Monthly Archives: June 2014

La Pâcle

Drumul spre Vulcanii noroioşi, Pâclele Mari şi Mici e frumos, cu imagini pastorale – oi, văcuţe, cai la păscut. Pajiştile răspândesc un parfum ameţitor. E un pic de sălbăticie. Un drum pe care îl refac cu plăcere, îndestulare spirituală.Apoi, din această feerie, cobori într-un spaţiu selenar.Peisajele sunt antagonice.

Mirosul de gaze emanat din străfundul pământului,solul arid, pâraiele de noroi, micile canioane… ai senzaţia că eşti pe altă planetă. Câţiva vulcani mormăie.

DSC01371

 

 

 

 

 

 

 

DSC01370

 

 

 

 

 

 

 

Mă opresc în timp, la mijloc de cărare şi îmi schimb hainele. Aparent sunt singur, dar totuşi vorbesc.Undeva, într-o casetă a trupului am toate datele adunate. Merg şi vorbesc. Sunt în paginile istoriei.Timpul mă întreabă. Un vânt uşor trece pe lângă urechile mele şi-mi lasă şoptit ceva. Ce ştiu despre anonimele cazuri care l-au vândut pe Iisus?

Suntem în jurul Pâclelor, stăm pe vine şi analizăm.Între timp am fost curăţat de neamurile de pe mine, sunt curat, curat.Degresat. În clipa asta aud un vuiet şi mă uit spre cer. S-a căscat o gură de aer spaţial la care sunt conectată. Doamne, din ce lume îmi dai să respir?(fragment, La Pâcle)

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC01367

 

Advertisements

Povestea omului cu grai

iunie,2014

Mă ridic pentru a merge. Trăiesc în puţinul meu, dar mă gândesc la toate. Mă încalţ, totul parcă e în reluare…

          Sunt pe linia universului şi ştiu că nu mi-e foame căci am mult adevăr. Mă las în graţiile timpului, vorbim, râdem. Şi în reluare se vede de câte ori m-am încălţat şi am plecat pe drum. Ce ciudat… atunci nu-mi dădeam seama, mă încălţam pentru că trebuia să mă încalţ, să ies în ogradă.
Le povestesc cum a fost în ogradă, cum stăteam pe scaun la masă…ei ascultă. Eu am trăit în plai şi ştiu farmecul lui, am găsit adevărul şi l-am comasat cu mine însămi şi cu marea lume. Am trăit în gura de rai, ce vreţi mai mult ?
Am văzut tumultul mioriţelor, cum au înflorit pomii şi m-am săturat de frumos. Sunt cazuri de adopţie, de omologare a fiinţei, ştiu că sunt altfel decât ceilalţi, ştiam din vremea lumii şi a stelelor.Nu vreau să fie şterse imaginile cu mine din piciorul de plai.
Oare ce trebuie să fac acum după ce am stat şi am povestit?
Când mi-am dat seama că exist şi se coc strugurii… zboară albina, paşte mielul, se pune sămânţa…O, ce sărbătoare stelară…
Am auzit trosnetul crengilor de copaci, am văzut luna şi am intrat în aşternut să mă gândesc la Domnul.
Să mă las de toate aceste lumi în care am vorbit ? Să las fularul ? O, nu…
Da, sunt în povestea omului cu grai. Veneam să spăl albia în care trăiam, s-o spăl pentru om, să fie curată.(fragment Jurnal)

Avertisment asupra excepţiei

Moment poetic în mulţimea care vrea să te dezbrace. Reciţi un poem şi parcă nu poţi să te aperi…Strigăt de indecenţă, frumuseţea e decuplată, învrăjbită de privirile feroce. Urmează contrabanda cu minunantele noastre accesorii care e naturaleţea gândirii democratice…

Nu pot să exclud posibilitatea unei reveniri pentru a explica mai bine poemul. Va fi, probabil un manifest împotriva receptivităţii de pe aceste poziţii de frământare. Poţi face o societate cu un poem, o reconciliere prin supremul dezgust al amneziei, o naştere adoptivă chiar.

Te poate răscoli orice idee pe care ai abandonat-o cândva, te-ai năruit poate odată cu ea, ai vrut să fii altul, să schimbi lumea. Şi nu era decât dorinţa unei vindecări.

Mă întind în acea exclusivitate a gândirii şi simţirii. Cred în poemul uman chiar dacă voi fi rănit.

Am analizat posibilităţile reconstituirii moralului social printr-un poem. Am pătruns în mine cu desăvârşire, fără amendament. Au fost şi inundări de vreme. Siluirea dragostei prin sublimul indecenţei celor care te priveau…Dar am din nou forţa gradului de elocinţă. Poemul a devenit un lung vers de impresionare a memoriei. Mi-a plăcut acest moment care m-a repus în istorie.

Închid ochii. Sunt condusă de o lumină secondată, învăluită în mister, autoritate globală. Tinereţea mea e înveşmântată în public. Simt căldura… nu e căldura zilelor de toamnă, e căldura metalului din care provin.(fragment)

 

Divinul Michelangelo

De Michelangelo, titanul culturii renascentiste, ma leagă o stare de spirit veche. În adolescenţă am descoperit într-o revistă un frumos eseu despre marele sculptor şi pictor scris de Octavian Paler. I-am decupat poza – o figura aspră, puternică, genială,- o purtam ca pe un idol. M-a influenţat enorm. Mai târziu, romanul Agonie şi extaz de Irving Stone îmi zdruncinase fiinţa. O carte fascinantă. Pe Michelangelo nu pot să-l acopăr în destule cuvinte… cum lucra marmura, tranformând totul într-o sublimă artă nemuritoare, – Pieta, Moise, David, sau pictura – scenele biblice din Capela Sixtină.

 

Moise,Biserica San Pietro

Moise,Biserica San Pietro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vatican, curte interioara

Vatican, curte interioara

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC01040

 

 

 

 

 

 

 

Laocoon

Laocoon

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bacchus

Bacchus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC01082

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bazilica San Pietro

Bazilica San Pietro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Baldachinul

Baldachinul

Vacanţă la Roma

Deşi se află într-o piaţă mică, Fontana di Trevi are un farmec special….Pentru a te apropia să admiri monumentul şi a arunca bănuţul – aşa cum spune legenda, dacă vrei să te întorci, trebuie să treci printr-o mare aglomeraţie… Fântâna proaspătă, vie, pare că dă viaţă statuii lui cu Neptun, zeul mării. Am aruncat bănuţul…

Fontana di Trevi îmi aduce aminte de o scenă din filmul La dolce vita cu Anita Ekberg .

DSC00963

 

 

 

 

 

 

 

DSC00966

 

 

 

 

 

 

 

La Tivoli ploua mărunt

Villa d'Este

 

 

 

 

 

 

 

Villa d'Este

Villa d’Este

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DSC01259

 

 

 

 

 

 

 

Insula Capri – superbe peisaje

DSC01156

 

 

 

 

 

 

 

DSC01182

 

Pantheonul din Roma – un cult al eternităţii

Am trecut, într-o frumoasă zi de mai, prin Roma şi nu doar cu privirea şi gândul, ci cu cea mai limpede trăire. Pentru că istoria antică a Romei aşa trebuie trăită…

Alunecând uşor pe străzile înguste,dar aglomerate, pline de viaţă, revigorat cu o cafea lângă Colosseum, sedus de sculpturile din Piazza Navona, ne-am oprit în Piazza della Rotonda, la Pantheon. În faţa acestei splendori istorice am rămas ca suspendat în timp încercând să mă conectez la o istorie veche, sublimă, dar foarte distinctă. Pantheonul – templu al zeilor Romei antice, simbol al măreţiei Imperiului roman,  transformat în biserică creştină – domină şi azi civilizaţia. Orice civilizaţie. E mormântul pictorului Raphael şi altor regi italieni… E de o măreţie aparte.

Dorinţa de a-l contempla şi medita pare nesecată. Am intrat încetişor. Da, Roma miroase a eternitate. Pantheonul te ridică din toată fiinţa ta şi te rezumă la valori eterne. Graţia divină este respirabilă, liniştitoare. Pantheonul marilor spirite – (când am ieşit din Pantheonul din Paris – după ce mă reculesesem la mormântul lui Rousseau şi Voltaire – am avut o revelaţie extrem de luminoasă ).

Supliciu de a trăi prea frumos aceste clipe. Speranţa de căutare a frumosului este destinată, timpul se stratifică, eşti în rândul unei lumi atemporale. Roma te reţine, epuizează, încarcă din nou cu istorie,timp, alt timp pe care doar îl contempli fără a te putea totuşi lega de el. Frumosul, cultura, unesc, trezesc. Regăsirea mea la Pantheon a fost colosală… sorbind din eternitatea lui, crezând, sperând…

DSC00918

 

 

 

 

 

 

 

DSC00919

 

 

 

 

 

 

 

DSC00930

 

 

 

 

 

 

 

DSC00931