Monthly Archives: June 2015

Plaiuri natale – Dealul Istriţa

DSC02965DSC02970DSC02974Istriţa dragă, cu viţă-de-vie, pomi fructiferi, vulpi, şopârle, cu văi şi dealuri.Istriţa strămoşească…

Paşii şi scutecele materiei

Destinul îţi rezervă o situaţie de necrezut în care nu eşti tu cel care te vezi acum, ci altul, cu chipul pe care îl au fraţii tăi.
Am tresărit în timpul acestui mesaj mental pentru că am văzut extrem de clar cum voi arăta. Trupul îmbrăcat nu mai exista, ci doar acela…Voi deveni abur sau lumină şi voi proteja omul pe cărarea lui. Asta e finalul.
Voi fi Frate. Şi voi coborî foarte des pe mirişte. Nu ar trebui să explodez de fericire şi nemurire? Şi pentru prima dată nu mă mai simt abandonată în acest spaţiu în care trebuie să muncesc ca un om de rând.
Este timpul să mă bucur mai mult, să mă plimb, să compun versuri ademenitoare. Este timpul să fiu ceea ce trebuie să fiu. Să mă ataşez de fiinţe minuscule fără adăpost şi hrană. Este timpul să adun grâu şi să-l pun în amforă. Nu s-ar fi scurs niciodată timpul atât de aprig dacă nu eram aici. Muncim pentru adevăr şi lumină. Voi fi Frate şi asta mă dăruie şi mai mult omenirii.

Aud paşi. Să fie paşii omenirii? Vin spre mine?Poporul se strânge ca un erou. Apoi îşi încordează braţele. Poporul e strigătul meu de leagăn.
Am dorit să urmez calea adevărului şi să mă supun lui. Vreau să urc dealul unei mari speranţe şi de acolo să mă văd. Să am înţeleptul ideal de a mă lăsa fascinat de lumea asta. Am participat la inima unui popor cu legea gândului după ce i s-a forfecat conturul. Atunci am fost decupat ca dintr-o revistă şi expus în lume.

Paşii mei dispar în camere ştiute şi acolo se răsfiră. Dar nu mă pierd fără ei, nu sunt nici măcar stins. Îşi fac un loc al lor după ce se rostogolesc prin atmosfera. Paşii vor locui pe planeta mea, vor evolua, vor intra în carierele de piatră şi vor creşte.Paşii mei îşi vor aminti de pământul în care au grădinărit.
Aştern podul protecţiei. Vor circula alţi paşi care îşi fac loc in amestecul materiei. Am propoziţia de configurare. Acum s-au lăsat într-un tub şi au ajuns în altă parte a pământului. Materia îi priveşte. Câştig o mare intrare.
Reversul paşilor este o materie recunoscută, febrilă din care se lucrează scutece, locuinţe preparatorii. Se fac energii de după-amiază, seara se sting. Se îmblânzeşte atmosfera. Se extrag esenţe şi se duc în laborator pentru a fi trezite şi răspândite.
Paşii mei devin constituţionali.

(fragment,Fiul din copcă, CorectBooks)

Revoluţia nobilă a literaturii

mă legăn
în studiul omenirii
admir cosmosul
dar şi pe mine
am în vene
atomul iubirii
Ne putem uita şi amuza de orice lucru, de noi înşine în suburbia asta numită viaţă.
Merg pe drum, drumul e simplu, de ţară şi sunt singură. Nu ştiu cu cine să mă războiesc azi, cu mine – să fiu mai bun, cu minciuna legală, socială, politică. Avem multă minciună şi prea puţină independenţă.
E greu să te educi în spiritul acestei societăţi, să renunţi la principii. Cred că mă pot exterioriza în infinit, pot promulga adevărul sau cel puţin seninătatea cu care îl doresc. Nu mă menajez ca autor, trăiesc în supliciul dorinţei de a vrea o lume mai bună.
În toată această sculptură umană adevărul mi se pare cel mai frumos. Iar eu mă deosebesc de toţi ceilalţi prin pasiune.
Am făcut parte cândva din dezamăgirea lui Omar Khayyam. Pentru că Omar Khayyam reprezintă revolta împotriva limitării cunoaşterii. Apropierea de acest mare şi fascinant poet îndemna la meditaţie – la condiţia tragică a omului în univers, nimicnicia vieţii, disperare, moarte, bucurie, cunoaştere, religie…
Eram fericită. Găseam răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus sau nu mi le-am pus…
Eu reverberez, eu întemeiez, eu nu m-am detaşat chiar aşa de tot de Omar Khayyam, aşa cum nu mă detaşez complet de mulţi alţi scriitori cu care exist. Nu mă păzesc de spiritele înalte care mă fericesc. Nu pot decât să revoluţionez, e revoluţia cea mai nobilă a literaturii.
Mă gândeam la tot felul de extazieri precoce, am fost fericit în ele pentru că în mintea mea se cocea ceva tandru.
M-am depresurizat.
M-am găsit în termele umane ca într-o contravenţie, devenisem contravenţional – eu cu mine însămi.
Uneori nu ştiu dacă exist sau mă prefac că admir omenirea. Nu ştiu, dar mă pot informa.
ora 10,43
Eu eram la cules prin teritoriile astea nebune, aşadar pot să mă leg de lume pentru că sunt la cules în teritoriile astea nebune…
Jurnal,2015

Două minute de revoltă

Literatura e cazul meu de recepţie – dansez, îmi spun cuvântul, obosesc, trec de la fericire la dramă – e recepţia cuvintelor, a meselor bogate în metafore.E o zi însorită – sunt în Cuşma Adevărului şi încă mă întreb dacă sunt fericit.
Mi-e dor de cuvinte, de amurguri şi de zei.
Lasaţi lumea liberă, să-şi cânte versul ei…
Vreau ca totul să fie lumină şi zei, să umblu în sandale spre Templele cunoaşterii, să nu mai văd materia însuşită de om, de sughiţurile lui lacome. Vreau o materie liberă, un om liber.
Am grăit adevărul pe unde am putut, m-am oprit. În toată această vreme am fost uimit, am trăit vremelnicia, lipsa de certitudine socială, am privit cu stupoare spre destinul omului.
Ce suntem ? Oare nu trebuia să se întâmple ceva pe maidanul nostru? Chiar putem privi fără să ne revoltăm măcar un pic? Nu pregătim tunurile, dar totuşi o revoltă e firesc să avem. Măcar două minute de revoltă – nu două minute de ură aşa cum spune Orwell în 1984. Două minute de revoltă…
Suntem tot ăia – tot cu ăia, tot ăla, şi mulţi pe lângă ăla…
În fine, vrei cuvânt, dragoste, altruism, dar când eşti cu ăia, îl vezi tot pe ăla… Ai nevoie de două minute de revoltă.
De ce ţi-e teamă ? De ce te numeşti cum te numeşti ? De ce zâmbeşti ? De ce respiri? De ce ai vrut să schimbi lumea cu ideea ta? Şi lumea e tot acolo, neschimbată…
Ce stupoare!