Monthly Archives: December 2016

O istorie hieroglifică

ultimul-trigon

„Privirea lăuntrică, specifică literaturii Elenei Radu se fixează cu şi mai multă încăpăţânare asupra propriei fiinţe pe care încearcă s-o epuizeze prin analiză.Pasiunea de a nota febril stările delicate ale fiinţei psihice,sociale(o fiinţă retractilă şi visătoare), o pune pe autoare în stare de graţie poetică…”Mircea Ghiţulescu, prefaţă, O nouă istorie hieroglifică, Ultimul trigon,2005

“O zi din viaţa noastră subtilă

Voi asigura succesul iubindu-l pe celălalt.În toată întinderea de mai devreme am fost anonimă, dar m-am salvat, prinzând efectul altei stări.Nimeni din mulţime nu a fost suficient de instruit…

Nu mi-e milă de ei pentru că au făcut aventură.Şi-au căutat slujbe, plăceri.S-au împrietenit unii cu alţii ca s-o ducă bine.Nu-ţi poţi avea rostul în această lume obosită.Mă aflu în regatul libertăţii inopinate.Eu nu primesc de la nimeni nimic, îmi creez singură posibilităţile.

Propun cinci minute de revoluţie făţişă.

Împlinirea zilei de azi este argumentul suspiciunii.Neîncrederea – locul ultimelor efectuări.Vrem să ieşim în stradă pentru a demonstra noile noastre gânduri.

Sunt în această gloată sfâşiată, mută şi n-o observ.Degeaba strig că e revoluţie.Gloata e moartă în propriul chip.A scăpat dintr-o întâmplare dar nu se poate ameliora în alta.Omul nu se mai poate portretiza, pare învăluit din ce în ce mai mult în ceaţă.Nu mai are voce.E revoluţie şi el nu poate simţi asta.

Nu mai distingi nimic, toate fiinţele s-au adunat într-una singură, cenuşie care a devenit extrem de suspicioasă privindu-te.Cu această fiinţă te vei lupta.”

 

Advertisements

Liniştea viului

Captez minuni de curbură, se lasă seara  peste învelişul nostru… Răsare soarele, mergem pe stradă, suntem noi, viii – nu căutăm originea, ci lucrurile cotidiene, ne fermecăm cu unele gânduri de bine, sau poate revoluţionare, deschidem glasul inimii.

Fericirea îşi flutură chipul prin trenele noastre nefericite, sunt în ambientul unei mulţimi şi mă uit, sunt chiar ambiental, Doamne, fulgurantă e lumea asta!

Am sărutat cârdul de speranţă cu propria făptură.

Mă configurez şi mă supun.

Mă rănesc privind atâta durere, călătoresc cu gândul spre treceri universale, mă detaşez de tălpile pe care le încalţ, mă cazez în Templul Originii,răstorn lumea din privirea mea pentru că aici nu pot s-o port, trebuie să fiu liber şi curat.

Povesteam cum eram în toiul unei lumi, mă scuturam adânc de mine de parcă vroiam să scot insul adevărat la lumină.(Jurnal,2015)