Monthly Archives: September 2013

Binecuvântată este poezia…

cu frumuseţe divină, spirituală… cu prezenţa multor oameni importanţi.
Sâmbătă, 21 septembrie a avut loc la Rm.Sărat,la Căminul Cultural Florica Cristoforeanu, Festivalul internaţional de creaţie literară TITEL CONSTATINESCU, ediţia a VI-a. Invitaţi de onoare – Emil Lungeanu, Victor Ghe. Stan,Liviu Ioan Stoiciu,Florentin Popescu,Nicolae Dabija, George Astaloş. Festivalul a debutat cu un program folcloric susţinut de Grupul folcloric de la Dumitreşti.
George Astaloş  este un scriitor care merită Premiul Nobel pentru literatură, spune Emil Lungeanu în prezentare. De altfel, în 2011 a şi fost propus. E un scriitor de excepţie nu numai în ţară, ci şi în lume.
Apoi a luat cuvântul însuşi George Astaloş. (De fapt, nu-i place George, nu-l cheamă aşa, ci Gheorghe).Am o biografie fabuloasă, spune. Cu umor, relatează etape esenţiale ale vieţii, gânduri, picanterii. Sala se amuză, îl aplaudă. Renunţă la armată pentru a scrie…va fi făcut general în decembrie…aşa că vă rog să fiţi disciplinaţi
A fost simpatic, vaporos, mi-aş permite să spun. Dar punctează şi evenimente mai puţin fericite. Român de origine germană, cu părinţi din Bucovina,tatăl este  luat în lagăr la Donbas, la minele de cărbune. Povesteşte momentul, cum a fost trezit din somn. În acelaşi lagăr cu mama Hertei Muller, laureată a Premiului Nobel. Şi drama continuă – mama arestată, condamnată la moarte, dar achitată în final.
În fine, s-au acordat premiile.Marele Premiu Titel Constantinescu, a revenit lui Nicolae Dabija,Moldova, cu  volumul de publicistică UMBRA SÂRMEI GHIMPATE.
Când a început să vorbească Nicolae Dabija sala a devenit tăcută.Cu emoţie, durere, despre istorie şi neam, despre România – Moldova, o singură ţară, naţiune. A recitat poezia Cimitirul, foarte cutremurătoare.  Pentru noi al doilea război mondial nu s-a încheiat, Pactul Ribbentrop Molotov încă sângerează pământul. Îşi doreşte România Mare Culturală. Cultura a însemnat mult pentru ei – aşa s-au salvat, au oprit tancurile sovietice cu poezia lui Păunescu. Un popor are  mare nevoie de cultură,supravieţuieşte prin ea.
Nu există Republica Moldova, ci Moldova.Dar…e ghimpată sârma dintre fraţi…
Au mai luat cuvântul şi alţi basarabeni. Sigur, i-am întâlnit pe fraţii noştri la multe alte manifestări şi e emoţionant atunci când îi  asculţi. A fost minunat că  C. Marafet i-a adus, prin premii, la festival.
Da, s-au făcut lucruri de-a lungul timpului – de la podul de flori s-a trecut la podul de verb… la poduri de suflet. Vorbea  Nicolae Dabija despre intrarea în Uniunea Europeană estimată prin în anii…2030. Prea mult. Şi atunci singura şansă este lipirea de ţara mamă. Aş vrea fiecare român să fie şi un pic basarabean….
În sală s-a aflat şi părintele Mihail Milea, care e un mare basarabean, cu dublă cetăţenie, un militant al frăţiei neamului prin menţinerea legăturilor culturale, istorice, de suflet…Altfel cum? Ne pierdem, ne rătăcim unii de ceilalţi. Nu, nu e nimic patetic, e istoria,  prezentul. E teama că nu mai suntem nici măcar cât am fost.
La festival au fost prezenţi şi copiii de la cenaclul Ante Portas din Buzău, tinere condeie pe care le încurajăm.
Oh, şi cel mai important om al festivalului …Constantin Marafet, care, cu toată ingratitudinea  autorităţilor a reuşit să facă un festival de literatură extraordinar.Nu e uşor atunci când instituţiile abilitate să aprobe şi proiecte pentru cultură sunt  ezitante şi impasibile. …Data viitoare voi face festivalul în pădure…la Buda.Totodată, a apărut şi  volumul de poezii al domniei sale – Penumbra trandafirului , Fundaţia Scrisul Românesc, – un festin poetic de zile mari, după Ion Roşioru…Fiecare din poemele acestei noi apariţii editoriale se structurează ca o metaforă perpetuă de tip personificator şi poartă amprenta neliştii scrutătoare a neobositului scriitor şi editor care măcar o dată pe an transformă oraşul Rm.Sărat într-o adevărată şi temerară capitală a literaturii române. Mă refer, fireşte, la Festivalul Titel Constantinescu
E o zi de toamnă înnourată – un cer în culori schimbătoare, agitate… dar avem poezie, scriitori, umor, speranţe în fraţii noştri de peste Prut. O, câte avem  la Rm. Sărat… îl avem pe C. Marafet şi pe distinsa sa soţie, care  face faţă cu brio  acestui  maraton  de creaţie literară. Este  o binecuvântare a poeziei.
Mai sunt poeţi – Tudor Cicu, un cronicar onest şi meticulos, Laurenţiu Belizan,  Marian Ilie, Ion Roşioru,Doina Popa, Nina Gonţa,traducătoare de limbă rusă, poetul Teo Cabel, atent la detalii,  imortalizează imagini document.
Aici a apărut cartea mea de eseuri şi Tatăl. Îmi pun pe frunte semnul apropierii de Om.De câteva zile întregesc familia Adevărului – Fiul din copcă, Fiii Gândului şi Tatăl. Am încheiat trilogia.
Cu toată efuziunea, nu te poţi îmbăta cu metafore. Este foarte greu  să faci cultură… Uneori parcă ai trage la galere. De aceea îl apreciez foarte mult pe C. Marafet.Trebuie să mai facem şi cultură nu doar politică şi debandadă.

DCF 1.0

P1030885

P1030888

DCF 1.0

Uniunea Scriitorilor din România … un brand ?!

Marţi, 17 septembrie, la Casa Vernescu din Calea Victoriei nr.133,sediul actual al USR, au avut loc alegerile generale ale Filialei Bucureşti Proză şi, totodată, ale Uniunii Scriitorilor din România. Au fost prezenţi scriitori, dar au şi lipsit  foarte mulţi.După schimbarea statutului USR alegerile nu se mai fac prin delegaţi,  orice membru cu drepturi depline are drept de vot dacă şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin.
Într-o sală destul de îngustă atmosfera începe să devină uşor încordată. Se aşteaptă. Adunarea e deschisă de dl. Gabriel Chifu cu ordinea de zi supusă la vot. Apoi, dl.N. Manolescu prezintă raportul de activitate al mandatului său – greutăţile cu care s-a confruntat USR în perioada de criză, probleme financiare grele, reduceri de personal, salarii. Uniunea a funcţionat destul de strâmtorată.  În plus,s-a renunţat la casele de creaţie de la Sovata, Valea Vinului,au fost date Ministerului Culturii.Nu au mai putut fi întreţinute. A rămas doar Casa Zaharia Stancu de la Neptun şi s-a mai obţinut un loc în staţiunea Căciulata, dar mai e nevoie de suport financiar. Sigur, cea mai mare durere este pierderea fostului sediu al USR – Casa Monteoru, revendicat de moştenitori.
A vorbit apoi despre vizibilitatea scriitorului care nu prea există,  media nu se preocupă, nu invită scriitori. Se invită însă actori, e mai simplu, mai oferă un bilet la teatru… Deşi  am avut emoţii când cineva a spus că suntem un brand, a  zâmbit ironic.
Atragerea tinerilor, de asemenea, a fost un subiect discutat, le-am făcut revistă, s-au certat…, nu sunt interesaţi; subvenţionarea revistelor literare, evaziunea fiscală în domeniul  culturii scrise,etc. Apoi, părerea domniei sale a fost că  e nevoie de continuitate, problemele existente pot fi rezolvate tot de această echipă…N.Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu. O schimbare radicală nu ar fi binevenită.
Cei doi candidaţi – Nicolae Manolescu şi Dan Mircea Cipariu şi-au prezentat programele.Au urmat dezbateri aprinse, răfuieli, orgolii, frustrări… Cu unele eram de acord cu altele nu. S-a votat. Aurel Maria Baros a fost ales preşedinte al Filialei de Proză, neavând contracandidat. Pe 7 octombrie, după încheierea calendarului alegerilor şi numărarea voturilor, va fi aflat şi numele preşedintelui USR.
Adevărat, condiţia scriitorului este grea şi ar fi bine să intre în dezbatere publica şi problema aceasta, USR are nevoie de mai mult sprijin. Am văzut, de-a lungul timpului multe situaţii jenante în care se aflau oameni de valoare. Unui scriitor  nu i se dă atenţie nici cât unui câine maidanez. Nu se bate nimeni pentru drepturile lui.

Mănăstirea Curtea de Argeş…naltă, cum n-a mai fost altă…

Este o mănăstire impunătoare, de o rară frumuseţe,  unde se odihnesc mari voievozi ai Tării Româneşti – Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, regii noştri.
Construită de Neagoe Basarab  în 1512-1517, terminată de Radu de la Afumaţi este de o valoare istorică extraordinară, dar şi sursa legendei  Meşterul Manole care are la bază mitul creaţiei prin jertfă şi suferinţă.  Sunt lucruri arhicunoscute, nu intru în amănunte.
E cu totul altfel decât alte mănăstiri. Un monument. Măreţia este sentimentul pe care ţi-l inspiră din primele secunde. Acest ţinut voievodal are o spiritualitate fabuloasă, iar arhitectura bisericească este o adevărată operă de artă – cu temelie puternică, piatră, marmură, la care  au lucrat cei mai buni meşteri şi au făcut
           Monastire naltă
          cum n-a mai fost altă
Intri   ca într-un panteon… (La intrare se percepe taxă. Mică, ce-i drept, dar taxă).
Într-o lumină dulce – obscură, oamenii  trec în tăcere, în căutare de  pace sufletească, rugăciune prin faţa criptelor marilor voievozi,  dar şi să atingă moaştele sfintei Filofteia.  Nu am văzut decât  plecăciune pentru istorie. O istorie încărcată de nobleţe.
Stâlpii spiralaţi dau sentimentul infinitului, că duc spre Dumnezeu.
La Curtea de Argeş  am fost miruit…
Neagoe Basarab, autor al cărţii Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, a fost o personalitate de excepţie nu numai în domeniul diplomaţiei, istoriei, al culturii şi  artelor, el a intrat în eternitatea neamului şi timpului prin lumina, credinţa, iubirea de neam.
Te închini la voievozi pentru istoria pe care ţi-au dat-o şi pe care nu trebuie s-o uităm.
La Curtea de Argeş te saturi de credinţă, lumină, tot ce  a hrănit şi salvat acest popor în vreme de restrişte. Singura speranţă este întoarcerea la valori, căutarea şi promovarea lor.
P1030792

 

 

 

 

 

 

 

Neagoe Basarab

Neagoe Basarab

 

 

 

 

 

 

 

P1030801

 

 

 

 

 

 

 

 

P1030803

 

Drumul unei simţiri divine

Mergem prin  Ţara Haţegului, o frumoasă regiune. Drumul alunecă lin când la deal când la vale. Printre tufe de mure şi culegători localnici. Oprim, gustăm, plecăm.
Ţara Haţegului – leagănul neamului nostru.
Ne îndreptăm spre Mănăstirea Prislop la mormântul lui Arsenie Boca, cel mai mare duhovnic, hăruit în toate.
Pe măsură ce ne apropiem, zona devine din ce în ce mai aglomerată, traficul greoi, ambuteiaje. Mai sunt 2 km până la mănăstire, dar nu se mai poate înainta. Câtă lume vine …
Urcăm dealul Prislopului pe jos,alături de alţi pelerini –  evlavioşi şi smeriţi, având ghivece de flori  în braţe pentru a le depune la mormântul sfântului.
Un pelerinaj pe care părintele Arsenie Boca l-a prorocit înainte de a se stinge…A ştiut că se vor umple dealurile de lume.
Tăcerea munţilor te pregăteşte pentru ceva special…
La intrarea  în mănăstire ţi se dă un şal pe care trebuie să-l porţi. Aşa e regula.
Ne oprim la izvor. Apa e bună, rece,tămăduitoare. Parfumul brazilor, al magnoliilor foarte îmbietor… Un loc îmbunătăţit spiritual de prezenţa atâtor credincioşi. (Pe  lacul din apropiere plutesc bani de hârtie de un leu.Nu înţeleg de ce).
Continuăm urcuşul domol spre mormânt. Mirosul de pădure devine tot mai plăcut. E o pace naturală.
Mormântul lui Arsenie Boca se află în cimitirul din dealul mănăstirii într-o poieniţă înconjurată de pădure şi de culmile blânde ale munţilor, împodobit cu flori proaspete, mir, crini. Şi un aer divin.
Este extrem de aglomerat, oamenii stau la rând pentru a ajunge la căpătâiul sfântului,să se roage în faţa crucii de lemn …
Dintr-o dată parfumul florilor te înfioară. Eşti dincolo de profan. Răscolit…
Am trecut printre morminte şi am privit… Toate gândurile acestor fiinţe plecau spre harul lui, se cumulau cu speranţa în bine, împlinire.
Ce timp ne adună în această poiană unde se adihneşte acest mare martir… prigonit pentru ideile lui, hulit, alungat din mănăstire, dezbrăcat de straie. Sfântul Ardealului nu a încetat să existe ca fiinţă spirituală, să transmită peste timp adevăr, pioşenie, emoţie divină. Arsenie Boca e vraja din care nu poţi ieşi.
Vă vor cerne…
Şi ne-au cernut…

Coborând de la mormântul lui Arsenie Boca am avut o mare tristeţe – nu puteam să uit chipurile acelor oameni. Câtă durere şi speranţă…
M-am oprit din nou la izvor să beau apă.,. e atâta nevoie de curăţenie, să spălăm toată murdăria spirituală în care vieţuim fără să vrem.
La mormântul lui Arsenie Boca nu am putut să mă gândesc la mine, ci la ceilalţi şi să mă doară durerea lor. O am cu mine, o port. Durerea unui om nu trebuie aruncată la gunoi, ci păstrată, oblăduită. Da, imi amintesc durerea oamenilor de la mormânt…
Nu, nu murdăriţi locurile acestea – ar trebui să scrie …sunt locuri sfinte, unde durerea e vie şi nu aveţi ce căuta. Treceţi cu lăcomia voastră de averi şi lux dincolo…
Toată această viaţă cu lume nu poate să te lase indifierent.
Trebuie să fii lângă ei, să-i mângâi doar privindu-i, să te rogi, să-i porţi cu tine în amintire.
Este multă nevoie de iubire. Prea multă. Pentru că ai fost acolo, ai intrat  în vibraţia durerii lor şi trebuie s-o strigi.
Am privit acel loc sfânt şi am ştiut că putem fi mai buni. Am stat să văd, să mă repun în drepturile mele de a lupta, ajuta. O să înţelegem că o lume nu poate fi cumpărată cu bani şi minciuni.
La mormântul lui Arsenie Boca e  puritate, parfum, credinţă… E drumul unei simţiri divine pe care trebuie să-l facă oricine, dar să nu fie fariseu.
P1030773

 

 

 

 

 

 

 

P1030775

 

 

 

 

 

 

 

P1030778

 

 

 

 

 

 

 

P1030779

 

 

 

 

 

 

 

P1030782