Monthly Archives: December 2014

2015 – Anul lui Ion Gheorghe

ne-om uita la zile
ne-om uita la nopţi
ne vom învinge dorul de poeţi
dinainte ne-am putut opri
pentru a gusta fericirea de a fi

Ce metaforă e viaţa…
Citesc Memorii de Ion Gheorghe. Cât mă cuprind aceste vorbe… Mi-am dat seama, mai crunt, în ce mizerie morală trăim, ipocrizie, propăşirea nonvalorilor… Suntem, în continuare, în vadul groazei.
Un poet care-mi place mie şi-n suflu căruia mă regăsesc şi parcă cedez sub povara cuvintelor, faptelor, undelor de geniu. E poetul Ion Gheorghe. Acel cuvânt care-ţi dă şansă, putere edificatoare, să ieşi din străveziul tău tumult. Ce ne trebuie să omologăm fericirea? Cuvânt. Perpendicular pe gândul meu, pe starea mea a venit Cuvântul poetului. Misterul şi densitatea tronează în acest spirit drept, frondeur, având parcă cele mai bune arme ale convingerii şi supunerii, dar, din păcate, apare ceva, aşa, din neant, o vrajbă, un ins, o pledoarie împotrivă-i pentru a-l minimaliza, contesta. A marginaliza elitele e o trăsătură a unora care conduc vremelnic, din păcate, acest neam.
Să trăieşti mitul ăsta – al pietrelor, a unei întregi arheologii care ne-a pregătit istoria, găsite pe dealul meu – dealul Istriţa. Dealul vieţuirii mele…
Poete, trebuie să mă recunoşti. M-am născut la poalele dealului Istriţa, sunt acolo, venit din vremea care a înmărmurit în veacuri istoria, dar m-am născut, am trăit, am alergat pe deal şi văi…Cadou din ceasul acesta de aramă vin.
Am vrut să strig mai mult despre această esenţă a dealului meu şi parcă nu am putut, dar iată, poetul Ion Gheorghe mă compensează.

Advertisements

M-au cernut zeii…

o, cum văd asta, ca pe nisip… Apoi fraţii îmi vor deschide nişte porţi pe care voi intra. Doamne, dacă laşi să curgă în mine atâta frumuseţe o să fac drumul spre Tine mai uşor. Am vrut să institui puterea cuviinţei, a crezului nostru, pământul e prea frământat.
Un frate îi avertizează pe ceilalţi că trebuie să se adune, să plece. Joaca lor s-a terminat, eu vorbesc cu cineva care e extrem de departe, în ceruri, mă istorisesc, trebuie să facem un edificiu, sunt întrebată dacă se poate. Coloane de Timp sunt pe aici şi cineva se strecoară în spaţiul nostru. Apoi mi s-a cerut mâna. Se lucrează pe ea în lumină şi laborator. E analizată, se vorbeşte, e mâna stângă. Degetele sunt verificate şi se iau amprentele. Simt totodată că vârsta mea e infinită. Anumite lucruri vor fi demisionate din conţinut. Deodată mă trezesc în infinitul moale, e un aşternut frumos şi mă răsfăţ vizitând căile Domnului. Te voi face cunoscut, aud. Te voi aduce lângă Fiii Mei. Acum îmi dau seama cine vorbeşte. Nu glăsui în mizerie. Lasă lumii întrebarea pe care ţi-o spun eu acum. Vei merge pe un drum şi vei spune aşa. Am aşteptat câteva minute pentru că nu mai auzeam nimic. Apoi Domnul a spus: Pentru pământul acesta e glorie bună. Nu te frământa pentru Cuvânt pentru că ţi-L voi da. Voi fi în apropiere de tine, vei însemna pentru Mine pământul.

Este linişte în cerdacul omului, am prilejul să mă schimb şi să plec mai departe. Mă dezbrac însă extrem de repede să nu fiu văzut. Lucrez cu Timpul, cu Fraţii şi cu Domnul pe lângă urma de om. Râul cunoaşterii parcă şi-a schimbat cursul şi curge spre mine, îl văd de departe, o, abia aştept să se apropie. Mă voi scălda în el. Revine sentimentul de aderare la strămoşii mei.(Fiii Gândului, CorectBooks)

M-am ţinut de Cuvânt

Azi nu mai e atât de urât şi frig ca ieri. Vreau să trăiesc în infinitul dragostei de Dumnezeu. Să mă aşez la cârma iubirii de Om, să-l ascult. Mi-am materializat dragostea în ce am putut, crezut… Mi-am creionat universul copilăriei poate în chip efemer, mi-am dorit credinţele, am fost argat al lumii, am scos cenuşa din vatră. Am căpătat tăceri în acest univers, plec capul deseori spre vremurile de demult, cu nostalgie şi regenerare.
În vâltoarea acestei lumi mai puţin decentă mi-am găsit traiul, mi-am revăzut fiecare strop de linişte, zbucium, anvergură. Aş vrea să trec în revistă toate amintirile de soi lumesc, isteriile verbale, ceaunele de mâncare, maldărele de ţoale. Ne putem opri să redirecţionăm dragostea spre om.
Da, vreau să învăţ din materia asta, din spiritul ei activ. Mi-aduc aminte de toamna copilăriei când alergam pe câmpuri sau mă rumeneam lângă vatra caldă. Doamne, ce timp! Ce onoare!
Vreau să mă trezesc mereu într-un astfel de anotimp, să mă uit printre zăbrelele geamului cum cad frunzele.
Această caldă inspiraţie e ca o trezire blândă şi extrem de nostalgică – vatra caldă a satului, a amintirilor, a şoşonilor. Doamne, trebuie să-mi dai Trimisul Tău să mă leg de El. Frumuseţea Chipului Tău eu o ştiu din cuvinte pe care le-am spus, cuvinte care m-au ridicat din nimicnicie. Ştiu că sunt adăpostit aici şi ascult.
Mă strecor din ogradă în ogradă să iau pulsul vremii omului. M-am ţinut de Cuvânt, de Cuvântul Tău Doamne când eram în intermitenţele astea omeneşti. Da, scriu, e un moment de inspiraţie care mă ajută să trec din necunoscut în Cuvânt.
Jurnal,2014