Uniunea Scriitorilor din România … un brand ?!

Marţi, 17 septembrie, la Casa Vernescu din Calea Victoriei nr.133,sediul actual al USR, au avut loc alegerile generale ale Filialei Bucureşti Proză şi, totodată, ale Uniunii Scriitorilor din România. Au fost prezenţi scriitori, dar au şi lipsit  foarte mulţi.După schimbarea statutului USR alegerile nu se mai fac prin delegaţi,  orice membru cu drepturi depline are drept de vot dacă şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin.
Într-o sală destul de îngustă atmosfera începe să devină uşor încordată. Se aşteaptă. Adunarea e deschisă de dl. Gabriel Chifu cu ordinea de zi supusă la vot. Apoi, dl.N. Manolescu prezintă raportul de activitate al mandatului său – greutăţile cu care s-a confruntat USR în perioada de criză, probleme financiare grele, reduceri de personal, salarii. Uniunea a funcţionat destul de strâmtorată.  În plus,s-a renunţat la casele de creaţie de la Sovata, Valea Vinului,au fost date Ministerului Culturii.Nu au mai putut fi întreţinute. A rămas doar Casa Zaharia Stancu de la Neptun şi s-a mai obţinut un loc în staţiunea Căciulata, dar mai e nevoie de suport financiar. Sigur, cea mai mare durere este pierderea fostului sediu al USR – Casa Monteoru, revendicat de moştenitori.
A vorbit apoi despre vizibilitatea scriitorului care nu prea există,  media nu se preocupă, nu invită scriitori. Se invită însă actori, e mai simplu, mai oferă un bilet la teatru… Deşi  am avut emoţii când cineva a spus că suntem un brand, a  zâmbit ironic.
Atragerea tinerilor, de asemenea, a fost un subiect discutat, le-am făcut revistă, s-au certat…, nu sunt interesaţi; subvenţionarea revistelor literare, evaziunea fiscală în domeniul  culturii scrise,etc. Apoi, părerea domniei sale a fost că  e nevoie de continuitate, problemele existente pot fi rezolvate tot de această echipă…N.Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu. O schimbare radicală nu ar fi binevenită.
Cei doi candidaţi – Nicolae Manolescu şi Dan Mircea Cipariu şi-au prezentat programele.Au urmat dezbateri aprinse, răfuieli, orgolii, frustrări… Cu unele eram de acord cu altele nu. S-a votat. Aurel Maria Baros a fost ales preşedinte al Filialei de Proză, neavând contracandidat. Pe 7 octombrie, după încheierea calendarului alegerilor şi numărarea voturilor, va fi aflat şi numele preşedintelui USR.
Adevărat, condiţia scriitorului este grea şi ar fi bine să intre în dezbatere publica şi problema aceasta, USR are nevoie de mai mult sprijin. Am văzut, de-a lungul timpului multe situaţii jenante în care se aflau oameni de valoare. Unui scriitor  nu i se dă atenţie nici cât unui câine maidanez. Nu se bate nimeni pentru drepturile lui.

Advertisements

Posted on September 20, 2013, in cultură and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: