Monthly Archives: November 2015

O, da !

Nu ştiu ce pot să fac, dar nu vreau să fiu indiferent.Trebuie să trezesc verbul, atmosfera. Să-mi iau măsurile gândului, perspectivei sociale. Să cred că merg în această toată poveste cu mine, cu celălalt. Să fierb în independenţa spiritului.O, da, pot să fac atât de multe dacă mă întreb şi recurg la adevăr…
Doamne, dă-mi timpul în care eu pot să fiu.Să mă rog, să exist, să furnizez adevăr.Nu ştiu dacă pot remedia vreodată această dorinţă de adevăr. Circumstanţa în care mereu vreau să exist, să propun soluţii pentru o societate mai bună.
O, da, sunt suitor de adevăr. Uneori mi se pare că exist ca formă de pregătire umană. Duc dorul singurei mele puteri de a fi – adevărul. Nu am circumstanţe atenuante – îl vreau. Mă ridic din mocirlă, din orice pentru el ca să-l respir.Mi-am propus mereu să exist în adevăr nu în minciună.
Este clar că mă revendic. În căuşul lumii mele. În straiele în care mă bate vântul…O, ce vreme… ce istorie…

Trebuie să ne confecţionăm haine noi în care să vieţuim.Haine care vor arăta altfel decât ceea ce avem acum. Totul va fi istorie. Vom avea straiele originii. Jurnal,2015

Legile verbului

Nu ştiu dacă ne mai putem uita – ca naţie -, unii în ochii celorlalţi. Pretutindeni e o corupţie devalizantă care a stors ultimul zâmbet, ultima privire de bine. Se iau măsuri…Se bâjbâie prin rezerve, se aduc unelte de lucru pentru a ne pune la punct cu norme şi evaluări. O reformă de tip nou, dacă putem s-o numim aşa.
Ce să mă înveţi ? Mie trebuie să-mi iei coruptul de lângă mine, să nu mă mai sufoce. Să pot respira, lucra.Să pot crede în lege. Că nu e făcută în van şi că ea guvernează.Dar nu, guvernează coruptul. Cine să-l evalueze p’ăsta? Nimeni. Desigur, ca de obicei va urma o reformă, restructurare, evaluare…orice…dar în care va suferi tot omul de bine, care îşi face treaba. Pentru că, de fiecare dată, toate reformele le-au făcut ei. Şi atunci despre ce curăţenie vorbim, când începi să amesteci coruptul cu profesionistul ? O reformă nu poate fi făcută decât de oameni competenţi şi morali. Nu de oricine.
Ascult Ceaikovski.
Coruptul nu abdică de la nimic. E clar.Mai inventează nişte strategii şi rămâne tot în maldărele puterii.
Aş putea spune : Luaţi coruptul de aici şi duceţi-l într-o mănăstire…Să se pocăiască dacă instituţia legii nu mai are putere asupra lui.
Ascult Ceaikovski.
E splendid, fenomenal. Am putea face o altă orânduire. A bunei cuviinţe, a credinţei adevărate. Fără corupţia devalizantă.

Da, ne vindecăm… sau încercăm…Nu mai ştim cum ne este, dacă e frig sau ceaţă, dacă mai răsare soarele. Mergem pe drum, dar parcă speranţa noastră locuieşte în altă parte, în alte universuri. Din camera de vuiet iese mulţimea şi mă îmbrăţişează ca şi cum aş fi de al ei.
Mă pândesc legile verbului. Îi dau drumul. Corespondentul meu ascultă.Nu poate fi indiferent.

Îndârjita corupţie

E o luptă acerbă a corupţiei de a rămâne pe poziţii sus-puse. Cu toată revolta populară, indignarea, tragedia, sunt inşi din diverse medii – politică,instituţii, etc… care tot încearcă să degenereze ideea de schimbare şi luptă împotriva corupţiei. Nu ar fi pentru prima oară, e a nu ştiu câta oară. Ea are ierarhii puternice în stat şi nu numai. De aceea – de la micul corupt la marele corupt se duce o luptă îndârjită de păstrarea beneficiilor murdare,contrasociale şi inumane. Poate striga poporul în stradă oricât, ei sunt acolo …
Îndârjita corupţie îşi luminează faţa cu fel de fel de interpreţi care se fac că nu înţeleg ce vor tinerii, poporul…Sau înţeleg dar se justifică. De pildă, despre depolitizarea instituţiilor cineva spunea… sunt nu numai ai noştri – pe funcţii -, ci şi ai lor… că i-am păstrat. Ce-o fi însemnând asta ? Cum îţi permiţi să spui în faţa unei ţări că în instituţii sunt ai noştri şi ai lor şi nu putem să facem o schimbare brutală…? Cum priveşte tineretul aceste declaraţii…? Omul care are nevoie de aceste instituţii ? Ce spune legea care, de fapt, trebuie să guverneze ?
E inadmisibil şi ilegal ca în instituţii să existe politică.
Şi totuşi…
E mai bine să fim cu ei, dacă tot suntem de 26 de ani, îşi mai reformează un pic atitudinea şi rămân pe poziţii.
România trebuie dezlegată de această mârşăvie statală, socială. Se pare că ultima exprimare democratică – votul a adus prea mare speranţă şi prea puţină reformă. Suntem la fel de înăbuşiţi în idealuri şi dorinţă de revenire. Şi mă gândesc ce ne trebuie să avem succes. Cine trebuie să ne dezlege de această mârşăvie, să ne elibereze de îndârjita corupţie să nu-şi mai fluture limbile veninoase spre noi.

Sentimentul afgan

Uneori simt că mă cuprinde un sentiment ciudat – sentimentul afgan – de plâns că mă aflu în România şi nu vreau decât să fug. Nu este un sentiment de silă faţă de ţara mea, ci un sentiment de neputinţă în faţa corupţiei.
Da,corupţia mă face să trăiesc sentimentul afgan – de fugă şi plâns. Statul nu mai are instituţii curate, normale.Legile nu funcţionează decât după bunul plac al unora sau altora în funcţie de venirea neamurilor politice la putere. Se revoltă strada, poporul… Foarte bine. Ar fi însă o naivitate sau o diversiune dacă ne închipuim că o schimbare de guvern rezolvă problema. Nu o rezolvă.
Dacă vrem într-adevăr să facem ceva împotriva corupţiei trebuie curăţată instituţie cu instituţie – acolo unde e politică – şi este – unde este imoralitate, şi este – favoritisme, traficare de funcţii, mită… Acolo.Pentru că de acolo se scurge în întreaga societate corupţia.
Vreau să văd coruptul că îşi spune – de azi nu-mi mai permit să fiu corupt pentru că încalc legea şi plătesc.
Dar ştiţi ce spune el acum ? Ei şi ce ! Şi pe bună dreptate.Pentru că din păcate, schimbarea nu e schimbare, e doar o rotire a politicienilor noi şi vechi, vechi şi noi, iar justiţia e doar mai tare decât Shakespeare.
Sentimentul afgan e tot mai puternic – de plâns şi de fugă. Nu vreau nici să fug, nici să plâng. Vreau să lupt şi să cred. Să nu renunţ. Să iubesc acest neam.
Jurnal, 2015

Românie, plâng pe braţul tău

Nu mai eşti veselă demult, nu-ţi mai ştiu chipul blând. Suferinţa şi corupţia te-au siluit. Am sperat şi am vorbit…şi totuşi durerea, corupţia nu se pot opri. Suntem victime cu toţii Românie şi nu plângem doar acum, plângem mereu, dar spectacolul jalnic al dreptăţii, justiţiei continuă. În fiecare zi îşi bat joc de noi cu minciuni, aşa zis adevăr, legalitate…Eu nu plâng doar acum pentru tine, Românie, pentru acest neam, ci mereu, şi te vreau altfel, aşa cum erai, eşti tu – blândă, frumoasă, cu oameni frumoşi, cu neam omenos.
Românie, îţi dau cuvântul meu, că nu mă pot opri aici.
Un gând cald şi plin de lumină pentru cei dispăruţi şi răniţi în tragedia de la Club Colectiv.