Monthly Archives: March 2013

Europa, mon amour

În ultimul timp auzim tot mai des cuvântul antieuropean. Cine are ceva de comentat, e antieuropean. Şi nu este bine deloc, pentru că drumul nostru este către  Europa. Fireşte, nu ai cum să fii antieuropean pentru că eşti în Europa, nu în  Asia. Poate anti UE şi asta e altceva. Dar ce ne propune nouă UE să fim? După ani de zile de trai mărunt şi speranţă slabă?
Să ne fie frică sau jenă să fim antiUE când suntem discriminaţi economic, social, politic? UE trebuie sancţionată prin poziţii ferme şi demne atunci când ne prejudiciază interesele. Şi nu am fi singura ţară nemulţumită de această stare care a culminat cu austeritate, şomaj, sărăcie. De asemenea,asistăm tot mai mult la discriminare rasială.  O campanie împotriva noţiunii de român. Mai au să  atace  drepturile teritoriale şi totul se va sfârşi.
Să-i liniştim pe cei care se agită – suntem în Europa şi aici vom rămâne, nu plecăm nicăieri. Intimidarea cu antieuropenismul nu ne face mai umili sau supuşi. Am fost destul.  Nu sufăr de extremism, asta duce la şovinism, şovinismul înseamnă ură de rasă ceea ce pentru mine e inadmisibil.
Am călătorit în Europa. Nu am avut şi nu am o problemă în a sta lângă alte rase. Am vorbit, mâncat, dansat… Niciodată nu am privit omul ca pe o altă rasă sau religie, ci ca pe un aproape . Dar…  e firesc să am şi eu naţionalismul meu.
Europa s-a simţit bine  de-a lungul secolelor, când a venit la noi acasă şi i-am dat ce-am avut  mai bun pe masă. Am fost generoşi, ospitalieri. Acum  suntem ca râia, vor să se spele de noi şi să nu ripostăm. Dar drumul demnităţii nu e bun? Oare mereu naţia asta să sfârşească în disperare, sărăcie?  Unde am ajuns? Nu cumva în umbra noastră se ţes istorii de vrajbă?
Punctul culminant vor fi teritoriile  pierdute în stare democratică. Nu, nu sună prăpăstios, aşa se prefigurează lucrurile. Repet, Europa e dragostea mea, chiar nu pot locui pe alt continent. Europa s-a clădit pe spinarea noastră – prin imperii- cum să nu o iubesc.? Ce sursă de venit am fost şi suntem! Ce cotizaţii! Dar ni se spune că trebuie să  mai aşteptăm…mai avem de…mai vedem…
Europa, dragostea mea,  nu pot fi împotriva ta. Te-am întreţinut prea mult, nu mai fi atât de aspră. Nu fi cadână…ceri mereu favoruri…ţi-am dat destule bogăţii, aur să porţi în veacuri. Trebuie să te jenezi un pic, altfel, îţi arătăm istoria, forma în care ai supravieţuit în lux şi putere. Ti-am dat şi bacşiş.
Eternă Europa  şi eu vreau să mă încălzesc la focul tău legendar, dar nu mai fii setoasă de putere, nu prigoni cu reformele tale stupide.Noi suntem în Europa pentru că asta e rădăcina noastră.

Advertisements

Eu, Elena

octombrie,2004

octombrie,2004

 

 

 

 

 

 

 

 

Aş fi dorit să locuiesc în marea artă a compunerii feţei mele, să trec râul cunoaşterii cu aşezămintele pe care calc şi de care mă alătur prin încălţări.
Intru în sistemul unor linii, pe un rând. Pe celelalte rânduri alte fiinţe. Sunt în totală desprindere de spaţiu. Plecăm.
In compunerea feţei mele se aduc lumini şi cuvinte. Faţa e apoi aşternută. Intră o fiinţă în încăpere. In acest timp faţa mea prindea trup. Si imediat apare camera în care mă văd cu omul.
Faţa mea e păzită de soldaţii contribuţiilor astrale. Stiu că sunt permanent lângă mine.
M-am inundat de tăceri care au privit armele.
Aniversaţii din oglindă îmi surâd şi fac o căptuşeală cu care să mă îmbrac. Doresc să văd lumea şi înconjurul ei. Să am  traista cu merinde pe care mi-o dau aniversaţii.
Mă las în curbura vântului cu amplitudine. Mă las pe acest neam brodat, îi văd conturul de sus, pe el merg. Stiu ce va fi. O să înving fiara care a cumpărat preţul energiei la preţ fantastic,  a desecat solul şi a uscat gradinile.
Ca adevărul să stea treaz trebuie măsuri de siguranţă perpetue.(Fiul din copcă)

Moştenitorii funcţiilor şi instituţiilor

Nicăieri nu este ca în România. Nicăieri…  Nicio ţară civilizată nu dă drept de proprietate asupra funcţiilor statului,  adevărate moşteniri, ca în România. O, ce mulţi moştenitori şi-a creat statul. Statul nostru prigonit, neputincios, care nu are bani de şcoli, spitale… Dar are moştenitori. Cine sunt ei? Unde îi găseşti ? La tot pasul, în instituţii. Pe funcţii, fireşte. Tot timpul.  De după revoluţie,de zece ani, de cincisprezece… ei sunt acolo, neclintiţi. Care să fie misterul? Sunt  atât de buni şi de neînlocuit?  Sau e vorba de altceva? Nu cumva au arborat  toate culorile politice ? Deşi politica în instituţii e interzisă.
Apoi vin ceilalţi, moştenitorii mai noi, proaspăt împroprietăriţi cu funcţii, şi tot de neînlocuit. La o adică cer respectarea legii şi, prin graţia instanţelor,  rămân acolo pe viaţă.
Instituţiile sunt pline de astfel de moştenitori veniţi politic,dar apăraţi apoi de lege. Nimeni nu mai are loc de ei, sunt atât de buni… E ceva, în ţara asta să moşteneşti de la stat funcţia  ani în şir, zeci de ani, pe viaţă chiar. Ce stat generos avem ! Ai toate privilegiile bugetare plus cele aferente. Ce să mai vină alţii, tinerii…  Apropo, tinerii nu prea există prin instituţii, în curând acestea vor deveni gerontocrate.Fireşte, pot avea o şansă cei care au un ascendent în vreun partid.
Drumul spre înalta societate a funcţiilor în instituţie este partidul. Şi politicianul nostru este foarte revoltat că societatea merge prost, el luptă pentru ea, vrea să fie ales mereu, deşi omul lui este acolo şi o face să meargă întocmai.
Corectitudine şi competenţă ? S-a vorbit, se vorbeşte. Nimic mai fals.  Cum să schimbi o societate când nu-i schimbi pe cei care au pus mâna pe ea şi nu-i mai dau drumul ?
Da, reverberăm în această lume opusă integrităţii. Vom avea vreodată un epilog al corupţiei sau mereu vom fi în cuprinsul ei?
Întârziem la capătul durerii sociale. Cine nu vrea reformă? Dar reforma adevărată, nu minciună.Adică, omul de rând să simtă că îi sunt respectate drepturile constituţionale. Cât despre moştenitori… ar fi bună o lege care să nu mai permită nici multe funcţii, nici perpetuarea lor.Şi s-ar face şi economie la buget.

Să ducem războiul umanist

Războiul umanist mă face din nou febril, corespunzător  luptei. Nu am lăsat speranţa să-mi cadă din sân chiar dacă m-am prăbuşit. Fiecare strămoş e chemat să fie aici,  adus să-şi privească neamul şi ţinutul. Suntem mai buni, mai noi şi eu întovărăşesc toate aceste minuni care se petrec pentru ins. Sunt călăuza unui adevăr de perspective nobile. Vom scrie istoria neamului nostru şi o vom păzi cu Gândul.
Am istorisit cum m-am trezit în Cuşmă şi am muncit. Cum am ascultat Adevărul.Libertatea mea constă într-o mare discuţie despre Adevăr, despre opincile pe care El le poartă. Despre fruntea Lui puţin aplecată spre ogorul cu grâne. Ne ştie povara şi lacrima. Avem nevoie de acest sublim care se cheamă Adevăr.
Trebuie  să dăm tot ce e mai bun pentru a învinge lăcomia.M-a strigat acest locuitor – care e omul – să nu-l las, să-i fiu alături şi  să-i chem fraţii din pribegie.Da, şi eu vreau să-i văd alături, să închidem porţile sărăciei, să trăim liniştiţi pe povârnişul nostru unde pasc mieii.Vom avea legi noi pentru om, el nu va mai avea sapa în spinare. Va rămâne atât de puţin din ograda în care a vieţuit…
Nu mai e nimic de câştigat în această bătălie decât adevărul simplu. M-am suit pe cele mai înalte trepte ale universului, dar m-am întors şi am privit spre lume. Răzvrătirea mea a ţinut de căutarea adevărului, seminţiei lui.
Trecem la om, la gulerul lui, la toată această viaţă de rug şi foame. Ne îndreptăm spre glasul cu rezerve stelare. Ne anunţăm strigătul pe fiecare cale, dăm bolovanii la o parte din calea omului ca să ne vadă şi atingă.Suntem în straiele celor din Cuşmă.
După vederea adevărului trebuie să fim alţii, să ne chemăm semenul mult mai aproape.