Sucombarea umanităţii

Mă revoltă atitudinea lumii faţă de imigranţi. Mă instigă la umanism şi mai mult.Într-adevăr, e o problemă gravă, dar umanitară, oamenii fug de război, sunt înfometaţi şi vulnerabili, e firesc să ceară ajutor. Trebuie să supravieţuiască. Nu poţi să-i goneşti sau să-i ucizi.
Iar marea lume civilizată şi puternică pare îngrozită, neştiind ce să facă cu aceşti oameni. Se ridică garduri împotriva lor, li se scufundă bărcile, sunt eliberaţi în deşert, sau e scoasă armata… Marea lume care luptă pentru drepturile omului şi democraţie… e îngrozită de exodul disperării.
Valul imigranţilor nu te poate lăsa insensibil –şi nu te poţi gândi doar la terorism şi islamism. Dovada unei civilizaţii trebuie să fie umanismul. Fireşte, sunt îngrijorat de ceea ce văd – tragedia populaţiilor. O lume care s-a construit cu prea mult război, profit şi lăcomie a adus umanitatea în pragul deznădejdii. Bine, spun unii, ce facem, nici noi nu avem. Dar nu avem pentru că şi pe noi ne-au îngenuncheat tot ei. Ei... cu ai noştri.
Şi-am tăcut, şi-am privit resemnaţi cum îşi bat joc de drepturile noastre cetăţeneşti, cum sfidează – după ce ai dat un vot minciunii. Un vot pentru o minciună bine făcută. Iar agonia lipsurilor continuă în cele mai importante straturi sociale, în timp ce luxul, nesimţirea, hlizeala se răsfaţă mai mult ca oricând. Aşa se face lucrul acum.
Nu, nu mă înspăimântă valul de refugiaţi, dar, fireşte, mă tem de ascensiunea naţionalismului, extremismului, urii de rasă. E o criză mondială, nu doar politică, socială – e război, foamete, sărăcie… e cutremurător când priveşti chipurile oamenilor, al copiilor…iar lumea modernă şi puternică se foieşte, părând că e greu de găsit soluţii. De combătut, cum spunea cineva, de parcă ar combate muştele, ţânţarii…
Puneţi frână urii de rasă şi lăcomiei, lăsaţi orice fiinţă nevolnică să respire şi să privească spre cer. N-o împingeţi la marginea prăpastiei şi nu suflaţi cianură peste ea. Să nu ne întoarcem la ura de rasă, ar fi cea mai devastatoare repetare a istoriei. Deblocaţi omenirea din mizerie şi falsul minciunii.

Advertisements

Posted on August 29, 2015, in social and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: