Culegătorii de in

Dimineaţa se prefigura cu nişte minorităţi ale gândului în timp ce aceşti culegători de in mă priveau cu cercetare şi se apropiau încet. Nu înţelegeam de ce atâta linişte în jur, soare deplin.Nu mi-e teamă însă de posibilităţile reevaluării.Culegătorii de in se întreţin  cu nuanţele, cu figura mea proprie,…
Nu mai aud nicio mişcare în jur, clipa este a mea şi a culegătorilor. Mă aşez într-un aşternut minor. Dintr-o dată mi se pare că execut într-o manieră aleasă o intimă cooperare cu putera deplină. Culegătorii de in s-au aşezat şi m-au ascultat. Cerul se aduna în nori grei şi noi discutam câteva opţiuni. Dacă am fi altfel cu această figură întemeiată pe principii seducţionale care triază cultura…
De bună seamă nu am putut să exprim tot reversul nevinovăţiei. Picură mărunt, cu intensitate. Să consacrăm ploaia. Să adunăm inul. Să întemeiem o guvernare de care nu ne temem.
Mă îndrept alături de culegători spre celelalte expoziţii ale vântului exercitând o forţă de ameliorare a societăţii, acordul cu fmi, răspunsuri la raport. Culegătorii de in se tem că societatea noastră devine extrem de stratificată. Ei vor lupta cu arma luminii şi privirii. Nu fugiţi de culegători căci ei vor aşeza  poporul, vor trimite în satele inundate reţineri la mediu. Ne vom ocupa de toate culturile distruse, nu vom mai umbla cu imitaţii, nume de cod, facturi comerciale.
Nu am trăit niciodată mai adăpostit ca acum.Totuşi suntem trişti, neliniştiţi.Să ieşi în faţa mulţimii şi să explici nevinovăţia omului de rând…
Pregătim adunarea. Ploaia s-a oprit.Pregătim spaţii de reculegere.Si cu toate astea perfidia pluteşte în aer, se dizolvă.Culegătorii de in se luptă cu decizia, cu atenuarea figurii de amintire…Dacă nu ar fi ei am pieri cu tot în extenuarea de partid.
Culegătorii au făcut o societate pe care o conduc, rezervă de imprimare, exprimare numai în cazuri excepţionale. Pe drumul lor nu trece oricine, nu-i poti vedea sau intui în forma obişnuită, se prezic doar în clipe cruciale. Ei bine, ei sunt aici şi nu stau degeaba.
Azi vom trece Rubiconul (fragment)

Advertisements

Posted on February 6, 2014, in literatura and tagged , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: