Monthly Archives: October 2013

Pelerin prin suflete

Lucia Ionita,Irina Mirica,Elena Radu

Lucia Ionita,Irina Mirica,Elena Radu

Pe Lucille Iona  am întâlnit-o cu ani în urmă la bibliotecă. După ce am citit cartea Magdalena sau pe treapta intermediară aş putea spune că, de fapt, ne-am cunoscut undeva, pe o treaptă intermediară. Hainele  monahale îi dădeau un aer special, de sfinţenie. Şi i-am spus măicuţă…
În volumul Caleidoscopul vieţii, editura Editgraph, 2013, Lucille Iona, ne dezvăluie o lume încărcată de întrebări şi reflecţii filozofico-sociale din care răzbate o credinţă puternică, exprimată delicat şi fără bigotism.  Fascinată de frumuseţea şi înţelepciunea din Scripturi, dar şi de mari autori ai culturii universale – Dostoievski, Cehov, Rilke, Noica, Eliade.  …M-a ajutat iubirea mea pentru Creaţie...spune. Creaţie însemnând divinitate, om, cultură, principii, valoare. A venit pe lume pentru a şti căci mântuirea vine prin cultură. lecturile m-au călăuzit către aprofundarea Tainei.
Tot acest Caleidoscop se desfăşoară sub forma unor conversaţii amprentate de fineţe intelectuală.  Cu tihnă şi blândeţe sunt depănate, ca într-un amurg,  amintiri din copilărie minunat trăite,  privite prin caleidoscop, prin acele tuburi cu sticle colorate. Fireşte, pentru oricare om copilăria rămâne un segment aparte,mirific... dar învaţă mereu că lumea aceasta e o junglă. Urmează un remember al tinereţii, stundenţiei,ani în care dansa tango.Continuă, mai târziu, cu viaţa la Câmpie, din Aşezământ, păstrând cultul muncii şi al generozităţii, cu mici bucurii – Bobiţă, florile,  pe care le trăieşte aproape cu inocenţă.
Cartea este şi o radioscopie a societăţii noastre, autoarea având un spirit de observaţie social foarte acut, – despre mentalităţi, modernisme, nu pare a-i fi teamă de adevărul zilelor noastre, respinge  vulgaritatea, influenţele negative ale occidentului, lumea în degringoladă o întristează  şi gândul îi fuge  la Arsenie Boca,  pentru că Lucille Iona crede în poporul român. Frumuseţea poporului nostru nu e numai fizică, este şi o frumuseţe spirituală la care au contribuit sfinţii noştri…
Şi cu toate astea,  pare că nu-şi găseşte spaţiul cu adevărat. Uneori Doamne, mă simt ca şi cum aş fi legată în chingi… Şi atunci simte nevoia de cultură, frumos …casa-mi răsună adesea de muzică divină-Bach, Mozart, Haydn, Beethovenmă regăsesc în vigoarea cuvintelor, a muzicii…  a valorii, în care spiritul e absolut liber.  Căci credinţa şi cultura o hrănesc în mare măsură,  degresează lucrurile neplăcute din jur. Nu, nu sunt trăirile unui pustnic, ci a unui iubitor de oameni,de viaţă, care nu se lasă biruit de inactivitate sau nostalgie.

Cartea Caleidoscopul vieţii este, de fapt, o confesiune,  cu incantaţii ce aminteşte de Confesiunile Sf.Augustin. Se roagă, învaţă din vorbele sfinţilor, multumeşte pentru bucurie dar şi pentru rătăciri, iluzii deşi …omul ar trebui să-şi trăiască efemeritatea vieţii în afara iluziilor…
Ceea ce scriu aş vrea să rămână un  poem al vremelniciei omului , spune autoarea, dar ceea ce scrie exprimă atâta credinţă şi intelectualitate, încât mi-e greu să  cred că scrisul domniei sale va rămâne doar un poem al vremelniciei.
Dacă te vei uita în jur, sigur vei vedea un Pelerin prin suflete….cu fervoarea credinţei adevărate,cu iubire de oameni, iubire de Dumnezeu…Acesta e Lucille Iona.
Şi revin la treapta intermediară pentru că fiecare dintre noi se află acolo…

Istoria şi steagul tricolor

Devin visător… Sunt visător… Mă uit în ogradă şi la mine, pun întrebări. Am fost lăsat pe bătătură să ştiu orânduirea. În ce nebunie am intrat în această viaţă…
Un vânt uşor trece pe lângă chipul meu şi mi-l trezeşte. Doamne, toate intrările la Porţile Tale sunt păzite de lei. Cer parcă o cheie să intru. Să mă liniştesc, spovedesc. Să fiu altul, mai bun, mai drept. Port istoria cu mine şi steagul tricolor. Am trecut prin vămile recunoaşterii şi am putut fi aici. Nimic nu ne poate suprima mai mult ca nedreptatea.
Mă priveşti la Poartă prin Ochiul Tău de lumină. Am pătruns în Cuvânt, dar vreau mai mult. Nu pot să închid emoţia de a fi. Cuvântul mi-a dat viaţă. M-a făcut altoi nobil şi roditor.
Doamne, sunt din Cuşmă şi Cuvântul meu se strânge pe chipul tuturor. Fă-mă puternic şi bun, să stau în ogradă astfel. În lumea în care pot vorbi cu mine şi cu ceilalţi. O lume care îşi pune lucrurile în cufăr, se stârceşte de durere şi singurătate. Se închină la puteri vorbitoare şi fără sens, numai ca să-şi poată ridica gluga şi să nu-i mai fie frig.

            După ce plecam de la Poarta Cunoaşterii, mă scuturam şi deveneam iarăşi om. Păstram însă acea ardoare, mă înveşmântam mai tare în Cuvânt.  Numai prin Cuvânt îmi dau seama că exist aşa cum sunt.(…SI TATAL)

Poetul Ion Stanciu, un veteran al literaturii

Incerc să spun câteva cuvinte despre trecerea în nefiinţă a poetului Ion Stanciu, un poet pe care îl apreciam şi respectam ca pe un adevărat veteran al literaturii. Ne-am întâlnit în luna septembrie la Festivalul de literatură TITEL CONSTANTINESCU, Rm.Sărat. Nu l-am recunoscut, deşi se afla destul de aproape de mine. Nici nu am îndrăznit să întreb dacă este sau nu este poetul Ion Stanciu. Apoi, la înmânarea premiului  pe care l-am primit pentru volumul de eseuri …ŞI TATĂL, Constantin Marafet, i s-a adresat cu o blândeţe extrem de protectoare : Maestre, am considerat că  dvs. trebuie să înmânaţi acest premiu Elenei Radu.

Si-am văzut un om fragil, schimbat total. Avea emoţii dar şi eu aveam. După festivitate am aflat…Mi-era greu să cred, să accept. Ne-am mai revăzut câteva clipe alături de preotul Mihai Milea. A fost o scurtă discuţie…

Omul lui Dumnezeu

elena3-page-0 (1)

Într-o noapte, am avut un vis.
Stăteam pe marginea patului, nedumerit că pe talpă mi s-au lipit seminţe de pepene. Mâncasem mult pepene zilele acelea şi uneori mi se mai luau seminţe pe tălpi.  M-am aplecat şi am dat cu palma să le înlătur. Când, ce  se ia pe mâna mea? Nu seminţe, ci trei bănuţi de aur. Îi ţineam în palmă şi mă uitam la ei ca la o minune. I-am întors pe partea cealaltă şi  văd o imagine care aproape m-a cutremurat…Chipul lui Dumnezeu.
Omul lui Dumnezeu scria sub Chip. Eu înţelegând că se referă la mine, că eu sunt Omul nu am mai putut de bucurie.
Am încercat să-mi amintesc ce s-a mai întâmplat, dar nu am mai putut.  Minunaţii bănuţi de aur cu Chipul Domnului sub care scria că sunt Omul Lui m-au făcut să umblu din nou după Adevăr şi Om. Să mă îmbrac în straiele Sale şi să nu mă las.
Da, m-am îndoit…Mi-era tot mai greu să trăiesc în specia asta, în rânduielile, ţesătura, broboada ei. În acest cotlon al lumii în care stau şi respir sacadat.
Am alternat între furie şi credinţă; viziuni ciudate, în care doi reptilieni înalţi  mergeau pe bulevard, pe înserate. Purtau joben, fumau trabucuri şi se bucurau de atmosferă. Ulterior se aflau la o masă, serveau ceva. M-a intrigat faptul că ştiau să meargă  şi erau atât de relaxaţi. In jur nu era nimeni.
Am spus : Doamne ! Lasă-mă să trăiesc ieftin, dar cu gândurile mele. Nu mai vreau să văd, să ştiu nimic.
Apoi am uitat parcă totul, luat de valul lucrurilor lumeşti.
Cât de straniu şi independent pot  fi în lumea asta uneori. Resuscitat de vise şi trăiri alteori. Nemărginit deseori.
Trebuie să duc toate aceste poveri ale minunii de a fi, a înţelege şi a mă război.

Vasile Voiculescu – un dar făcut de Dumnezeu

Zilele lui V.Voiculescu, în luna octombrie, erau ca un foc spiritual  care  încălzea speranţele şi visurile unui poet.

Ne întâlnim la Galeriile de artă. În timp ce vorbesc cu Pavel Istode despre un  interviu pe care vrea să-l realizăm, apar Radu Cârneci, Gheorghe Istrate, Bucur Chiriac. Ne-am salutat bucuroşi că ne revedem.
Galeriile sunt în reparaţii, e frig şi oarecum dezolant. Iau pe rând cuvântul scriitorii.Atmosfera se destinde sub pâlcul cuvintelor. Vorbeşte Radu Cârneci. La un moment dat se opreşte, se uită la mine şi zice: „V-am citit cartea şi e bună.” Apoi întoarce privirea spre  ceilalţi şi adaugă: „E vorba de Elena Radu.” Fireşte, m-am bucurat, e un scriitor important.
În vară îmi dăduse volumul bilingv cu poezii Dorador dar şi  Profetul de Kahlil Gibran. O carte care îmi intrase în suflet instantaneu. Gibran profetul unei lumi sublime are cuvinte minunate despre armonie, pace, iubire… Ca pe snopii de grâu ea vă seceră… E mai mult decât desăvârşirea unei creaţii, e divinul.

La ora şase trebuie să fiu la teatru. Ne reîntâlnim, ne  risipim prin sală. Eu între Radu Cârneci şi Bucur Chiriac. E frig. Bucur Chiriac se oferă să-mi dea geaca dânsului.
Piesă de Moliere cu Iurie Darie. La început nu prea a părut amuzant şi comentam cu dl.Chiriac asta, apoi umorul franţuzesc  ne prinde. Râdem. După terminarea piesei, directorul teatrului Paul Ioachim ne invită într-o sală frumos amenajată unde au venit actorii. Iurie Darie arată foarte bine. A fost o atmosferă plăcută între actori şi scriitori.

A doua zi maratonul nostru literar a continuat la Pârscov.Pârscovul voiculescian.
E o zi frumoasă. Un octombrie cald. Sunt alături de Sabina Măduţa care mă întreabă de ce nu am sunat-o. Mă scuz. În acest mic spaţiu poetic, alocuţiunile aveau un aer de sfinţenie, se lăsau în adâncul sufletului. Miroase a sfânt…spunea poetul în Plâns de toamnă. Ce tandru sărutam sonetul … şi nu vroiam decât să-mi dau drumul în infinitul literelor, să le sorb, cu tot ce am lângă mine.
Nu se poate octombrie fără Voiculescu, fără Pârscov. Priveam dealurile…ce străveziu e timpul şi atât de departe…(Elegie în amurg)

După festivitate, am mers la Primărie. Este o atmosferă destul de relaxantă.D-na Sabina e lângă mine. Discutăm, fireşte, despre literatură.
Mai târziu, ne îndreptăm cu autobuzul spre Măgura, pe variantă. Coloritul frunzelor e un vis şi atâta armonie spirituală în maşină. Se glumeşte, râde.Se discută… metaforic.Coborâm la Măgura. Drum pe dealuri, printre statui, versuri şi toamnă. Ne împrăştiem, facem poze.
Toată această drumeţie după poezia lui Voiculescu împlineşte starea spirituală a oricărui poet. (Jurnal, 1997)

Trei poduri peste lume

Trei poduri peste lume

Am terminat de curând de citit cartea Trei poduri peste lume , Consemnări între anii 1982 şi 2003 de ASR Principele Radu al României, Editura Curtea Veche,  lansată pe 16 septembrie la Biblioteca Judeţeană V.Voiculescu Buzău.
A fost o bucurie şi o onoare să-l revedem pe Alteţa Sa Regală şi să participăm la această lansare. Este o carte, după cum spune însuşi autorul… apăsat subiectivă, dar prezintă o poveste de viaţă destul de neobişnuită.      …Am ales titlul Trei poduri peste lume,fiindcă paginile care urmează vorbesc despre trei treceri diferite, dar simultate, din viaţa mea: Trecerea de la un mileniu la altul…Trecerea de la România comunistă ..la lumea liberă…Trecerea de la condiţia de actor la cea de principe regal…
…Principele Radu…ne oferă, de-a lungul unor reflecţii pline de justeţe, parcursul său iniţiatic… Principele Radu este un om deschis şi generos…om de credinţă…o fiinţă ardentă… (Prefaţă, Michel Camus).
Aluneci cu fineţe în acest parcurs iniţiatic…
Între aceste poduri peste lume există  două identităţi şi multe măşti. Mai întâi am aflat că sufletul poartă măşti… Descoperă masca la vârsta de 10 ani la Teatrul Naţional din Iaşi. Era ceva primejdios în adoraţia mea, pentru că masca este un obiect rece şi împietrit… Masca infrigurată, măşti sub acoperiş, masca mută, masca rătăcită, burlescă, întâmplătoare…toate te prind intr-un fel febril, până le crezi, te confrunţi în mod plăcut cu ele. Sufletul şi masca sunt, de fapt, cei doi poli ai teatrului.
Capătă un rol în Poveste de iarnă de W. Shakespeare.Masca îl va urmări, subjuga. Joacă  Raport pentru o Academie sau Metamorfoza, de Kafka – o dare de seamă a unei maimuţe devenită,de curând, om, în faţa membrilor eminenţi ai unei Academii.
Autorul trăieşte fenomenul teatral din plin –  rampa, luminile, decorurile, costumele au ceva magic.  Toate  sub îndrumarea  profesoarelor  Olga Tudorache şi Adriana Popovici.
Schimbarea decorurilor e captivantă – alt oraş, alte ţări – Franţa, SUA, Elveţia, Belgia, Israel- altă scenă, acelaşi autor sau altul, dar şi consideraţii despre arta teatrală pariziană,fervoarea lui Cehov, dezvoltarea şi revelarea spiritualităţii proprii. Sunt multe scene  interesante nu pentru că sunt jucate, ci trăite, interpretate, fundamentate ca artă.
Impactul cu aceste lumi au un fel de ingenuitate captivă,  întâlniri cu adevărate mituri ale culturii universale –  Peter O’Toole a cărei apariţie…are o căldură de metal încins sau de corp ceresc…  Jose Carreras…un artist viu si tenace, care refuză prin demersurile sale aureola unui idol...  Yehudi Menuhin care spune …Enescu,el, mi-a dat lumina ce a condus întreaga mea existenţă. Sau evenimente oficiale prilejuite de Nunta de Aur a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a şi a Alteţei Sale Regale Ducele de Edinburgh.

Trei poduri peste lume este o carte  foarte reconfortantă,  pagini personificate de un spirit căutător. Autorul are  forţa neobişnuită de a fi, a exprima, a milita pentru valorile artei.Încet, încet,  construieşte o lume, un fel de decor, dar real. Pentru că teatrul este o artă care posedă darul miraculos al metaforei cu consistenţă fizică.Este locul în care graţie cuvântului şi a persoanei fizice ce se află pe scenă, figura de stil şi conştiinţa, imaginaţia şi inspiraţia, forţa gândului şi şi povestea pot căpăta viaţă la propriu, în numele adevărului.
După ce respiri arta teatrală, în mod miraculos, intri  într-o lume a basmelor, a regalităţii, dar nu e basm, sunt regi  adevăraţi – care au trăit în neamul acesta, i-au dat  independenţă, unire.
                7 iunie 1996 a fost prima mea zi de naştere petrecută la Versoix…Ziua de naştere a pretendentului la mâna Principesei Moştenitoare nu a avut nimic special. Am luat prânzul , uitându-ne cu încredere unii la alţii şi vorbind despre copacii în floare şi păsărelele din grădină…
Peste trei zile, pe 10 iunie 1996 a avut loc logodna… Adaptarea a fost lină,naturală, plină de simplitate şi de miez, căci toţi cei care au avut norocul să se lumineze în preajma Regelui Mihai au înţeles, dintr-un început, că adevărurile vieţii sunt simple şi că marile dureri sunt mute.
Un moment istoric important şi răvăşitor –  intrarea Regelui Mihai pe uşa Palatului Elisabeta în ziua de 28 februarie 1997, din care plecase în ziua de 30 decembrie 1947.
Principele Radu a reconstituit valorile monarhiei mai mult sau mai puţin cunoscute, le-a trezit, arătat. Este o muncă asiduă. Societatea trebuie să perceapă această latură a istoriei noastre. Consemnează, de asemenea,  primirea  titlului nobiliar, a gradului de ofiţer al Armatei Române, este şi reprezentant al guvernului pentru integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă. Lucrurile se schimbă din multe puncte de vedere,  trebuie să se supună altor principii, unui simbol statal.Reprezintă familia regală  în ţară şi străinătate în ocazii publice.Se implică în campania regală pro  NATO.
Sigur, Casa Regală nu poate fi abstractă societăţii.
Poate fi – acesta e sentimentul pe care mi l-a lăsat această carte – si-n toate autorul, Principele Radu al României pare un spirit educator, elevat.  Fără îndoială este şi o confesiune,dar care poartă foarte multă decenţă, eticheta nobleţei.