Monthly Archives: May 2016

Eu şi Ochiul

Am auzit că m-a căutat adevărul şi a vrut să-mi răspundă la întrebări. Nu doresc să-l văd… Ar trebui să intru în vizită la Timp să-i spun. Interesul meu pentru adevăr nu că a scăzut, l-am uitat. Mă joc cu nebunia zilelor fără rost, cu stabilirea relaţiilor de foi, de interes grupat. Am devenit prea nevolnic din cauza statului şi a conducătorilor. Şi totul se petrece sub aceşti nori.

Unde mă duci Doamne?Ce vrei să-mi araţi? Am trăit în păcat şi cu toate astea mă iei după Tine… Dar sunt copil, cum altfel ? Sunt copil şi sunt lângă Tine ca lângă un părinte, nu am puterea să mă opun sau să spun ceva. Mă duci încotro?  Ce vrei să-mi araţi?

Cum au venit toate astea…din senin. Plouă. Să nu uităm. Plouă. În spatele nostru, la oarecare depărtare ne urmăresc fiinţe de lumină care se consultă între ele şi devin foarte atente. Apoi ce văd… Leagănul Ochiului… Nu ştiam că Ochiul are un Leagăn. Şi ce Leagăn… Câtă lumină străluceşte din el şi cum văd  întreaga fiinţă pământeană. Cum o recunosc… E tăcere în jur, dar toţi sunt acolo. Sunt uluită şi vrăjită, apoi vreau să mă apropii, să-l ating puţin.

Ochiul e în Leagăn…Îmi văd fiinţa, dar cea matură… cum vinde din nou tot ce a avut şi încearcă să se înalţe, să discute cu universul şi să-i aştepte părerile. Apoi parcă aud o şoaptă care vine din Leagănul Ochiului. Primeşte-mă…Fă-ţi o foaie pe care să stau…Treci pe lângă lume aşa cum s-a spus…Nu  te înclina. Vremea aproapelui e aproape.(fragment, Fiii Gândului )

 

Advertisements

Ochiul Domnului

Am senzaţia că în plină zi văd un ochi extrem de mare, apoi o lunetă prin care se vede pământul. Mă uit şi văd frumuseţea Ochiului, e al Domnului şi niciun neant nu-i poate rezista. Iar eu, în aceste clipe simt că trebuie să dau mai mult din mine, din propriul trup, din propria atmosferă, să intru în naţiune şi să o sorb. Altfel, e ca şi când existenţa mea nu poate exista, sau nu mai pot să fac loc adevărului. Cum să pun pecetea pe această naţiune…? Căci am senzaţia că în secunda asta chiar o pun, e un fel de sigiliu, am ridicat mâna şi am lăsat-o încet pe chipul ei. Oh, naţiunea, blânda mea speranţă. În câtă dezordine a trebuit să trăiesc şi să supravieţuiesc pentru ea… După ce am pus peceta trec un râu cu mulţimea în spate, o conduc şi îi vorbesc.

Îmi dau seama că tânjesc după atâta libertate încât sunt gata să mă sacrific. Sensul lucrurilor banale mi-e străin, mi-e sete de libertate şi de cuvântul ei. Veneau atâtea întrebări din timp, din reforma lui. Bunele reforme interioare mi s-au întâmplat când am trecut pe lângă adevăr. Eram eu şi totuşi un noian de amintiri în acelaşi timp. Eram un vânt uşor ce trecea pe acolo, se răsfăţa pe lângă chipul Adevărului pentru că va împlini istoria. De unde vine timpul şi cadrele sale de configurare? Ai adunat de atâtea ori porumb de pe câmp, dar nu ţi-ai dat seama de frumuseţea vieţii şi a istoriei. Mă ridic să simt mai bine adierea vântului, să mă mângâie cu trezirea sa spre o lume mai bună. O, ce răvăşit sunt. Nu mă tem decât de o singură clipă – clipa universului. Merg şi nu mai sunt uitat, sunt văzut de tot poporul şi cordonul care îl înconjoară pentru a-i da respiraţia. Am  palpitaţii din cauza adevărului şi vreau să mă dau lui. Să-i fiu fiică, să-i povestesc dragostea şi devoţiunea mea pentru el. Cât am vrut să mă confrunt cu lumea…cât am plâns pentru că atunci când vorbeam despre fiinţa lui deveneam mai singură. O, da, este vremea adevărului, ştiu. A singurei noastre posibilităţi de a-l cunoaşte şi iubi, de a grăi în limba lui.

(Fiii  Gândului,CorectBooks)