Blog Archives

Misiuni ale Frăţiei

O, cum îmi vine să sărut pământul şi această vreme bună! E puţin umed, dar cald. Drama nu mai pare atât de cruntă şi bizară. Vreau să strig adevărul şi să propun o soluţie, aşa dintr-o dată, mergând pe drum.

Voi pleca în căutarea timpului să-i vorbesc. Deodată îmi pătrund în piele particule fireşti ale unor fiinţe mici. Vom grădinări împreună în această vreme blândă. Le simt energia, mă deplasez cu ele. Brusc, în timp ce mă deplasez devin altul. Devin eu, în armură. Devin Frate. Devin Frate din ce în ce mai des. Undeva, se scurge o energie foarte mare, acolo merg. Urmează să mă întâlnesc cu ceilalţi fraţi şi să vorbim. Vorbim despre cotul lumi, acea curbură pe care trebuie s-o denivelăm. Vorbim cu privirea.

Doamne, această egalitate între mine şi fraţi îmi dă un gând sublim. E cea mai sublimă stare a mea. Deosebirea e că eu mă reîntorc în om. E fiinţa din care vin şi vreau uneori să mă opresc la ea, dar mai am treabă pe aici. Urmează să mă întorc, să spun omului ceva, ce am subliniat la această întâlnire.

Ne-am înfruptat din om, din chipul lui, am luat acest chip de multe ori asupra noastră. Sunt Frate, mă uit în ochii fraţilor şi vorbim. La întrebările mele se pun imediat răspunsuri sau acoperişuri bune. Iau cu mine un acoperiş pe care trebuie să-l dau omului. Să guste din el apoi să-i prelucrăm chipul.

(fragment, Fiii Gandului)

 

Advertisements