Monthly Archives: August 2016

Nesfârşitul timp…

nesfârşita organizare pare să se strecoare dincolo de pământ…Nesfârşite par toate, pentru că, de fapt, ele încetează a mai exista. Sunt putrede, lipsite de prezenţă, nu se mai poate vieţui în aşa ceva. Avem nevoie de o altă eră a omenirii, a dăruirii ei.

O dramă a insuficienţei noastre este lipsa de  umanism. Ce istorie planetară să faci cu ură şi lăcomie? Ce umanitate  formează  aceste instincte iremediabile?aş spune.

Zile nesfârşit de triste pentru că lucrurile nu se mai rezumă la a fi bun,luminat,pacifist, ci a nu mai exista celălalat, aproapele nostru. Să piară, nu mai e loc şi pentru el, să mai respire, să se aşeze puţin lângă noi şi să vorbim despre acelaşi creator.

Nu aş putea să mă reped la gâtul altui om, de altă religie, să-i spun că el nu e bun, ci doar eu, credinţa mea e bună şi cea mai frumoasă.Da, mă reped, dar să-l îmbrăţişez şi să locuim împreună pe această planetă.

Nu pot să vieţuiesc în ură de neam, de rasă, de religie…Nu sunt pregătit să urăsc şi nimeni nu va reuşi să mă înveţe asta.

Sunt pregătit să iubesc… să dăruiesc, să fiu blând şi iertător.Sunt pregătit să împart cu aproapele meu orice firimitură de pâine.Sunt pregătit să mă jertfesc.Sunt pregătit să uit orice jignire.

Sunt pregătit de orice revoluţie pentru aproapele meu.

Nu mai e timp de ură, de lăcomie, de fraze deşarte.Nu mai e timp de fals, goliciune…Nu, nu mai e…

Am senzaţia căutării unui alt timp, în care pot să mă încred şi să mă vindec mai mult, să ne vindecăm, căci fără îndoială numai un alt timp ne mai poate vindeca.

Jurnal,2016

Herghelia Cislău – sub soarele arzător al lunii august

20160814_152353

Herghelia pare tăcută, ciudat de tăcută. Altădată, auzeam încă de la intrare  nechezatul cailor, foşnetul brazilor,- un tremur aşa, neliniştitor pe drumurile şi aleile care te duc spre grajduri şi pajişti.Caii sunt pe pajişti, dar foarte liniştiţi.

Aleea de conifere e la fel de tăcută, şi cu toate astea în aer se simte miros de toamnă. De idei, de furnicături ale versului, imaginaţiei.Dealurile par îndepărtate, într-o lumină uşor difuză, nestatornică. Dincolo de ele, o!, de câte ori nu am mers la stână, în zi sau în noapte. Ore, ore petrecute în mijlocul tradiţiei strămoşeşti.

Întotdeauna când ajung în herghelie – fac prezenţa, ca să spun aşa – intru în grajduri – da, Varlam, Tezeu, Odiseu… cai pur-sânge care au câştigat trofee de-a lungul timpului şi care stau la loc de cinste în birourile hergheliei.

2003

2003

Varlam are 22 de ani. Într-o toamnă, fuseseră aduşi în oraş mai mulţi cai în locul unde de regulă se ţine târgul  Drăgaica, pentru prezentare. Ploua mărunt. Şi nu m-am putut abţine, am făcut un galop uşor.

Ei, da!, cât romantism. Trebuie să iubeşti caii, echitaţia.Demult vroiam o …cameră aici, să scriu.Desigur, nu era o problemă.Să scriu în orice anotimp, în miez de vară, de toamnă, de primăvară, să mă plimb cu sania cu cai iarna.

Foşnetul copacilor de multe ori mi-a amintit de mine, de pasiunea de a fi eu şi de a-mi împlini dorinţa într-un galop.Sau mers la pas pentru a trăi istoria clipei.

1998

1998

Am călărit pe Valah, un cal alb superb, era al meu…frumosul meu cal alb. Am şi căzut de câteva ori.

De Vita – e blând, deşi data trecută a fost extrem,extrem de nervos. Dacă nu mă ţineam bine în şa…

Ieşim din aleea de conifere în pajişte, alergăm spre libertate…

Jurnal, 14 august,2016

 

Fug cu o fâşie din scoarţa terestră

Nu s-a lăsat încă seara, stau întins. Apoi mă văd deodată dezlipind o fâşie din scoarţa terestră, o făşie destul de mare  şi lungă, pe care  o fac sul ca pe un carton şi fug cu ea spre ai mei.

Nu s-a mai văzut nimic.

Şi iarăşi se vede. Făşia din scoarţa terestră pare aruncată peste timp. Aveam o putere de neînfrânt. Fugeam cu patimă şi disperare,cu materia în braţe la fraţii mei. Nu văd omenirea, dar parcă o suport. Cât mai rezist acestei fundaţii ?

Fâşia din scoarţa terestră este supusă unei îndelungi priviri şi discuţii. Cum arată pământul după această dezvăluire a acoperişului?

Activăm ca o mare artă a iubirii de om. Ne cufundăm din nou în materie ca să rezistăm. Când fraţii compun această lume nu trebuie să ne temem.

Forţa de a apropia lucrurile nu are loc prin insinuare. Fermentaţia identităţii are loc acum. E  nevoie sublimă de adevăr şi pregătire emoţională. Aştept identitatea care e în pregătire şi se va răspândi peste marea lume. E unica  pregătire.

Istoria  este o clipă de nemurire.

Gust tot felul de minuni … Am fibrilaţia valorii universale. Luăm prânzul cu timpul, cu frumuseţea atmosferei. Adevărul se scurge printre noi. Îi surâdem. Avem Cuvântul pe masă. Îl pregătim pentru întinsa omenire. Simbolul pământului înseamnă o singură identitate.

Omul este trezirea noastră. Creştem, creştem…să fim văzuţi. Simt adevărul creaţiei, umblu cu el.

Doamne, în pragul desăvârşirii tale, cerem milă.

(fragment,Fiul din  copcă)

Singurul amurg

Sunt singurul amurg care luminează vatra… îmi caut aşternutul, puterea…

Sunt un amurg…cele câteva istorii pe care le-am avut se pot localiza. Sunt singurul amurg cu proprietăţile lui.

Singurul amurg în care pot să privesc şi să nu mă simt siluit.

Eu, singurul amurg… nu prăbuşesc istoria, mă încânt cu ea, mă leg de firul existenţei planetare.

Singurul amurg în care uneori uit că sunt existenţial.

Singurul amurg – singura probă  a adevărului în care parcă judecata e altfel, mai blândă, dar profundă. Sunt fluid şi nu mă întreb de ce, poate pentru că sunt singurul amurg.

Jurnal, iulie, 2015