Monthly Archives: May 2013

Secolul cu viţă de vie şi lumină

A sunat abaterea, alerg pe pajişti. Sunt cuprins de un sentiment de delimitare faţă de spaţiu. Am senzaţia că mă desprind de pământ şi caut disperat ceva de care să mă agăţ. Parcă nu sunt cel de odinioară, din societate…
De undeva, din conţinut sau din neantul bleu văd apropiindu-se cu o viteză uluitoare un corp astral. Are forma unui curcubeu, dar fără culoare. Se apropie şi-mi dau seama că ceva nu e în regulă. Aştept îmărmurit, cu o bruscă certitudine – îmi primesc execuţia.
Dar următoarele secunde concretizează o frumoasă şi măreaţă revelaţie – corpul astral pare a fi un secol viitor plin de lumină.
…îl privesc coborând cu aceeaşi viteză, nu-i bănuiesc traiectoria. Şi totuşi vine spre mine… cade voluntar sau involuntar chiar în pieptul meu. Lovitura e atât de instantanee şi răvăşitoare încât mă cutremur.
…secolul viitor al luminii. Te sperii, nu ştii ce să crezi, ţi s-a părut, ai hiperbolizat vreun gând… Nu, e acolo în tine, vâlvătaia lui deja te mistuie. Începi să crezi că lovitura acestui secol e reală. Câtă lumină, cât drum…Tresar de spaimă şi responsabilitate. Cum să primeşti şi să duci lumina unui secol ?
În clipa asta eşti frământat în lumină, culoarea ei. Ştii cum este, cadre de măsluire ajung la tine, eşti măsluit ca să te mişti,să respiri, să ajungi la performanţa mentală de a trăi şi dărui. Acum vei plânge pentru certitudine. Mamă terestră, ia-mă în braţe pentru că îţi port straiele…
Apoi mâinile…se lucrează în vârful ramificaţiilor mele, se face activitate de fiu, de fiică în grupul în care trăiesc. Parcă prevăd externarea. Omul nu poate fi controlat decât cu lumină, prin lumină.
În acest secol  eu mă uit la mine, dar nu mă văd în întregime, ci parţial alcătuită din viţă de vie în amurgul căreia se storc strugurii şi se bea vin. Da, se bea vin.
(fragment din Azi vom trece Rubiconul,CorectBooks)

Poezia lunii mai …

Sâmbătă, 18 mai a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău a XIV-a ediţie a Concursului de creaţie literară pentru elevi CONSTANTIN PETCU, un poet trecut în nefiinţă cu mulţi ani în urmă şi care merită a fi omagiat printr-un concurs de poezie. S-au dat premii importante, au fost şi lansări de carte. Gazda evenimentului – poetul Marin Ifrim, un susţinător al culturii buzoiene, al promovării valorilor.
Da,  Marin Ifrim îşi spune cuvântul. L-a spus mereu –  tăios, revoltat, aparent resemnat, l-a spus.  Şi-a asumat riscul  adevărului, ameninţările, –  aşa cum îl ştiu eu de ani şi ani  când lucram în presă, alături de un alt scriitor – Viorel Frâncu.
Au mai vorbit, Teo Cabel,  cel pentru care cuvântul nu e un veşmânt oarecare, îl poartă cu responsabilitate, elegant, iar microbul poeziei şi-a găsit  loc roditor şi în sufletul fiicei sale Irina Cabel. Tudor Cicu…ca de obicei un căutător de noi înţelesuri ale poeziei şi poeţilor, Dumitru Dănăilă   căruia îi port un respect extrem, implicat în drumul meu literar, atunci când credeam că pot trece cu poezia dincolo de orice nebunie omenească.
Ca  poet,  te întrebi mereu ce cauţi în această lume, pe unde trebuie s-o iei să fie bine, să nu te rătăceşti în neantul omenesc. Ei bine, astfel de reuniuni culturale generează un fel de siguranţă poetică şi existenţială, înţelegi  că  trăind prin poezie poţi  trăi adevărul, lumina,divinitatea.
Poezia lunii mai dezleagă  conştiinţe personificate în cuvinte blânde, confesiuni… te înfiinţezi în această lume care parcă abrogă din ce în ce mai mult frumosul, tandreţea…
Poezia lunii mai a trecut prin noi ca o boare de primăvară…

Elena Radu, Dumitru Danaila

Elena Radu, Dumitru Danaila

La Vulcanii noroioşi

P1030534

 

 

 

 

 

 

 

P1030563

 

 

 

 

 

 

 

P1030557

 

 

 

 

 

 

 

P1030569

 

 

 

 

 

 

 

P1030553

 

 

 

 

 

 

 

P1030572

Misterul trovanţilor

Ulmet este o localitate lângă Bozioru, în Munţii Buzăului. Aici există nişte pietre cu forme ciudate cărora li se spune trovanţi. Ca să ajungi însă la misterioşii trovanţi  trebuie să întrebi sătenii căci nu prea sunt  indicatoare.

În fine, drumul este pietros, îngust şi greoi. Din fericire, dintr-o căsuţă a ieşit un băieţel, care intuind unde vrem să mergem s-a oferit să ne conducă. Drumurile de munte sunt extrem de întortocheate aşa că fără sprijinul lui nu ajungeam la Babele de la Ulmet. Trecem printr-o poiană de poveste unde întâlnim primul trovant, masiv, tacut si linistit. Munţii par săpaţi în veacuri pe lângă care ne furişăm şi noi vremelnicii, căutând, scormonind natura de frumuseţi.

Micul ghid ne conduce sprinten pe o cărăruie, prin pădure. Urcăm, trebuie să ajungem în vârf, acolo unde este misterul. La un moment dat, în lumina soarelui vedem primul trovant. Are mai degrabă forma unei farfurii zburătoare căzute în pământ. Apoi, urmează o adevărată imagine SF –   sculpturi din piatră fascinante, încremenite într-o istorie tăcută – înclinate, înfipte în nisip alb,dar tare, susţinute parcă de o rădăcină puternică. Te plimbi printre ele, le atingi, dar nu poţi să le înţelegi. Se spune că  sunt pietre vii care se hrănesc cu nisip şi s-au dezvoltat în mii de ani, dar cine ştie ?

Privind trovanţii – stoici şi singuratici între aceste lanţuri muntoase, am avut o clipă senzaţia pe care am trăit-o la Piramide în Egipt – ca fac parte dintr-o altă civilizaţie.

Te urci pe trovant şi te legeni în timp. Guşti din toate măreţiile naturii, a legendelor şi chiar a fenomenelor ciudate.

P1030444

 

 

 

 

 

 

 

P1030475

 

 

 

 

 

 

 

P1030477

 

 

 

 

 

 

 

P1030476

 

 

 

 

 

 

 

Micul ghid

Micul ghid

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

P1030448