Marilena Lică Maşala – Paris&Poezie

DSC02921

Parisul este ambrozia fără de care nici nu aş mai putea exista.M-a inspirat mult, mi-a insufleţit idealurile, mi-a îmbogăţit scrisul, mi-a înfrumuseţat viaţa, mi-a rostuit dorul de tot ce lăsasem în urmă, precum şi revolta.
Nu e greu să recunoşti graţia feminină în poezie. Am cunoscut-o pe Marilena Lică Maşala prin intermediul unui confrate literar Marin Ifrim. Mi-a vorbit frumos despre domnia sa, i-am citit poemele, interviurile, şi din toate am desprins o vervă culturală ieşită din comun.Apoi,ne-am întâlnit la o manifestare organizată de Centrul Cultural Francofon Buzău, la Liceul Mihai Eminescu,(licelul absolvirii mele), alături de doamna Maria Monalisa Plesea.
A părăsit ţara din revoltă după aderarea României la UE şi s-a stabilit în Franţa încercând să-şi facă loc în societatea franceză, o societate care...în ansamblul său, în ciuda celebrului libertate,egalitate,fraternitate, este condusă şi stratificată de coduri subtile,culturale, tradiţionale.O societate care o priveşte oarecum circumspect. E întrebată de ce nu poartă fuste ca toate celelalte.
Însă Marilena nu renunţă, e prea hotărâtă….am ales exilul într-o altă cultură din nevoia de a-mi salva sufletul şi din nevoia de a înţelege mi bine ce se întâmplă cu ţara mea…am ales ca şi Cioran starea boemă.Dacă în România m-am simţit o dezrădăcinată, o străină, solul parizian s-a oferit rădăcinilor mele răzvrătite…
Scrie, traduce, are un sens. O ţintă. Vrea să-şi servească ţara.Şi-a creat un mediu multicultural. A reuşit.Este fondatoarea unui program de traduceri bilingv din franceză în română şi invers, director fondator al colectiei ARC- Africa,România,Caraibe. Franţa a ajutat-o însă să se cunoască mai mult, a descoperit poetul… A ajutat-o să devină Lulli de Teiu. Când am plecat din ţară nu ştiam că sunt poet…
Lulli îşi trăieşte poemul într-un fel aparte şi nu în mod solitar,cultura nu are graniţă, – are argumente puternice, spirit organizatoric, – să promovezi, să mobilizezi, nimic nu e superficial, întâmplător, investeşte enorm în oameni, spirit, cultivă relaţiile interculturale, e activă, volubilă, nu gesticulează pasiunea, o trăieşte, o defineşte cu luptă, clădeşte cu suferinţă cum spune…
Parisul lui Lulli de Teiu e şi Parisul visurilor mele .

Advertisements

Posted on May 9, 2015, in cultură and tagged , , , , . Bookmark the permalink. 1 Comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: