Monthly Archives: May 2014

Privesc Roma

Îmi dau seama de întemeierea Romei şi consecinţa noastră în timp. Ah, timpul originii sociale… Mă gândesc într-o doară şi epuizabil – nu acesta este adevărul, farmecul proprietăţii, a stăpânirii absolute, a memoriei cu Roma.

… asta mă creşte singur, mă înarmează.

Privesc pericolul de a deveni nobilul Romei, de a intra în rândul extremelor prin decuplajul de atmosfera plină, încărcată cu miros de dac, cu capacităţi adiacente de rezistenţă.

Privesc Roma şi am un sentiment de alocuţiune.(Azi, vom trece Rubiconul)

DSC00868

 

 

 

 

 

 

 

DSC00782

 

 

 

 

 

 

 

DSC00789

 

 

 

 

 

 

 

DSC00787

Cei care cred în Cuvânt…

Sâmbătă, 10 mai, am fost invitată de dl.Stefan Teodor Cabel la şedinţa Cenaclului AntePortas. O invitaţie pe care în sfârşit am reuşit s-o onorez. Am urmărit activitatea acestui Cenaclu încă de la înfiinţare şi mi-am dat seama câtă dorinţă de poezie există. Am încurajat orice acţiune. Mi se pare firesc când vezi atâta efervescenţă creatoare…Laura Cozma, Dana Biţeanu, Dinu Petruţ şi mulţi alţii. Poeţi tineri, extrem de tineri, care bat la porţile Cetăţii. Apoi, în sprijin a venit şi dl. Marafet Constantin care a editat Antologia Cenaclului AntePortas, Paşi în Cetate… , adică cei care cred în Cuvânt şi vor să-l urmeze.

Am asistat la un fel de Şcoală a poeziei . Se citeşte, se adună păreri. Se dezvoltă diverse subiecte despre literatură, evoluţie spirituală. O atmosferă extrem de încântătoare. Plus o disciplină care dă şi mai multă greutate momentelor lirice.Fără patimă literară, se interceptează acele trăiri care configurează spiritul scriitorului şi îl formatează prin gânduri, sfaturi, timid sau îndrăzneţ.

Cel care contribuie la succesul cenaclului este Teodor Cabel – un om despre care vroiam să scriu demult. Pentru că eu nu scriu doar despre scriitori, ci şi despre oameni.Un poet care lasă lumea prăvălită în ură şi mercantilism şi aduce în vers prospeţime, lumină,speranţă. Mă refer la poemele din Merg mai departe…. Un om foarte generos şi implicat în literatura buzoiană, care… merge mai departe… la Cenaclu AntePortas. Şi merge destul de îndârjit, să apere şi să ajute tinerele talente. În atâta egocentrism, mi se pare că trebuie să ai destul curaj să promovezi valoarea, să nu-ţi fie frică de ea. Şi el îl are.

Cei care cred în Cuvânt… îşi caută drumul literar,desigur… acel drum despre care vorbeşte şi Teo Cabel în poemele sale, care defineşte, vindecă, individualizează. Iar unora chiar le prevăd un drum literar deosebit.

 

 

Pretimpul locuitorilor

Am locuit în pretimp şi în grădina lui.Am savurat grămezi de litere, am intrat în vâna omenirii, am respirat odată cu ea. Da, mă văd azi în pretimp. Sunt nostalgic după pretimpul în care am locuit, mă bucur că l-am descoperit.Nu ştiam cum să încep să scriu despre fericirea asta, eram fragil, dar trepidant în a spune adevărul. S-a lăsat prea de multe ori înserarea peste chipul meu. Şi ce ? Ce-i cu asta ? Nu sunt oare pământean ?

O, da, am nevoie de o întinsă poezie şi un soare imens care să încălzească omul. Petecul de pământ pe care am stat să fie luminat cu surâsuri, la mine acasă să fie o ramură de măslin. Pretimpul mă aliniază din nou în cele ce sunt, uit ce-am cumpărat, ce am văzut, mă reunesc cu timpul pentru a face lumină în şoşonul omului. M-am definit în pretimp şi aşezare pământeană, am văzut bordeiul omului, am fost zărit sau intuit de om, m-am aşezat pe scaun la fel ca el. Şi totuşi din pretimp până azi mi se pare atât de puţin…

Scriu în forma asta de lumină şi sunt puţin tensionat de frumos, pregătit pentru istorie. Ar trebui să fac pace cu anumite angoase, întrebări, cercetări ale vieţii mele omeneşti, să nu mai conteze decât pretimpul. O, aşezarea mi-a dat făina ei, să fac pace cu orice om din ogradă.

Martie, 2014

 

Un timp fericit de angajare…

dar,

asta e ţara cu cel mai grozav turneu, cea mai fatală linişte. Niciodată nu vei fi bogat şi fericit din cauza acordurilor de reamenajare. Poţi avea însă o impresionantă experienţă în sărăcie şi mitomanie. Nicăieri mitomania nu-i ca aici, supravegheată, cucerind zilnic adepţi. Nu are termen şi nici evidenţă, e şcolită, are note bune. Nu mai poţi trăi altfel decât în minciună. Nu ne-a făcut ea mai buni ?

Trăim minciuna şi fruntea ei senină.

(Minciuna, ca şi prostia, sunt încurajate de grade mici de cultură).

…Nu ştiu ce mai pot aduce nou în această viaţă ostracizată, fulgurant de liberă prin găselniţele ei. Sunt în faţa celor care ponegresc adevărul, originea şi amintirile pentru a domina. Nu-mi amintesc zilele intens mediatizate. Au fost momente şi răspunsuri mediocre. S-a făcut plăcere din a absolutiza mizeria pe care o întâlnesc oriunde mă mişc. E mizeria noului conţinut nu orice fel de mizerie. E modernă, poartă amprentele progresului, firescul situaţiei, umilinţa până la moarte a nevoiaşilor. Frumoasă e mizeria şi chipul celor care ne-o arată.

Ne strângem laolaltă şi vedem ce putem face în această mare artă a dezbinării. Atâta masă de apreciere nu este corectă. Ne cuprinde acerb patima anumitor lucruri. Vom trăi momentul revoluţiei mai aprig decât orice moment. (fragment Ultimul trigon )