pic pentru a nu o tulbura sau simţi vreo durere. Îi închidem puţin mersul agitat. Apoi ne urcăm în bolurile transparente şi ne deplasăm într-un alt loc de pe pământ. Nu foarte departe.
O, ce dor mi-a fost de gura de rai.
Sunt Frate. Ne apropiem de o gospodărie unde trebăluieşte omul. Îi scriem istoria aproape, privindu-l. Ne urcăm în căruţa lui cu fân şi ne jucăm. Ne alăturăm de omul simplu pentru a-i arăta chipul şi locul nostru. Doamne, câtă supremaţie e în acest aşternut…
Începem să individualizăm fiecare individ, să-i facem camera în care va sta şi se va lumina. Ne vom regăsi în lumină…
Trecem râul în fugă şi podişul care mi-e cunoscut. Ne apropiem de Chip şi-L sărutăm. Povestim ce am făcut în gura de rai. Ne-am emoţionat trăind cu omul din gura de rai, trecând pe lângă gospodăria lui. După care eu am avut voie să sărut Grădina Domnului şi să mă umplu de minuni.
Am adus cu noi un rest de chip, vom vedea ce vom face cu el, ce efecte îi vom da.
Sunt acolo, acasă. Pe lângă mine trec mii de veacuri ca nişte secunde. Apoi se deschide o imensă gaură de lumină… Un veac luminos.
Am în faţă o bucată mare de piatră la care lucrez, o sfărâm pentru că avem nevoie de pulberea ei. Fraţii mai mici vin să se uite.

(fragment FIII GANDULUI, CorectBooks)

Lângă focul vetrei

Glasul a început să umble, nu mai putem minţi…  Ascundem o mare istorie pe catre trebuie s-o dezvăluim.
Glasul a atins lumea şi pot să ridic membrele fericită, să trăiesc slava graiului. Nu sunt al meu şi nu am fost. Toate cărările au fost inundate de Glas, cine trece pe acolo îi ia forma, se mulează şi se revendică din ignoranţă.
Aştept Glasul într-o astfel de cărare, să-l sărut. Mergem în lume, mă destăinui. Planeta se află în căuşul care în câteva clipe o poate face stea. Ar trebui să reflectăm la asta.
Dar nu, încă nu se închid porţile planetei, trebuie să ajungem la privire, la coloana vertebrală dintre cer şi pământ. O, cât îmi doresc să trăiesc şi să mă revărs…In depresiunea vorbirii se lasă şoptit Glasul.
Dintr-o dată se face focul întrebării… Să credem ce n-am crezut, să vedem ce n-am văzut.
Vin resurse bogate din atmosferă, capabile să se infiltreze şi să prelucreze organismul. Resursele pot fi edificatoare pentru evoluţia vietăţilor pentru a le acomoda la atmosfera propice alienării la celelalte planete.
Omul se va vedea însă la fel de obişnuit şi liniştit în ale lui.
Lângă focul vetrei, pe înserate, el stă vlăguit şi gânditor la ziua de mâine. Intr-o astfel de înserare va apare Fratele în dreptul vetrei lui.

E timpul absolutului pe care-l privesc cu nesaţ. Din om, omul nu trebuie să facă o armă.
(Fiul  din copcă, 2009)

Frate, ridică-te din ograda ta şi luptă !

Mă aşez la masa fraternizării şi scriu o scrisoare de apropiere.Colectivitatea este darul nostru atenţionat. Fastuoasa lumină se imprimă pe chipul fratelui şi ochii lui capătă sclipirile primei forme de viaţă. Cât ne-am fraternizat cu acest tovarăş… Să-l ridici din veacul lui, să-l umpli cu fiinţa care fierbe de adevăr şi revoluţie.

Crinii sălbăticiţi îşi improvizează mirosul. Aspiraţiile mele sunt multiple…Aceste fiinţe mici, împărţite în ogrăzi se nasc continuu şi glorifică sentimentul.
E seară, lună, stele…Deodată simt tumultul florilor. Luna se îndepărtează lăsându-le în obscuritate. Vibraţia se înteţeşte. Primesc efectul de a sluji credinţa. O pasiune de noapte aduce vestea reclădirii sistemului de siguranţă. Oricât mi-aş dori singurătatea sunt alterată cu precizări. Păpuşi colorate dansează în jurul grădinii. Strigătul lor e doar răzorul pe care trec localnicii. Se înteţeşte muzica. O mumie slujeşte cea mai frumoasă civilizaţie. Organizaţiile întind marea furtună.

Trăiesc din plin fenomenul decepţiei sociale, dar nu mă opresc. Minciuna şi aparenţa au locuri prea nobile. Lupta pentru a-l domina şi sărăci pe celălalt duce la abateri fatale. Atâta vreme cât avem inşi care îşi duplicitează forma ne vom război. Să scăpăm de o societate condusă secundar. Să schimbăm soluţiile de rutină cu adevărurile adevărate, aducătoare de energii şi progres. Cinismul ne îmbâcseşte, instituţiile sunt organizări ale influenţei banului,  forme de oprimare ale interesului general. Victorioase sunt legile găunoase.
Încep să spun tot mai multe despre regrete şi făptuieli. N-a atârnat la groaznicele streşini abdicarea noastră. Fac tot ce-mi stă în putinţă să ridic forma la cutezanţă. Şi să strig:  Frate, trezeşte-te din ograda ta şi luptă !
Îi vom dărâma pe aceşti inşi entuziasmaţi până la demenţă. Valorile  nu-şi pot regla mersul dacă nu luptăm pentru ele. Să ne aşezăm la masa noastră simplă şi să sperăm în Adevăr. (Ultimul Trigon, 2005)

Poeme

 Libertate
Mă arunc cu poemele mele
în mulţime şi râd cu ea
stăm în ploaie şi privim cerul –
eu, poemele şi mulţimea
Eu cu poemele mele
dăm daruri din străbuni
ne întrebăm pe unde trece mulţimea
ca s-o iubim
Eu cu poemele mele
stăm uneori şi plângem
pentru că aşteptăm ziua
in care să iubim mulţimea

Nevolnicie
Nu aş putea spune din ce mai trăiesc
din clipe vremelnice
care mi-au setat mersul
din cariere de colorit verde
din timpuri străvechi ale omului
sau parcurgeri antice ale pescarilor
Sămânţa de pepene
mi-a radiat chipul împreună
cu starea de lume şi soare

Scop
La  porţile tinereţii mele
se exclud insistenţii
vrăjile trecutului
a oficioşilor
care au vrut să mă lege
de ei inşişi

Binecuvântare
M-am îmbrăcat în haină de om
şi am aşteptat Venirea
Ne chemi Doamne pe toţi
pentru o zi mai bună ?
Toată lumea trebuie să fie
o poezie
O chemare spre Adevăr
Spre Lumina de mâine

Conformare
Emoţia mea s-a topit deodată
în cârdul gâştelor
care cereau dreptate şi cuviinţă

Lumea asta
E o lume ce-mi vine mie
pe buze s-o cânt
să-i dau leagănul înfăţişării mele
s-o ating cu foamea mea din priviri
cu lumina din care vin

Gravură

Sunt aici
cu un frate de circumferinţă
şi un balot de paie
Vremuri nobile
se agită în ochii mei
şi mă tulbură