Zi de toamnă şi de sonet voiculescian

Şi anul acesta Centrul judeţean de cultură şi Artă Buzău a organizat Concursul Naţional de creaţie Literară V. Voiculescu, eveniment desfăşurat la Casa memorială V.Voiculescu din Pârscov.

DSC03621Au participat personalităţi locale, poeţi, scriitori – Clelia Ifrim, Rodica Lăzărescu, Angela Baciu, Marin Ifrim, Ovidiu Cameliu Petrescu,Gina Zaharia, Dumitru Ion Dincă…Prezenţa criticului literar Daniel Cristea Enache,de altfel şi preşedintele juriului, a dat şi mai multă însemnătate evenimentului.

DSC03665

Gabriel Cristea Enache s-a referit, în discursul său şi la succesiunea literară. Nu putem vorbi la nesfârşit numai despre Marin Preda şi Nichita Stănescu…Iar literatura nu se face doar pe Calea Victoriei, la USR, ci şi în oraşe ca Iaşi, Oradea, BuzauÎn comune. Fireşte,valoarea o poţi găsi în orice colţ de ţară. Istoria literară, cultura noastră demonstrează asta.

DSC03670Mi se pare că toamna îi aparţine lui Voiculescu, sonetelor…gândurilor noastre de bine şi dragoste pentru marele poet.

Clelia Ifrim, Elena Radu

DSC03574Ce dor mi-a fost de căsuţa lui Voiculescu, de prispă, de curte, de părul din care poetul culegea fructe

DSC03588

Şi apoi Voiculescu nu e poetul la care să te gândeşti doar într-o zi de toamnă, ci mereu, pentru că versurile sale te cheamă blând.

DSC03590Am revenit la Pârscov cu dor, mă întorc la V.Voiculescu într-o existenţă puţin diferită parcă, sunt mai domol…

In curte, alături de Ovidiu Cameliu Petrescu, am cules pere…

DSC03658Suntem în vers, suntem în toamnă…

Advertisements

Posted on October 18, 2015, in cultură and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: