Monthly Archives: May 2015

La fierărie

M-am amestecat printre oameni, dar nu m-am omogenizat. Sunt puţin intimidat de liniştea asta, vreau să fiu activ, să prelucrez metale. Acum sunt într-o fierărie, asta vreau şi asta trebuie să fac. Prelucrarea metalelor este esenţială.
Fierăria mea se află într-un câmp destul de pustiu dar umplut cu soare. Sunt extrem de satisfăcut şi muncesc cu râvnă. Totodată văd viitorul şi duşmanul care-l afectează. De aceea pregătesc aceste arme.
Lovesc fierul cu putere şi mă bucur. Din când în când mă uit dacă e vreun trecător pe aproape.
Avem nevoie de metale şi de sucursalele lor. Oh, îmi place starea de culegere a metalelor şi prelucrarea lor, le indic apoi pe traiectorie, le pulverizez. Sunt singur, dar văd atât de multe. Nu sunt un ignorant al facerii universului. Cert e că simt facerea şi aici, prin prelucrarea acestor metale şi mă bucur din plin de toate. Cunoaşterea devine din ce în ce mai accentuată… eu umplut cu energie pentru a putea mişca fierul.
Organismele vii complotează pentru înţelesul lor, dar vor fi amendate. Organismele vii se epuizează în mişcări de lut.
În fine, fierul este extrem de încălzit. Îl lovesc, îl transform în cercetarea gândului, a proiectatei vieţi omeneşti. O, cât recunosc fierul! Cât mă regăsesc! Văd mutanţii agitându-se prin spaţiu, căutând punct de rezolvare cu capătul acestei lumi.
Sunt gata să petrec în fierărie secole, milenii pentru a-mi ajuta fraţii, pentru a fi la înălţimea gândurilor şi a atribuţiilor primite. Vin fluturi de lumină care culeg ceea ce fac eu. Spaţiul a devenit suprem prin recoltare de metale. Iar eu dau explicaţii pentru tot ce se întâmplă.
Metalele mă învrednicesc să stau mai mult cu fraţii mei, să am cerul lor. Să mă simt în aceeaşi conformaţie şi să privesc lumea ca pe o oglindă.
Sunetul metalelor se întinde peste zări şi confesiuni. Prelucrez în continuare fără a fi obosit, timpul a trecut, dar pare o clipă. Metalele iau forma anunţului. Şi dacă aş fi ocnaş tot aş cuprinde aceste zări atât de fermecătoare.
La fierărie sunt primite lecturi universale din care fac şi eu parte. Metalele se diseminează în spaţiu, fierăria mea se diluează, plec de acolo. În câmp nu mai e nimic. Rămân cu gândul superbei mele recunoaşteri.
( Fiul din copcă, CorectBooks,fragment)

Noţiunea de timp

am trecut
prin mine ca o undă
am trecut
şi m-am reclădit
am sorbit iubire
şi tot nu m-am oprit…

Arzător e timpul şi gândirea lui. Mă gândesc la noţiunea de timp, la ridicarea fiinţei… Nu,nu sunt în căutarea timpului pierdut, – nu că aş fi mulţumită de toate reformele, dar e inutil să-l caut, îl accept aşa cum a fost, independent…
M-am oprit să mă gândesc la vuietul mulţimii, s-o privesc, vreau să trec în mulţime, să o salut, să o iubesc, să mă reîncep.
Mulţime, dă-mi ţoalele tale… să le azvârl…
Eu, pe caldarâmul ăsta m-am născut, infinitul ăsta l-am privit, ca un cânt eu mai răsun în vers, eu, de pe Dealul Istriţa unde poţi să urci…
Mă trezesc şi-mi dau seama de istorie, trăindu-mi visul de a mă scutura de mine…
Poposeam într-un loc de nobilă infracţiune, ce loc! – locul copilăriei, nu există oprelişti, furam frumosul stânjeneilor…
Eram, sunt un zor de zi mic, care abia începe să lumineze, să asculte, să îmblânzească, să scoată din aşternut individul, să-l farmece cu frumuseţea sa.
Eram, sunt un zor de zi mic, mă întindeam pe pajişti, mă adăposteam, eram la sânul vieţii pământeşti şi uneori nu mă recream decât plângând, subtilizând tragedia naşterii mele.
Cum spuneam că mă simt ?
Agonizat de dor, de metaforă, nu pot să mă îmbărbătez decât cu versul versurilor.
Simt acordul lumilor de vânt, de adiere meteorică,caut cazul ăsta de ficţiune care sunt eu.
(Jurnal,fragment)

Probele desăvârşirii neamului

Vreau să plec la drum după floarea de salcâm, tânjesc după armonie. Este floarea copilăriei mele – una din ele. Curtea noastră era umbrită de salcâmi ce păreau seculari. În fiecare dimineaţă fugeam sub crengile grele de floare albă să mă trezesc la viaţă şi apoi să-mi încep umbletul pe uliţă de parcă ştiam că trebuie să mă definitivez.
Trebuie să încep o eră nouă – a florii de salcâm.
Nu, nu mă scuturam niciodată de această floare, picurau peste mine petalele ei, eram înfiorat de mister, şoapte ale cunoaşterii, confuze încă,dar îmi dădeau târcoale. Şi floarea se scutura…
De ce sunt ? de ce exist ?
Nu întrebam pe nimeni dacă e la fel de revelat de salcâm aşa ca mine, eu mă consideram fericit. Reînnoit.Fraternizat brusc cu minunile naturii, cu farmecul ei nestins.
Eram parcă în probele desăvârşirii neamului.Mă ţineam de floarea de salcâm să-mi parcurg temele legăturii.
Eram dospit în floarea de salcâm şi-mi propuneam o sabie a adevărului, a luminii, preafericirii în cuvânt.
Îmi dau drumul în toate minunile lumii, mă înfăşor în gradul ei, sunt alb, pregătit, odihnit.
Aveam dimensiunile ei spirituale… pentru aşezarea în care am locuit, dimineţile în care mă trezeam şi o priveam fericit şi ştiam că este lumină, viaţă, dar şi insingurare…
Ea defineşte starea mea de bine, de concept. De fantezie. Şi acum o privesc cu toată dragostea, mă vitalizez lângă ea. Aşa mă leg de rădăcina neamului, floarea de salcâm nu m-a ostoit, m-a împlinit.

..
În fond ce căutam ?
Spovedania în cuvânt. Acesta e ritualul meu, altul nu am, şi sunt fericit că pot deveni mai bun. Nu pot să mă leg de o vietate mai plină decât cuvântul, armătura lui.
Floarea de salcâm mi-a creat cultul pentu neam şi atitudine.

Marilena Lică Maşala – Paris&Poezie

DSC02921

Parisul este ambrozia fără de care nici nu aş mai putea exista.M-a inspirat mult, mi-a insufleţit idealurile, mi-a îmbogăţit scrisul, mi-a înfrumuseţat viaţa, mi-a rostuit dorul de tot ce lăsasem în urmă, precum şi revolta.
Nu e greu să recunoşti graţia feminină în poezie. Am cunoscut-o pe Marilena Lică Maşala prin intermediul unui confrate literar Marin Ifrim. Mi-a vorbit frumos despre domnia sa, i-am citit poemele, interviurile, şi din toate am desprins o vervă culturală ieşită din comun.Apoi,ne-am întâlnit la o manifestare organizată de Centrul Cultural Francofon Buzău, la Liceul Mihai Eminescu,(licelul absolvirii mele), alături de doamna Maria Monalisa Plesea.
A părăsit ţara din revoltă după aderarea României la UE şi s-a stabilit în Franţa încercând să-şi facă loc în societatea franceză, o societate care...în ansamblul său, în ciuda celebrului libertate,egalitate,fraternitate, este condusă şi stratificată de coduri subtile,culturale, tradiţionale.O societate care o priveşte oarecum circumspect. E întrebată de ce nu poartă fuste ca toate celelalte.
Însă Marilena nu renunţă, e prea hotărâtă….am ales exilul într-o altă cultură din nevoia de a-mi salva sufletul şi din nevoia de a înţelege mi bine ce se întâmplă cu ţara mea…am ales ca şi Cioran starea boemă.Dacă în România m-am simţit o dezrădăcinată, o străină, solul parizian s-a oferit rădăcinilor mele răzvrătite…
Scrie, traduce, are un sens. O ţintă. Vrea să-şi servească ţara.Şi-a creat un mediu multicultural. A reuşit.Este fondatoarea unui program de traduceri bilingv din franceză în română şi invers, director fondator al colectiei ARC- Africa,România,Caraibe. Franţa a ajutat-o însă să se cunoască mai mult, a descoperit poetul… A ajutat-o să devină Lulli de Teiu. Când am plecat din ţară nu ştiam că sunt poet…
Lulli îşi trăieşte poemul într-un fel aparte şi nu în mod solitar,cultura nu are graniţă, – are argumente puternice, spirit organizatoric, – să promovezi, să mobilizezi, nimic nu e superficial, întâmplător, investeşte enorm în oameni, spirit, cultivă relaţiile interculturale, e activă, volubilă, nu gesticulează pasiunea, o trăieşte, o defineşte cu luptă, clădeşte cu suferinţă cum spune…
Parisul lui Lulli de Teiu e şi Parisul visurilor mele .

Plaiuri buzoiene binecuvântate

Schitul Cetăţuia se află la câţiva km de Mănăstirea Ciolanu şi trebuie vizitat pentru că este un loc foarte frumos. Ridicat la 1845 pe locul unei vechi cetăţi dacice, sfinţirea s-a făcut mai târziu, în 1862, iar zugrăvirea în 1868  cu cheltuiala domnitorului Carol I. Viitorul rege, atras de aceşti codrii minunaţi a vrut chiar să-şi facă o reşedinţă în zonă. O mică întâmplare însă i-a schimbat planurile şi a ales Sinaia.
Suntem în plin munte, pe un drum şerpuitor şi oarecum sălbatic. E drum forestier, dar accesibil. Pădurea de fag şi stejar acoperă parcă şoapte misterioase. Nu e foarte mult de mers.

DSC02868
Apoi, ca într-o poveste, ieşi din pădurea fermecată şi ajungi într-un loc luminos, în faţa unor porţi de fier înalte, unde pe o pajişte înflorită, întinsă, un lăcaş liniştit domină splendid înaltul cerului.

DSC02848
E extremă linişte. O duhovnicească stare de bine, rezonează cu tâmplele acestui schit tăcut. Sunt pelerini. Urcăm aleea împrejmuită de flori. Floarea albă a pomilor desăvârşeşte pioşenia, curăţenia.
Nu sunt decât două măicuţe aici şi părintele Ioachim. În biserică am găsit-o pe Măicuţa Varsanovia, o femeie cu  chip plăcut, la fel de luminos. Pictura este într-o stare de degradare avansată. Nu sunt bani pentru a fi restaurată. În splendoarea acestui schit, pare o împietate ca pictura să nu poată fi restaurată.

DSC02862
Măicuţa e aici de un an, a mai fost şi la alte mănăstiri, vorbeşte atât de frumos, încât îmi vine să nu mai plec de lângă ea. Are mâinile muncite.
La plecare o turmă de căpriţe, cu iezi jucăuşi care aparţine Schitului completează tabloul biblic.

DSC02870
Da, Schitul Cetăţuia e un loc frumos,luminos,liniştit.

Tabara de sculptura Magura                                                                     Tabara de sculptura Magura

DSC02897                                                                               Manastirea Ciolanu