A fi

Când tună verbul a fi mă încălzeşte şi mă închină brusc unor fapte mari. Când tună verbul a fi trece electrizant prin mine, îmi schimbă memoria şi înfăţişarea… Aşterne grădini la picioare şi mă plimb prin ele. Văd lumea, mă opresc în ea.
Şi tună. Tună. Frumuseţea verbului a fi mă umple şi mai mult, îmi trece paşii spre lumea de vis. Tunetul aduce o fiinţă care sunt şi exist. Văd o mare deschidere a cerurilor,  se vorbeşte şi pregăteşte.
Chipurile fraţilor trec pe lângă mine în joacă. Mă aflu în mijlocul unei comedii…
Timpul intră în sufletul meu, îi simt începutul şi infinitul. Îmi văd paşii răspândiţi, pe unde au fost, sau unde vor fi. Mă văd pe mine în viitor.

Ştii că vii din interiorul unei inimi secrete, din compoziţia ei, pe care o simţi mereu în tine şi ţi-e teamă s-o arăţi celorlalţi. Văd inima din care vin şi o aud cum bate. E a Tatălui şi e foarte mare. Inima aceasta e întreaga mea fiinţă, o inimă în care se găseşte fiecare om.
Pragul liniştii noastre este nevoia de această  inimă.

M-am hăituit singur pe drumuri peste care a trecut omul şi s-a  destrăbălat. Mi-am povestit ruperea de nori şi vânt pătruns de istoria jambonului.
Vom fi martorii unei mari lumi. Şi  ne vom uita. Aducerea lui Dumnezeu aproape de noi se va petrece într-o linişte supranaturală.

Advertisements

Posted on February 20, 2014, in literatura. Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: