Monthly Archives: March 2016

Spun şi respir Cuvântul

Din ce colţ al lumii să corespondăm, Doamne?   Trăiesc în materia asta care fierbe ca  într-un uluc şi nu ştiu  cum va fi, ce se va întâmpla cu omul. Eu, Doamne, vreau să fac o mărturie – de mult mi-e gândul la Tine şi vreau să Te întreb ceva. Sunt atins de vreme uneori şi încovoiat, dar încerc să respir şi să spun Cuvântul.

Stau undeva, la un capăt de drum, pe o piatră, mă uit în dreapta şi în stânga, nu ştiu ce aştept.    Sunt drumuri cu praf, parcă drumul copilăriei. Apoi, deodată, stând aşa,pe piatră,  sunt dezvăluit, dezbrăcat de haina de om.

Vreau tainele lumii.

Curg picături… beau şi îmi dau viaţă, le sorb şi parcă mă trezesc. Iţi dau să bei din Universul meu, aud.

Văd acel Univers… Ce pot să grăiesc acum? Să mă vindec de cele lumeşti şi să mă uit spre acel Univers.

Mă regăsesc cu fiinţele din lumea mea şi zâmbesc. Mă furişez în diverse taine să văd lumea, s-o văd şi să iau decizii. Intru într-un fel de văgăună.Vorbesc.

Sunt fericit, ating Coama Adevărului apoi alerg spre ceva, deocamdată nu ştiu spre ce, dar voi vedea.Se deschid în faţa mea multe căi, toate într-un univers al nostru,  alerg în faţa acestei cărări, sunt în corespondenţă cu ai mei. Am o misiune, sunt încordat.Undeva, unde o să ne unim forţele, trebuie să ajung să ating acel punct.

Doamne, şi după asta ne putem uita – eu şi fraţii – în oglinda Ta. În acel ecran în care Tu vezi Totul. Şi sunt fericită că pot să văd Ecranul şi să mă sui în mersul omenirii.

Doamne, acum pot să Te întreb: Cum mă cheamă cu adevărat?

(Jurnal, decembrie 2015)

Întâietate şi gând sumar

Homo sapiens a distribuit armele plin de ură. El continuă să privească într-o parte şi să pregătească măcelul. Amfibiile ascultă ceata lumii.Singur, omul îşi vede liniştit de treabă.Şi ei sunt liniştiţi, studiază începerea pozitivării.
Homo sapiens adună paie de rezervă şi trunchiuri de copaci.Nu va trece cu vederea absolut nimic, nicio reformă. Cea mai luxoasă civilizaţie va dispărea într-un minut.
Cerul înstelat ademeneşte furtuna.
Amfibiile supraveghează starea. Civilizaţii secunde se restrâng. Devin o cotizaţie rapidă. Un foşnet adoptat. Care cu boi merg printr-un univers stingher, par absolvite de orice constrângere. Formele de relief pregătesc turma.Se stă la foc mic…

În colţul acestei lumi m-a poziţionat un ins care m-a iniţiat. Am mâncat fructe împreună.La colţul acela trebuie să ajung.
Da, era ţinutul acela mic, cu piersici, iie şi ulcioare. Eu ştiu să-mi rezerv trecutul. Adopţiile, glasul de care m-am îndrăgostit. Acum gradele de temperatură în care locuiesc sunt diferite…Parcurg setea de a stabili istoria originii şi revolta ei.
Pe străzile formate se învârt aceleaşi fiinţe, e vulcanul în care te-ai format.În clădiri imense încă se elaborează legi, proiecte inutile.
Războiul va concretiza amănuntul
Vom relua focul
Vom relua ordinea
Masa va fi împlinirea tuturor
Colectivitatea va trăi fără interpreţi
În acest război omul îşi va vedea originea şi o va iubi
Mi-e sete. Beau o picătură de apă din ulciorul preconizat şi aştern ultimele temeri.
Nu am mai fost în grădina cu meri pentru că a bătut vântul.
(fragment, Ultimul trigon)