În grâu

Am fost în grâu. Cerul, cu norişori albi, aruncă lumini magice peste dealul Istriţa. Culmile adevărului par a fi aici. Am vorbit cu omul, l-am ascultat şi m-am aplecat în faţa privirii lui. Omul din ogradă. Am stat  sub vişini şi am împărţit gândul, durerea. Nu mai are speranţă, nu mai poate schimba nimic. Strigătul lui a fost, este inutil.Trăieşte într-un neam obidit… deşi nu înţelege. Au suferit strămoşii lui, dar şi el, şi el de ce ?

Am adunat grâu pentru că aşa e tradiţia, flori de câmp şi maci.
Culegând grâu a început să picure. Sunt în grâu, am nevoie de poezie, de dragoste universală. Merg pe drum de ţară, printre culturi.
Da, în grâu, în eterna poveste a lumii. Lumea pe care o ascult, povestesc. Stau cu ea în gând tot timpul.Am actualizat dorinţa de a fi, a vorbi…
Trec peste câmpuri, e nemurirea de a trăi şi cu celălalt. Nu trebuie să fim prea nobili pentru a gusta adevărul, trebuie să fim simpli.
În grâu stau să povestesc, în grâu sunt reuniunile noastre. Da, e linişte în cămările noastre, ne putem uita la noi şi retuşa. Am văzut puţul din care beam apă şi mă săturam. Câtă poveste are şi puţul ăsta… cât am ars de sete lângă uluc… şi-am tras găleţile pline cu apă pentru a mă adăpa (acum parcă mă aplec spre puţurile cu lumină pentru a-mi scoate fraţii la suprafaţă). Era o fericire să fug la puţ… şi azi mi-e sete când îl văd.
Da, puţul face parte din aspiraţia mea la adevăr. Grădina în care îmi trăiam visurile… Nu, nu am vândut nimic din cugetul copilăriei, locul în care am fiert, zăbovit… Acesta e locul, dar nu mă pot apropia foarte mult căci tresar de durere.
Curtea cu flori, viţă de vie, pomi şi eu – eu singurul vinovat al acestui univers.Eu trăiam acolo şi mă căţăram pe crengile copacilor pentru a mă ridica în infinit. Când eram sus,  trăiam visul învingătorului. Da, sunt alimentat cu viţa nobilă, i-am gustat seva, nu pot fi altfel.
Doamne, trebuie să ştii de mine, ce am făcut zilele acestea, pe unde am fost. M-am plimbat în grâu şi în nemurire. Neamul e încă în mine nu am abandonat nimic, îi port glia, opinca, durerea.Nu aş putea să nu-ţi iubesc neamul, să nu mă jertfesc pentu el.
Se lasă seara, vraja naturii mă îmbie să trăiesc fiecare respiraţie a naturii. Sunt blând, înseninat de lumina care scaldă dealul Istriţa. Am călcat locul copilăriei cu setea gândurilor din mine.
Trebuie să povestesc din nou, sunt prea însetat de grâu şi lumina dealului

Advertisements

Posted on July 6, 2013, in literatura and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: