Monthly Archives: November 2016

Omenirea este un singur corp

dsc02204

Vatican, 14 septembrie, 2014

Este o duminică frumoasă de toamnă. Suntem în Piaţa San Pietro, Vaticanul este în fervoare religioasă.O  atmosferă care trebuie trăită, fără reticenţe, fără a te gândi la secrete sau conspiraţii. Ci doar să vezi pietatea acelei mulţimi…să-l vezi pe Papă la balcon, să-l asculţi.Cuvintele   se topeau  în murmurul mulţimii, aplauzele ei… nu sună a propovăduire, ci a înţelpciune. Asculţi şi renaşti.  Acum înţeleg mult mai bine nevoia de a trăi în orânduire cu pacea în suflet.

O stare de amorţire divină,plinătate, ca într-o trezire spirituală înaltă, mult mai înaltă, uiţi limita de timp, eşti într-o rezervă a divinităţii. A fost cel mai emoţionant moment religios pe care l-am trăit.

Eşti cu  mulţimea.

Impactul cuvintelor Papei asupra maselor e fulminant, am văzut, trăit, filmat cu greu. Naţionalităţile rezonau cu acest glas. Naţionalităţi de diferite confesiuni. Eşti lângă aproapele tău, nu contează că e altă naţie, altă confesiune, altă culoare,  sunteţi la fel, ascultaţi la fel…

Am fost, fireşte, marcat de slujba din Piaţa San Pietro, reţinut emoţional,  pierdut în mulţime… Niciun călău nu poate atinge această emoţie.

Citeai pe feţele lumii împăcarea, vindecarea. Căci Papa are darul de a atinge sufletul, de a-l face să vibreze.

Ce să fie lumea aceasta fără aspectul ei divin? Fără extremism religios, doar puterea cuvântului, blândeţea de a-l spune, binecuvântarea acestor fiinţe care se regăsesc în Piaţa San Pietro.

În această după amiază trebuie să trăieşti cu fruntea sus pentru că oamenii păreau legaţi de aceeaşi emoţie.

Această mulţime multicoloră, multinaţională m-a îmbibat cu spiritualitate, i-am respirat intenţia, avântul, i-am văzut privirea…Şi i-am cules mersul…Şi i-am gândit taina

Apoi s-a împrăştiat, curgând în fluvii pe străzile Romei, fiecare parcă având accesul la divinitate. M-am uitat la Roma în această fervoare religioasă şi m-am proptit de timpul de a avea ceva divin în noi, mai mult divin, să nu ne mai înecăm în bani şi avuţie.

dsc02209

Am văzut şi revăzut Vaticanul…Parcă nu stătusem destul în Capela Sixtină, nu-l privisem destul pe Sfântul Petru…Nu-l atinsesem. Nu mă amestecasem destul cu naţiile care păşesc în murmur sau tăcere pe aceste coridoare lungi, fantastic de pioase… Aici eşti lăsat să crezi în ce vrei tu, în tine, în celălalt, să nu ţi să pară nicio deosebire.

M-am trezit într-un fel aşa, pe coridoarele Vaticanului… epuizat, tulburat. Poate o clipă neînţeles căci beatitudinea era prea amplă.

Merg cu Adevărul să luminăm lumea

Purtăm flacăra lui, dar avem mult de mers. Mă grăbesc să aprind luminiţa la multe porţi, alerg de la una la alta şi sunt aproape disperată pentru că trebuie să mă încadrez în timp.

Disperarea mea e acerbă, mai am multe case la care trebuie să aprind luminiţa şi Adevărul mă pregăteşte continuu în această putere. Sunt oameni care stau în întuneric şi strigă după lumină. Doamne, dă-mi putere să ajung şi să dărui.

Nu mă pot opri din fugă. Ştiu că pot.

Şi în timp ce fug să împart lumina simt cum corpul meu se naşte din nou…Se naşte din nou… Doamne, mă nasc…Mă nasc şi Tu Te uiţi… Mă nasc şi mă legi de alte corpuri, vorbeşti cu ele… Şi mă iei în braţe. Mă arăţi acelor chipuri pentru a mă vedea şi cunoaşte. Chipurile se uită şi pun întrebări.

Da, da eu sunt şi ştiu. Eu sunt şi mă văd. E adevărat ce văd. E adevărat ce spun. În gândul meu se opresc tovarăşi de lumină care mă cunosc. Doamne, mă nasc şi-Ti port Chipul

Toate le-aş dărui, gândul meu nu e decât la un sacrificiu suprem care să Te conţină.(fragment Fiii Gândului,CorectBooks)