Monthly Archives: September 2014

Un poet fără ţărmuri…

DSC01793

Am citit cu o oarecare aviditate volumul de versuri Şfeşnic în rugăciune, primit de la scriitorul Traian Vasilcău din Chişinău. Spun cu aviditate deoarece mi-am dat seama că în atâta criză de Cuvânt… am întâlnit cu adevărat un poet – însumând în sine însuşi toate simţurile poeziei,- trăiri filozofice, conflict între conştiinţă,suflet,cunoaştere, – teme existenţiale – moarte,viaţă, disperare,teamă…revizuite însă într-un creştinism aparte, pur, statornic. Pentru că în toată vâltoarea cosmică, omenească soluţia este iubirea de Dumnezeu. Iubire pe care autorul o zugrăveşte ca un apostol în nesfârşite psalmodii divine.

A răbufnit în mine Poezia/Sublimă rană mi-i,taină şi cântec/ Numai cu o boală christică mă vindec.

Traian Vasilcău este un poet intens şi surprinzător. Intensitatea dă vigoare metaforei (participi parcă la această vigoare), dăruieşte totul, nu se menajează, căutând,răspunzând trăirilor sale. El nu poartă iluzii, ci certitudini. El răbufneşte. Pare să fii cunoscut Cuvântul, originea… împrejumuit de-o atmosferă care îi activează resorturile spirituale, viziunile. Grăirile sale sunt evidente.

Nu ştiam la ce vers să mă opresc, toate se amestecau într-un dulce divin-poetic… Metafora barbar mă urmăreşte/Ea stă la pândă/ veşnic te ţinteşte/Şi când te –mbrăţişează ca un şarpe/Prin tine curg tălăzuiri de harpe.

Ce splendid !

În această arie a sensibilităţii, credinţa pare omologată cu divinitatea: De dinainte de-a mă fi născut/Inima Domnului m-a cunoscut – dezvăluind mai departe   natura mistică a sufletului, lumii şi destinului cu o nemărginită tristeţe: S-alunec prin icoane/ să cad şi să nu doară/Şi orişice murire să-mi pară prea uşoară.

Nu, Traian Vasilcău nu e un fundamentalist religios,dogmatic, e cald, blând, căci universul îl inspiră, hrăneşte trăieşte totul cu o plăcere christică…vieţile sfinţilor în mine curg, arde în focul cuvintelor. M-am ars în voi/ Şi m-am nestins în cer…putinţa de a cunoaşte adevărul suprem este dublată de adânca melancolie născută din gândul morţii, a plecării definitive…Mă păstoreşte iarba-ntruna/Iar eu rănesc clipa şi luna/ Cu un surâs ascuns şi zac…Scriind pentru când nu voi mai fiMi-a-mbrăţişat tot trupul lumânarea/Mă leagănă în braţele-i şi zic: Din tronul Suferinţei nu abdic.

Beatitudine divină!

Asta spune, trăieşte un poet care emigrează de-un veac în el însuşi. În mine emigrez de-un veac...Şi vibraţia trăirii se amplifică în versurile în care împarte timpul.. Secunda-mi ajunge/Vă las vouă ora/Din ea să refaceţi/Veacul tuturora,dar doreşte… Să trăim vecii de-a rândul/Nu în noi, ci în Christos.

Un poet fără ţărmuri, dar nu singur,izolat. Nu se separă de lume, nici de el însuşi – nu se separă de nimeni şi de nimic chiar dacă uneori pare că se îndepărtează. E mereu acolo, în frământările fiinţei, universului şi nu ca un refugiat, nici resemnat. Este pentru că trebuie să fie unde pulsează viaţa, cosmosul, mergând cu metafora până în zorii îndepărtatei lumini,într-o adevărată căutare, purtătoare de biruinţa luminii: Mă vindec de lumină cu Lumină,

Traian Vasilcău scrie cu o dezinvoltură spirituală fascinantă, acaparantă.

Nu te poţi opri din citit pentru că poetul răstingnit de psalmi… te atrage ca o vrajă.

Un poet fără ţărmuri… extins, nelimitat… împodobit cu răni… îşi strigă iubirea christică, iubire de care fiecare dintre noi avem nevoie.

Sau cum spune el însuşi : Poet rămân, să beau lacrima lumii.

          Snopul de lirice pe care mi l-a dăruit Traian Vasilcău, sau Traianus spre a-i scrie o letteră critică a fost o revelaţie plăcută.

Advertisements

Sublima Cuşmă

O să-mi fac rost de opinci. Chiar o să-mi fac rost de opinci. Şi o să merg cu ele pe stradă. O să-mi fac rost şi de Cuşmă. Şi apoi voi trăi cu neamul la cotele lui de suprafaţă luminoasă.

În Cuşmă e aer de toamnă, se adăpostesc grânele. Înclinăm câteva linii ale timpului pentru a-l face să ajungă la noi. Trebuie să ne vindecăm de civilizaţia asta abruptă. Să mă vindec şi eu la focul vetrei unde am gângurit primul cuvânt pământean. Când voi fi recuperat vreau să fiu îmbrăcat în Cuşmă căci pentru asta am venit. Da, e sublima Cuşmă, pentru ea respir, spun Cuvântul. Nu am să pot uita nicio zi ograda în care am crescut, în care mi-am însuşit dorul, fuiorul, ţesutul, însămânţatul, strugurii… Mă cheamă Totul, dar nu e acel Tot. E un pic din amintirea pe care am trăit-o în gospodărie.

Şi Tatăl…

Tatăl pe care Îl iubesc, lumea Lui, pacea, lumina.

În lumea în care m-am adăpostit am început să-L văd. Să cred. Să iubesc. Să versuiesc. Cum se lasă lumea în ţoalele ei glăsuite şi gustă mustul. Cum îşi trece prin vreme bucuria de a trăi.

O, mă fascinează toamna cu razele ei… cu gust de gutui, frunze ruginii. Continuăm povestea pentru că suntem aici.

(fragment…Şi Tatăl)

Septembrie la Roma

Roma e un oraş de care nu te saturi uşor. Reîmprospătat lângă ruinele Forumului Roman – după ce am alergat cu aceeaşi sete şi atracţie irezistibilă după istorie şi artă în locuri pe care, de altfel, le mai văzusem, simţeam nevoia să fiu din nou acolo,pentru a retrăi farmecul nestins al Cetăţii eterne. Flacăra acestei civilizaţii extreme încă domină de pe toate cele şapte coline…

Columna lui Traian

Columna lui Traian

Lupoaica de pe Capitoliu

Lupoaica de pe Capitoliu

Castelul Sant Angelo

Castelul Sant Angelo

Pe malul Tibrului

Pe malul Tibrului

Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea

Monumentul lui Victor Emanuel al II-lea

Piazza del Popolo,vedere din Gradinile Borghese

Piazza del Popolo,vedere din Gradinile Borghese

Zidul Vaticanului

Zidul Vaticanului

La masa de scris a timpului…

Cartelul metaforelor este o publicaţie lunară care apare sub egida Casei de Cultură a Sindicatelor Buzău. O nouă renaştere culturală buzoiană aş putea spune, mult dorită, aşteptată. Şi, iată a luat fiinţă datorită tenacităţii şi inspiraţiei scriitorului Marin Ifrim care nu renunţă. …E o minune să aud că Marin Ifrim fondează o nouă publicaţie – îi invidiez entuziasmul şi puterea de muncă în vremuri anticulturale…spune Liviu Ioan Stoiciu în Cuvânt înainte. Cartelul metaforelor s-a întâmplat, s-a produs pur şi simplu…Munca trebuie făcută…Profit nu există…precizează Emil Ifrim,secretar de redacţie ( oh, profitul…cultura nu face profit,biserica face profit. Doamne!)…Unul din scopurile noastre este acela de a descoperi, încuraja şi promova tinerele talente literare din toate şcolile judeţului Buzău…Iar prof.univ. Dorin Bocu, completează: Este impecabil tehnoredactată şi se simte o bună orientare din punct de vedere tematic…

O revistă selectă, fără perimări, dogme, orgolii, cu ton de elocvenţă, spaţiu cultural, din care guşti idei, metafore interesante. Semnează: Magda Ursache, Marilena Lică Maşala,(Franţa), Passionaria Stoicescu, Ion Gheorghe, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Roşioru…şi mulţi alţi scriitori care au ceva de spus.

E o renaştere culturală curată. Marin Ifrim a înlăturat zgura aceea otrăvitoare care a alterat viaţa culturală, a închis porţile minciunii, ipocriziei şi a tras zăvorul rătăciţilor fără idei. Pentru că Marin Ifrim are darul de a ajuta chiar şi atunci când e subminat, până se epuizează şi îşi creează cei mai intenşi duşmani. Se aşează însă la masa de scris a timpului şi scrie revitalizat, – entuziasmat ca un copil – acesta e copilul meu, zice zâmbind, editează cărţi, reviste, salvează scriitori de la uitare, răscoleşte adevărul cu patos,( a se vedea articolul Despre Colocviul de literatură de la Buzau 1982).

Îi doresc lui Marin Ifrim mult succes şi multe numere minunate.