Moştenitorii funcţiilor şi instituţiilor

Nicăieri nu este ca în România. Nicăieri…  Nicio ţară civilizată nu dă drept de proprietate asupra funcţiilor statului,  adevărate moşteniri, ca în România. O, ce mulţi moştenitori şi-a creat statul. Statul nostru prigonit, neputincios, care nu are bani de şcoli, spitale… Dar are moştenitori. Cine sunt ei? Unde îi găseşti ? La tot pasul, în instituţii. Pe funcţii, fireşte. Tot timpul.  De după revoluţie,de zece ani, de cincisprezece… ei sunt acolo, neclintiţi. Care să fie misterul? Sunt  atât de buni şi de neînlocuit?  Sau e vorba de altceva? Nu cumva au arborat  toate culorile politice ? Deşi politica în instituţii e interzisă.
Apoi vin ceilalţi, moştenitorii mai noi, proaspăt împroprietăriţi cu funcţii, şi tot de neînlocuit. La o adică cer respectarea legii şi, prin graţia instanţelor,  rămân acolo pe viaţă.
Instituţiile sunt pline de astfel de moştenitori veniţi politic,dar apăraţi apoi de lege. Nimeni nu mai are loc de ei, sunt atât de buni… E ceva, în ţara asta să moşteneşti de la stat funcţia  ani în şir, zeci de ani, pe viaţă chiar. Ce stat generos avem ! Ai toate privilegiile bugetare plus cele aferente. Ce să mai vină alţii, tinerii…  Apropo, tinerii nu prea există prin instituţii, în curând acestea vor deveni gerontocrate.Fireşte, pot avea o şansă cei care au un ascendent în vreun partid.
Drumul spre înalta societate a funcţiilor în instituţie este partidul. Şi politicianul nostru este foarte revoltat că societatea merge prost, el luptă pentru ea, vrea să fie ales mereu, deşi omul lui este acolo şi o face să meargă întocmai.
Corectitudine şi competenţă ? S-a vorbit, se vorbeşte. Nimic mai fals.  Cum să schimbi o societate când nu-i schimbi pe cei care au pus mâna pe ea şi nu-i mai dau drumul ?
Da, reverberăm în această lume opusă integrităţii. Vom avea vreodată un epilog al corupţiei sau mereu vom fi în cuprinsul ei?
Întârziem la capătul durerii sociale. Cine nu vrea reformă? Dar reforma adevărată, nu minciună.Adică, omul de rând să simtă că îi sunt respectate drepturile constituţionale. Cât despre moştenitori… ar fi bună o lege care să nu mai permită nici multe funcţii, nici perpetuarea lor.Şi s-ar face şi economie la buget.

Advertisements

Posted on March 12, 2013, in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: