Monthly Archives: October 2015

Refugiu în vreme de toamnă

Doamne,
cad în toamnă şi mă cuprind
mă văd umblând pe liniile de Gând
eu iau din mine şi dărui oricând
şi nu rămân flămând
pentru că mă umplu din nou de Gând

Nu mă îngrădeşte toamna, mă eliberează… Din frunza galben-ruginie apare întreaga reîncarnare şi reprimire în taina universului
Sunt în Cuşma cu suflet ales. Azi e mai mult decât un îndemn la dragoste, romantism.E o temă

În liniştea pădurii numai frunzele cad, le auzi.Puterea mea este mai nobila dacă mă las în acest sunet
Oh, ce de chemări enigmatice, ce gol ai fost şi acum parcă toate te îmbracă.Putem renaşte oricând dacă suntem pregătiţi Am mers prin covorul de frunze… Vrei verb, cunoaştere.Vrei să pătimeşti, să compui versuri pentru numirea fiecărui lucru

DSC03711… şi tenta, tenta de a fi tu în toate astea, de a te vitaliza lângă suflul toamnei

20151024_120329Urc din străfunduri şi mă văd din nou.Sunt în cărarea lumii. O să putem aprinde flacăra adevărului în curând şi fără oprelişti.
O să legiuim Cuvântul şi ordinea

20151024_120240Selfie…Am ieşit din vatră în păduri de vrajă. Alegerea mea este Cuvântul. Doar Cuvântul.

20151024_123700Frunze,vers… Timpul în care şed eu aici e plătit

Văd văzduhul înnegurându-se uşor.Vreau verb cum numai eu pot să vreau

20151024_141020Stau în foişoarele astea umane

DSC03716 şi  trebuie să scriu ca să exist

Advertisements

Dimineţi cu abur

Dimineaţa mă trezesc în abur. Am trăit iubirea pământeană. Cine sunt în neamul ăsta? Mă încarc cu lumină. Natura mea devastatoare e iubirea. E o lume în care pot să-mi compun visele.
Îmi dau seama că simt mult mai mult decât exprim. Păstrez o mare rezervă care abia aşteaptă să răbufnească, dar pentru asta trebuie să adun omul lângă mine.
Am fost la plug ca să mă răcoresc. Sămânţa trebuie să renască. Timpul meu intră din nou în nouri, sunt în prizonierat de om. În maltratare de chip şi ordine. În venele mele curge cu adevărat sânge şi slăbesc. Neamul meu e sublim fuzionând cu pământul. Retrăiesc calea, trupul…
N-am mai simţit de mult euforia universului. Pot să mă plimb pe ogor cu un pui de om negru. Iubesc orice naţie ca pe propriul meu trup. Siguranţa înseamnă iubirea şi localizarea trupului. Trăiesc omul. E vulnerabilitatea mea. M-au convins cântecele de dor sădind sămânţa. Locul natal e câmpul. Am uitat de mine pentru că trebuie să fiu în ceilalţi. Preţul cu care pot fi cumpărată de om este discuţia şi fortificarea. Vreau să dărui câmpului sâmbăta libertăţilor. Armonia cu sămânţa. Pot fi nebun şi colaborator al câmpurilor, dar nu contează. Dacă nu văd rodul crescând nu mă reformez.
Actul meu de trădare este universul pe care-l iubesc şi din care mă trag. Căutaţi soarele sau curcubeul. În curând apare fiinţa iubită şi legată de noi prin sângele vărsat pe acest pământ. (Tată, aniversează-mi măcar o parte din trup să mă simt în siguranţă. Şi adu-mi convoiul cu suflet de om căci îţi iubesc creaţia).
Cunosc posibilităţile apropierii de Dumnezeu – iubirea de aproape. Acum în toate sunt mutări, dar eu sunt acolo. N-am fost zămislit în iubire de om, ci în iubire de creator. Armele mele sunt darurile creatorului.
Devin actual. În trei clipe şi un mister sunt acelaşi, compus din organul Tatălui meu. Din materie şi fraternitate. Uneori chiar mă tem de incandescenţa iubirii mele, de furişarea ei prin case, după starea de lume. Această incandescenţă promulgă idei şi fapte. Universul e atârnat în lume şi fără cusur. Am căutat facturi de linişte a gândului împărţind o bucată de mămăligă într-un chip auster.
Mărturisesc că am rezerve, port mult minereu şi că uneori omul mă face să-l acopăr cu straiele mele, să-l protejez.
În cele mai crude momente de iubire pentru om aş vrea să mă îndepărtez de indicativ, să mă parcurg doar pe mine, să văd dacă rezist.
Mă mut în altul şi în altul ca într-o flacăra de lumină şi nu preget a-mi trăi sacrificiul.
Aş vrea să am o lume în care să exprim şi toate vinovăţiile. Ce nobilă e sărăcia! Şi totuşi orgoliul e fantastic. Mă pun în temă cu elogiul. Am învăţat mai întâi să cred în puţinul meu angajament, apoi să sper din ce în ce mai mult, să adaug credinţă. Am spus că vreau să ţin un pui de negru în braţe, să mă plimb cu el în apus de soare românesc.
E un prilej de a mă simţi pământean în toate mădularele.
Mă transpun în elementele unei mari conspiraţii. Mi-am aşternut gândul cum nu a fost nicio eră. Mă întreb, mă simt vulnerabil, acompaniat de nebunie şi deşertăciune. Sunt ca un vid în prelungire şi cert e că nu mă pot abţine, sunt vulnerabil şi nebun. Or, ce contează această vulnerabilitate în context mondial? Mi se pare firesc să mă gândesc la asta întrucât intenţionez să revendic mărturia de planetă.
Există vreo soluţie la atâta deprimare? Sper în totul şi în nimic deodată. Exclusiv, mă înalţ!
(fragment, Fiul din Copcă, CorectBooks)

Zi de toamnă şi de sonet voiculescian

Şi anul acesta Centrul judeţean de cultură şi Artă Buzău a organizat Concursul Naţional de creaţie Literară V. Voiculescu, eveniment desfăşurat la Casa memorială V.Voiculescu din Pârscov.

DSC03621Au participat personalităţi locale, poeţi, scriitori – Clelia Ifrim, Rodica Lăzărescu, Angela Baciu, Marin Ifrim, Ovidiu Cameliu Petrescu,Gina Zaharia, Dumitru Ion Dincă…Prezenţa criticului literar Daniel Cristea Enache,de altfel şi preşedintele juriului, a dat şi mai multă însemnătate evenimentului.

DSC03665

Gabriel Cristea Enache s-a referit, în discursul său şi la succesiunea literară. Nu putem vorbi la nesfârşit numai despre Marin Preda şi Nichita Stănescu…Iar literatura nu se face doar pe Calea Victoriei, la USR, ci şi în oraşe ca Iaşi, Oradea, BuzauÎn comune. Fireşte,valoarea o poţi găsi în orice colţ de ţară. Istoria literară, cultura noastră demonstrează asta.

DSC03670Mi se pare că toamna îi aparţine lui Voiculescu, sonetelor…gândurilor noastre de bine şi dragoste pentru marele poet.

Clelia Ifrim, Elena Radu

DSC03574Ce dor mi-a fost de căsuţa lui Voiculescu, de prispă, de curte, de părul din care poetul culegea fructe

DSC03588

Şi apoi Voiculescu nu e poetul la care să te gândeşti doar într-o zi de toamnă, ci mereu, pentru că versurile sale te cheamă blând.

DSC03590Am revenit la Pârscov cu dor, mă întorc la V.Voiculescu într-o existenţă puţin diferită parcă, sunt mai domol…

In curte, alături de Ovidiu Cameliu Petrescu, am cules pere…

DSC03658Suntem în vers, suntem în toamnă…

Da, e loc de poezie

De curând a fost inaugurată Vila Albatros, fosta reşedinţă de vară a ministrului Alexandru Marghiloman. Şi pentru că o astfel de clădire, de conac mai precis, cu atâta încărcătură istorică, nu putea decât să aibă o destinaţie de nobleţe, aici s-a deschis Centrul Cultural Alexandru Marghiloman.

20151008_155203O clădire a cărei arhitectură splendidă, somptuoasă poartă amprenta arhitectului francez Paul Gottreau, dar şi o renovare impecabilă, cu bani din fonduri europene. Conacul, aşa cum arată acum este o reverie

P1040515Prima lansare de carte a avut loc pe 8 octombrie cu volumul Blocat în lift, spre cer, autor Marin Ifrim, – un puzzle lirico-estetic,în care autorul explorează cu superluciditate evenimente din viaţa sa; În fine, pot vorbi cu fruntea sus, din fundul prăpastiei. În fine, mă pot ruga fără să îngenunchez…

20151010_112232

Practic, această lansare care s-a desfăşurat într-o atmosferă ciudat de plăcută, deschide seria evenimentelor culturale nu numai locale, ci şi naţionale şi internaţionale.

20151008_163248

Vila Albatros – locul preferat al Reginei Maria. Parcă îi auzi paşii…

P1040524Parcul e frumos, romantic… Trandafirii sunt încă înfloriţi

20151008_160359Alei, spaţii verzi, foisor, heleşteu… Creşte ritmul metaforei

20151008_160831Gheorghe Petcu – un pasionat de istorie şi un militant pentru adevăr

20151008_155230

Da, în conacul lui Marghiloman e loc de poezie, cultură…

În sunetul neamului ne răspândeşte timpul

parintele-Milea

… e acel sunet pe care îl aud atunci când sunt lângă oameni de valoare, de iubire de neam, de semeni şi care se înveşnicesc prin faptele lor bune
…e începutul unui gând pe care îl simt după ce am venit de la lansarea cărţii Un samaritean deosebit – Preotul Mihail Milea, care a avut loc sâmbătă, 3 octombrie, la Fundaţia Sf. Sava Buzău. O biografie a părintelui scrisă de prof.Ion Cojocaru.
A fost o lansare uşor atipică aş spune, pentru că în toată acea manifestare la care au participat şi au luat cuvântul nume importante – Gheorghe Petcu, general Lucian Foca, Valeriu Şuşnea, Ovidiu Cameliu Petrescu Prefect George Savu, viceprimar Dunel Alexandru şi mulţi alţii, părintele nu era acolo. De fapt, se afla undeva în spate, într-un colţ. Şi nu mă surprinde, pentru că aşa cum îl cunosc eu, cuvintele mari, de laudă, de altfel binemeritate, nu le asimilează cu mândrie şi aroganţă, e acelaşi om simplu, modest, jenat să fie atât de lăudat.
După lansare şi autografe ne-am întâlnit. Se bucura sincer, ca un copil. Ne-a binecuvântat ca de obicei, nelipsind acel Mare este Dumnezeu, crezul domniei sale. Sigur, aş putea scrie despre părintele Milea foarte mult. De-a lungul timpului am simţit un fel de siguranţă ştiind că există un astfel de om, eu care am nevoie de repere, de valoare ca să exist, altfel mă pierd.I-am mărturisit, în curtea Fundaţiei, sub un soare plăcut de toamnă ce preţioasă este prezenţa sa în viaţa noastră. Şi mi-a arătat…umbra. Deşi părintele Milea nu este un om care face umbră pământului degeaba.
Părintele creează acea lume în care nu poţi decât să-ţi iubeşti semenul, neamul, credinţa şi cred în continuare că reforma vine de la adevăratele valori, nu improvizaţii.

Preotul Mihail Milea în conştiinţa oamenilor, realizată cu sprijinul sociologului Ghe. Petcu, membru USR.

Cartea este…un studiu aprofundat al vieţii şi activităţii părintelui Mihail Milea, începând cu anii copilăriei, familia, anii de şcoală primară, gimnazială, Seminarul Teologic din Buzău, Institutul Teologic din Bucureşti, doctorat, viaţă de familie. Dl. Ion Cojocaru a dat la iveală o carte uşor accesibilă, cu informaţie densă, adunată din surse documentare incontestabile…. Ghe Petcu, Cuvânt înainte.
Legătura sa cu noi militarii vine să consfinţească tăria de luptător a părintelui pe altarul mântuirii neamului.Părintele Mihail este imaginea vie a preotului cu crucea în frunte, care însufleţeşte oastea iubitoare de Patrie şi de Hristos.Părintele Mihail Milea – duhovnicul sufletului românesc,General locotenent dr.Nicolae Ionel Ciuca, Şeful Statului Major General al Armatei Române.
Călător neobosit în a căuta soluţii pentru binele oamenilor, nu-şi uită niciodată îndatoririle de preot, fiind omniprezent la toate ceremoniile religioase şi militare, la toate manifestările ştiinţifice, culturale şi sociale ale urbei şi nu numai...Miniportret, General maior dr.Lucian Foca,Comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, Comandantul Garnizoanei Buzău
Deşii suntem amândoi în uniformă, straiele noastre nu seamnă, nici ca textură, nici culorile nu sunt asemenea… Seamănă însă, îndrăznesc să cred, în multe privinţe misiunea şi datoria faţă de semeni...Părintele Milea,Comisar şef de poliţie Laurenţiu Pantazi…
Cu siguranţă că în rândul personalului militar şi civil din Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Aurel Vlaicu din istoricul Ziliştea-Boboc-Buzău, iar pentru mine în mod particular Părintele Mihail Milea este un om special, deoarece este iubit şi apreciat, pentru tot ceea ce este şi face domnia sa, în activitatea de slujitor la altar şi bun samaritean al societăţii româneşti contemporane.Părintele Mihail Milea, prietenul aviaţiei militare române,Comandor dr.Marius Adrian Nicoară, Comandantul Centrului de Instruire pentru Forţele Aeriene de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene Aurel Vlaicu Boboc.
Am avut onoarea să stau lângă domnia sa atât la Festivalul tradiţional de colinde pe care an de an îl organizează cu mare grijă, cât şi în timpul zăpezilor năprasnice care au afectat judeţul, când în sutană de preot a însoţit jandamii pentru a aduce un strop de alinare şi ajutoare persoanelor rămase izolate din cauza nămeţilor.Mare este Dumnezeu,Colonel Florin Michiten, Inspector şef al Insp.de Jandarmi,Buzău
Plecăm cu maşina Fundaţiei Sf.Sava la Bisoca. Părintele Milea duce acolo, la campus, mâncare şi alte lucruri necesare. Vom face şi un reportaj cu tv Storm.
Părintele mi-a atras atenţia prin umanism, iubire de aproape aşa cum nu am mai văzut de mult şi mai ales în vremurile astea. Are o privire adâncă şi caldă. E protector, mă simt bine în preajma spiritului său creştin.
Plouă mărunt, suntem în munţi. Maşina se opreşte. Coborâm. Aer, linişte, binecuvântare… parcă eşti într-o cădere sublimă. Şi eu caut adevăruri, răspunsuri…Cartea Trăim în eternitate am scris-o simţind frumuseţea acestui loc.
Şi picură mărunt. E tăcere… Apoi părintele spune blând şi convingător: O să dea soarele. Şi după puţin timp a dat.
Ne îndreptăm spre campusul, ridicat aici, în inima munţilor. Copiii, veniţi în vacanţă, ne ies în cale râzând de bucurie că îl văd pe părinte, îi sar în braţe. El îi mângâie, surâde… Îi îmbrăţişăm şi noi, e un moment foarte emoţionant, special.
Mai târziu, Mirela face interviul cu mine şi părintele Milea. A ieşit bine. Mai rămânem o vreme în campus cu copiii apoi o luăm spre lac. Parfum de munte, poezie… Lacul e poetic. Am continuat drumeţia printre ferigi şi ciripit de păsărele. Nu pot să descriu tandreţea simţirii. E Bisoca, locul frumuseţii, al bunătăţii…Jurnal, 1997