Azi, sub un soare blând de iarnă m-am trezit în piept cu o inimă de zeu

Am inimă de lumină, voi crede, voi spera… Las cuvintele în limba omenească, în brâul ei. Am fost, încă mai sunt martor şi muritor. Ating fiinţa omenească şi intru în acoperişul ei. Ne odihnim în Cuşma Adevărului, vremuim locul.
E o mare zi de lumină şi de tulburări sociale, dar să nu disperăm căci suntem ai luminii. Masca minciunii planetare se dă jos şi se priveşte Adevărul.
Limba de pământ se schimbă şi se organizează. Forma de existenţă se atenuează. Să trăim epoca luminii dumnezeieşti. Alerg şi leg cordoane de lumină coborâte din cer pe pământ. Sunt foarte grăbită. Între timp îmi văd fraţii, dar parcă alţii, supremi. Şi cât pot să alunec în adâncul fiinţei omeneşti şi să-i compun cântecul.
Am pe degete şi pe tălpi multe urme de individ şi tot ce-am atins. Nu o să răpim faima istoriei, o s-o arhivăm acolo. Nu o să ne opunem ridicării în infinit a individului. Vom fi cu toţii ispitiţi de lumină şi o vom adora. Azi am ales să trec prin lumină de câteva ori şi să-i trăiesc materia. Tot ce e ţesut omenesc se va topi în lumină. Ar trebui să ne ţinem de mâini, să nu ne depărtăm unii de alţii, să fim martorii aceleiaşi treziri spirituale – neamul şi timpul.
Nu pot să mă opresc din acest mers al fraternităţii. Vă voi povesti tot ce am adus cu mine, tot ce este bun în lume. Plâng pentru trăirea mea în om… Cu câtă dragoste l-am urmărit şi m-am aşezat lângă chipul lui să-l ascult. Să-i sărut gândul fără să ştie. Cât am plâns ca să ridic vălul cunoaşterii. Să mă rog numai în Templul Adevărului.
Am creat cărări ale desăvârşirii naţiunii, al acestui neam culegător de fructe. Resursa neamului stă în vântul stelelor care-i protejează fiinţa. Neamul va trece prin sabia luminii şi a Adevărului. Timpul de lume şi aşezare parcă se apropie în grabnica lui menire. Sună clopoţelul, e clinchetul plăcut pe care-l ştiu. Da, o să mă duc acolo, să tânjesc. O să am mâini curate pentru a-mi mângâia aproapele.
Ne cufundăm în marea artă a iubirii, a însuşirii omului nostru.

În toată această lume abisală, mă încânt cu o pajişte sau un gând despre poporul pe care nu vreau să-l vând, cu un soare aprins şi un amurg pregătit de multe fiinţe.(fragment)

Advertisements

Posted on January 9, 2016, in literatura, Uncategorized and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: