Dimineţi cu abur

Dimineaţa mă trezesc în abur. Am trăit iubirea pământeană. Cine sunt în neamul ăsta? Mă încarc cu lumină. Natura mea devastatoare e iubirea. E o lume în care pot să-mi compun visele.
Îmi dau seama că simt mult mai mult decât exprim. Păstrez o mare rezervă care abia aşteaptă să răbufnească, dar pentru asta trebuie să adun omul lângă mine.
Am fost la plug ca să mă răcoresc. Sămânţa trebuie să renască. Timpul meu intră din nou în nouri, sunt în prizonierat de om. În maltratare de chip şi ordine. În venele mele curge cu adevărat sânge şi slăbesc. Neamul meu e sublim fuzionând cu pământul. Retrăiesc calea, trupul…
N-am mai simţit de mult euforia universului. Pot să mă plimb pe ogor cu un pui de om negru. Iubesc orice naţie ca pe propriul meu trup. Siguranţa înseamnă iubirea şi localizarea trupului. Trăiesc omul. E vulnerabilitatea mea. M-au convins cântecele de dor sădind sămânţa. Locul natal e câmpul. Am uitat de mine pentru că trebuie să fiu în ceilalţi. Preţul cu care pot fi cumpărată de om este discuţia şi fortificarea. Vreau să dărui câmpului sâmbăta libertăţilor. Armonia cu sămânţa. Pot fi nebun şi colaborator al câmpurilor, dar nu contează. Dacă nu văd rodul crescând nu mă reformez.
Actul meu de trădare este universul pe care-l iubesc şi din care mă trag. Căutaţi soarele sau curcubeul. În curând apare fiinţa iubită şi legată de noi prin sângele vărsat pe acest pământ. (Tată, aniversează-mi măcar o parte din trup să mă simt în siguranţă. Şi adu-mi convoiul cu suflet de om căci îţi iubesc creaţia).
Cunosc posibilităţile apropierii de Dumnezeu – iubirea de aproape. Acum în toate sunt mutări, dar eu sunt acolo. N-am fost zămislit în iubire de om, ci în iubire de creator. Armele mele sunt darurile creatorului.
Devin actual. În trei clipe şi un mister sunt acelaşi, compus din organul Tatălui meu. Din materie şi fraternitate. Uneori chiar mă tem de incandescenţa iubirii mele, de furişarea ei prin case, după starea de lume. Această incandescenţă promulgă idei şi fapte. Universul e atârnat în lume şi fără cusur. Am căutat facturi de linişte a gândului împărţind o bucată de mămăligă într-un chip auster.
Mărturisesc că am rezerve, port mult minereu şi că uneori omul mă face să-l acopăr cu straiele mele, să-l protejez.
În cele mai crude momente de iubire pentru om aş vrea să mă îndepărtez de indicativ, să mă parcurg doar pe mine, să văd dacă rezist.
Mă mut în altul şi în altul ca într-o flacăra de lumină şi nu preget a-mi trăi sacrificiul.
Aş vrea să am o lume în care să exprim şi toate vinovăţiile. Ce nobilă e sărăcia! Şi totuşi orgoliul e fantastic. Mă pun în temă cu elogiul. Am învăţat mai întâi să cred în puţinul meu angajament, apoi să sper din ce în ce mai mult, să adaug credinţă. Am spus că vreau să ţin un pui de negru în braţe, să mă plimb cu el în apus de soare românesc.
E un prilej de a mă simţi pământean în toate mădularele.
Mă transpun în elementele unei mari conspiraţii. Mi-am aşternut gândul cum nu a fost nicio eră. Mă întreb, mă simt vulnerabil, acompaniat de nebunie şi deşertăciune. Sunt ca un vid în prelungire şi cert e că nu mă pot abţine, sunt vulnerabil şi nebun. Or, ce contează această vulnerabilitate în context mondial? Mi se pare firesc să mă gândesc la asta întrucât intenţionez să revendic mărturia de planetă.
Există vreo soluţie la atâta deprimare? Sper în totul şi în nimic deodată. Exclusiv, mă înalţ!
(fragment, Fiul din Copcă, CorectBooks)

Advertisements

Posted on October 24, 2015, in literatura and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: