Monthly Archives: February 2016

Aventura de la omul primitiv la omul modern

Omul primitiv era complet definit prin graba cu care îşi făcea eficienţa. În grupul lui totul era permis şi nu exista deznădejde. Numai forţele naturii îl posomorau. Azi, eficienţa a scăzut prin absorbţia unor lucruri noi, cu totul neverosimile şi în plus.Posibilitatea e o mare paradă când e excesivă. Nu trebuie decât să porţi amprentele tradiţiei.Vastele cerinţe pot fi împrăştiate dacă nu-şi găsesc veridicitate existenţială.
În concepţia omului modern totul e posibil pentru că şi-a desfiinţat începutul. Suspectarea de zi cu zi nu-i poate reţine chipul. Nevinovatele procesiuni de limitare l-au făcut să acceadă mai mult.
Până la ivirea iniţiativei au trecut mii de ani.Drumul a fost abaterea celor mai importante mişcări. Au fost multe momente, atenţionări, dar grupurile s-au aruncat în poziţionări.
Omul primitiv e tot ceea ce ne cuprinde în aceste zile ale furişării oarbe.Aventura de la omul primitiv la omul modern a ţinut cât o pagină. Omul modern este galopul omului primitiv.
Din toate analizele s-a ales această fiinţă puţin probabilă.
Ce fierbinţi au fost nopţile noastre sălbatice, mânuind cele mai simple unelte, în faţa unui foc aleatoriu. Cât am alergat pe plajă goi, în tovărăşia unui animal blând şi a unei orchestre cosmice…Se ştia de atemporalitate şi fuziune. Uneltele au poziţionat clipa. Apoi chipul s-a destăinuit unor idoli.
Nimeni nu-l învinovăţea pentru că era o mare nevoie. Un act actual de confruntare.
Împădurită a fost noaptea prin noţiunile trimise.Defrişări temporale ale surâsului altora.
Din tovărăşia acestui grup de anonimi s-a format marea societate.O societate care îşi exprimă boala, neputinţa, obsesiile.Se dedică expresiei necuviincioase pentru a învinge oroarea, cu speranţa că într-o zi va scăpa de oroare.Singurul conţinut al omului este folosirea sexului.Convins că are suficient progres şi confort nu-l mai trebuie decât acest deliciu.
Şi totuşi, nu ne regăsim în această societate.Trăim supoziţia creaţiei nu creaţia însăşi.Nu voi purta dialog cu aceste fiinţe atente şi pline de scop.Tensiune şi credinţă prin arogări, nu prin concret.Toate şi le-au spus într-o beţie nemăsurată. Mi-e teamă de tot ce şi-au creat.
Vom avea război.
(fragment, Ultimul trigon,2005)

Amănunte de ultim timp şi chip

Mă însoţeşte un tovarăş de lumină, mergem la pas pe drumurile pustii, cu pomi înfloriţi. Auzim mişcarea celor care se trezesc din recrutări. Marele Tovarăş mă încurajează să nu uit, să trimit mereu veşti despre Om.
Nu comentez forma atentă a înserării. Aş fi vrut să trăiesc mult şi bine cu puţinul minţii mele. Să fie o intimitate absolută pe care să nu o zărească nimeni, să nu devină obiect de studiu sau formare. Dar să revin…
Înfloresc prunii pe alee şi eu nu mă remarc cu nimic.Visul e reţinut, căutarea ambiguă, iubirea nu se poate localiza. Mă tem că nu pot să ocup acest spaţiu în care există atâtea definiţii. Să-ţi părăseşti Imperiul şi să vii aici e o mare preocupare.
Aş vrea să lupt cu perioada de împiersicire, să aducem daruri noi pe răzoarele copilăriei.Totul e o formă în care trebuie să ne încredem.Aceasta nu dispare doar se schimbă din vreme în vreme.Execuţiile sunt recreaţii succesive.
Să ne aşezăm la masa noastră simplă şi să sperăm în adevăr.

Da, te afli în grădinile care răscolesc avutul.Am cochetat cu urme de răzoare, frunze moi.Cu oameni care pot dărui mai mult sau mai puţin învrăjbirea.Mă grăbesc să tind spre altceva, acest univers e doar un popas. S-a spus să fiu încălţată cu opinci şi îmbrăcată cu iie. Să fac focul la sobe unde se trudeşte mâncarea, să frământ lutul…
Să port iia lor nu a fost uşor. Sunt cei mai blânzi aşezaţi, cea mai frenetică specie. Voi pleda pentru eternitate, această naţie să devină caz concret în miezul lumii de mâine.
Timpul meu faimos s-a scurs în aceste origini.
Amănuntele unei vieţi private mă trudesc. Când încep să-mi revin e deja seară şi intru în colţul hibrid. Eu nu am nimic din ce pot avea, asta nu e viaţa mea, trupul ăsta nu e al meu.Şi nici timpul. De toate mă despart milioane de întinderi.Omul e mereu altul, preocupat să suspecteze universul. Am adopat forma colectivului din care fac parte,dar sunt motive să cred că e ceva suspect.
…şi cu toate astea nu mă pot abţine să nu iubesc această formă.Aventura noastră a ţinut cât o simplă iniţiativă, cât un scop care ne poate proteja. Adevăratul chip al omului este în continuare susţinut.
Trebuie să fii istoric, eruptiv…
(fragment, Ultimul trigon,2005)

Conceptul de dezvoltare a fiinţei

Cel mai tandru obiect este elementul în care tu m-ai construit, fereastra prin care m-ai privit, lanurile în care m-ai purtat… Am fost cu mult în urmă fiinţă, acum m-ai zugrăvit cu mângâierea, surâsul…Dacă nu eşti lângă mine, toate astea le pierd şi devin din nou anonimă…
În această lume eu nu pot exista decât în concepţia ta
…şi ăsta e un adevăr
Trecem din faza Iniţierii în scutul Poziţiei. Marginile mele erau la fel de îngăduitoare, oricât priveam pieziş înapoi, totul pare schimbat. Câte nu s-ar fi putut intermedia. În împrejurări fireşti m-am bizuit pe fundalul Penelopei – ostatică în aşteptare, energizată cu ceva atribute de femeie pozitivă.
De la un ins cu totul deosebit am primit o uniformă.Trupul meu străveziu a îmbrăcat-o…
Ai intrat în intuiţia unei nevoi şi nu a fost nimic real, ai întovărăşit credinţe de care nu te-ai alăturat, care te-au făcut să devii mai suspicios.În trecere ai văzut schimbare de chipuri.Nimic real, în afară de clipa în care poţi afla cu adevărat ceva desptre tine.
În amintirile noastre se strecoară multă prevenire. Nu e prea mult de făcut în conjunctura deja numită. Aparent, societatea e în slujba omului, dar făloşii ei o înrobesc în cel mai legal mod.
(fragment, Ultimul trigon,2005)