Coloana celor două lumi

Substanţa  omului se dizolvă şi intră în coeziune cu mine.
Patima mea a devenit convoi, căutări de sunet, unda pe care am venit, descinderea în teritoriu.
Se face lumină într-un timp dezvoltat pe om, pe urcuşul lui.

În puterea noastră se simte fuziunea cu organul pământesc. Mărite Doamne, mă sufoc. Mă simt departe şi conjurat…
Nu restricţionăm argumentul, faşa cu care am fost învăluiţi.  Mă trec fiorii vindecării pentru grup. Pentru aşternutul în care am dormit şi şezut. Sunt compus din mii de particule care mă fac material sau imaterial. Mă aflu între cer şi pământ ca o aură. În puterile noastre există un singur obiectiv – omul.
Visez omul într-o mare armonie socială, spirituală. Vis care uneori s-a extenuat pe drumurile făcute în căutarea şi iubirea altor neamuri. M-am bucurat în mijlocul lor, m-am şi amărât… Libertatea pământului m-a făcut să mă simt pretutindeni  la fel, fără ură.
Accept totul cu sângele meu, nu am altă putere decât cea a jertfei. Nu am să uit niciodată întâlnirea cu întâiul meu aport – omul care m-am descoperit şi m-am întrebat atâta vreme. Am mers  mii de timpi şi nu înţelegeam pământul, nu ştiam unde mă aflu şi de ce. Toate organele adunate în mine s-au răzvrătit… De ce acest teritoriu, atâtea figuri… (Sper totuşi măcar o dată să fiu aniversată în teritoriu ăsta dulce). Dar mi-e dor de ai mei cu mare durere. Mă duc în aşternut şi mă gândesc la stele, la craterul convingerii omului. Trebuie să alerg mai mult prin lumea asta. Să am mâna ei pentru a o cuprinde pe a mea.
Da, caut mâna omului…mâna întinsă spre desăvârşire pământească. Pentru a ne trăi chipurile aşa cum sunt ele.
Cât am trăit graiul şi am prilejuit întoarcerea spre adevăratul chip al omului… Există un acord cu întinsul pământului, singura incizie a omului este aceea de a asculta şi a-şi petrece vârstele  în mediu.
Dacă suflu peste aceste mâini din nou mă umplu de fiinţă, de veniturile ei, voi şti mereu să caut verbul de care se înconjoară omul şi în care îşi face creaţii de artificii.
Există un adevăr pe care eu nu pot să-l uit, câteva întrebări de care nu mă despart. Sunt într-un extaz de sunet, de ridicare şi cercetare a măruntaielor. Nu mă simt epuizat, ci diseminat în lumini, văzut…
Mă tem că totul poate fi căutat alături. Şocul iniţial al mulţimii va fi Dumnezeu în vietate.

În curând va apare volumul de eseuri şi TATĂL, volum  premiat  în cadrul  Festivalului Internaţional de Creaţie Literară TITEL CONSTANTINESCU, ediţia a VI-a 2013, organizat de către ASOCIAŢIA ,, RENAŞTEREA RÂMNICEANĂ’’ şi  EDITURA RAFET Rm.Sărat.

 

 

 

Advertisements

Posted on August 6, 2013, in literatura and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: