Monthly Archives: December 2012

RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi susţinută de Regele Naiului

Strângerea de fonduri pentru realizarea unei copii după RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi a continuat, la iniţiativa Clubului Rotary, prin Concertul extraordinar de Crăciun susţinut de către Gheorghe Zamfir şi Taraful Ciocârlia, miercuri,26 decembrie, la Sala Consiliului Judeţean. Au participat sute de buzoieni,  receptivi nu numai la personalitatea marelui artist, ci şi pentru a contribui la adunarea de fonduri.
A fost un spectacol de mare forţă artistică, un adevărat regal. Din cântecul – ca o Ciocârlie a maestrului Gheorghe Zamfir ţâşnesc deopotrivă toate divinităţile –  dragostea de neam, valori, de românism. De altfel,  chiar din primele clipe,  a vorbit despre recuperarea unor valori –  sabia lui Ştefan cel Mare care se află la Istanbul, în Palatul Topkapi, Cloşca cu puii de aur aflată la Moscova şi altele.
Apoi,  ritmurile sublime ale naiului te absorb…Sunt un iubitor al muzicii lui Gheorghe Zamfir şi de fiecare dată îl redescoper prin cu totul alte simţuri, trăiri…
Cântă şi povesteşte. Dar ce ton de poveste… Prin întretăierile cântecului… şi suspine destăinuie credinţa revelată, care nu e aşa orice trăire şi nu o poate povesti complet, va scrie într-o carte; spiritualitatea poporului român – e convins că acest popor vine  din timpuri vechi,   am fost aici,  suntem o civilizaţie importantă şi asta se va vedea în viitor. Un artist fascinant care vorbeşte despre neam cu o dragoste desăvârşită. Cu speranţa că – Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât. Fără patetism, când îl asculţi  într-adevăr îţi vine să plângi – şi nu de prezent, ci de tot neamul tău, de toată istoria lui şi jalea care l-a cuprins. Sublimul interpretării şi al confesiunii a ridicat sala în picioare de mai multe ori.Atât de pătrunzător era.
Dar Gheorghe Zamfir povesteşte şi despre marile succese din străinătate, anul 1972- a fost o revoluţie planetară..un tsunami... A dus cântecul Ciocârliei pe atâtea continente însoţit,fireşte, de cei din Taraf pe care îi preţuieşte foarte mult. Dar şi exilul, dorul de ţară,  ingratitudinea cu care a fost tratat. I-am cerut lui Ceauşescu un charter…dar nu a înţeles nimic.
Dincolo de concertul organizat în spirit de caritate, am cunoscut tristeţea şi durerea unui mare artist, care a cucerit lumea, a făcut-o să plângă…evaluat nu întotdeauna drept şi pe merit. 53 de ani de carieră în afară şi niciunul în ţară.
Din toată această poezie a naiului  lui Gheorghe Zamfir răzbate o mare credinţă. Credinţă care de altfel se manifestă şi în picturile domniei sale, expuse cu această ocazie.
Concertul a fost un mare succes, iar  spectatorii au încercat să-l recompenseze cu aplauze îndelungi, deşi vedeam în ochii unora că e prea puţin. Un concert într-adevăr extraordinar pentru RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi şi nu numai.

Pictura live de Leonard Tuclea

Pictura live de Leonard Tuclea

 

 

 

 

 

 

 

P1030186

 

 

 

 

 

P1030194

 

 

 

 

 

P1030192

 

 

 

 

 

P1030201

Lira Cuvântului

Sunt în ţinută nouă şi mă apropii de Gând căci trebuie să lupt mai mult pentru neamul nostru. Armonia luminii este armonia secolului nostru. Am vărsat lacrimi de corijare a afecţiunii, am privit ninsorile şi mi-a fost dor de lumea în care m-am născut şi am pătimit. Vom avea experienţa Adevărului şi renaşterea omului.
Va trebui să treci prin toate minunile pe care ţi le dau Eu şi să faci istoria acestor minuni
E Domnul. Am alergat la Lira Cuvântului pentru că am fost trimis să cânt. Ne întâlnim în Copca luminoasă. Tăiem vinişoarele isterice ale omenirii. Doamne, sărută-Mă pe frunte şi spune-Mi că pământul va fi o oază de linişte şi nu al adversarilor Tăi. Omul finit va fi infinit, leziunile pe care le-am avut se vor vindeca. Restul gândurilor în care am trăit sunt nimic.
Simt belşugul Privirii Tatălui şi nu pot să privesc înapoi. Acum parcă ne uităm la nişte ţoale şi râdem. Le-am purtat, sunt năpădite de fum în setea nebună de a fi pământean.
Să nu alterăm izvoarele iubirii şi măreţiei de a fi. În Cuşmă totul pare armonios, graţios, misterios. Cum aş fi putut să ies în afara Cuvântului? Istoria Timpului nostru şi-a făcut grădini aici. A mestecat mustul şi a strivit piersica fragedă. Trăirea mea  e clipa compatibilă cu iubirea, cu focul.
Am luat cu mine toate zările albastre pentru a mă acomoda cu frumuseţea acestei lumi. Îmi pun aceste podoabe albastre pe straie, mă ung cu cea mai frumoasă clipă din aşezare, dulcele neam şi vatra lui spre soare. E Timpul meu, să cânt din nou Cuvântul, să văd mâna care mi-l întinde, şi să aduc dorul în această vatră cuminte.

RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi

RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi este o operă de artă  la care noi înşine trebuie să ne închinăm, dar nu în resemnare, tăcere, durere, aşa cum de altfel a fost creată pentru un ansamblu funerar din cimitirul Dumbrava – Buzău,  ci ca o apropiere de matca valorilor, a salvării lor. La  regăsire… Căci a  recupera valorile uitate, pierdute, ignorate, înseamnă a ne recupera pe noi înşine.
Balul Anual de Caritate organizat  de Rotary Club Buzău în seara de 7 decembrie a avut ca scop strângerea de fonduri pentru  realizarea unei noi copii a statuii RUGĂCIUNEA. Vechea copie – de o valoare esenţială, a fost furată, regăsită, iar furată. Prin proiectul pe care l-a iniţiat Rotary Club se intenţionează crearea şi repunerea acestui simbol acolo unde îi este locul.
Forţa magică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi nu a i-a lăsat indiferenţi pe cei care au participat  la Bal – oameni de afaceri, politicieni, oameni de cultură. Au fost expuse spre a fi licitate obiecte de valoare istorică – litografia – Armata Română în Buda-Pesta, 1919 – adjudecată de Eduard Dumitraşcu, lucrări de artă semnate de pictori valoroşi – Valeriu Şuşnea, Gheorghe Ciobanu. De asemenea, copia unei viori Stradivarius, dar şi o şa, o maşină de scris, un samovar,  o  statuie în miniatură din ciocolată simbolizând RUGĂCIUNEA care a avut un efect deosebit;  bijuterii – cercei, coliere, pandative cu trecut istoric şi sentimental, la care, fireşte, doamnele s-au înghesuit cu pasiune şi şi-au achiziţionat o parte din ele şi multe alte obiecte.
RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi trebuie să fie din nou acasă.

Ashok Dorairaja, Elena Radu, Dan Camer

Ashok Dorairaja, Elena Radu, Dan Camer

 

 

 

 

 

 

Ţara care ne poate da pâine fără sughiţuri

 

Eu nu-mi aduc aminte de neam o dată pe an, ci  în fiecare zi. În fiecare zi mă uit la mine – ce sunt – şi la cei din jur.
Ziua de 1 decembrie am sărbătorit-o la Fundaţia Sf.Sava. Au  fost prezenţi scriitori, personalităţi locale şi s-au lansat cărţi. S-a vorbit, fireşte,  cu emoţie despre fiinţa naţională, speranţă, istorie.
Un moment deosebit şi interesant a fost apariţia poetului Dan Camer, purtând pe braţe cu mândrie patriotică  Harta României Mari la 1919 şi, de asemenea, un alt document extrem de valoros – Armata Română în Buda-Pesta, 4 august 1919. Acest tablou, spune poetul, va fi înrămat şi licitat la Balul Anual de Caritate  organizat de Rotary Club Buzău pe 7 decembrie 2012, eveniment organizat în scopul finanţării proiectului RUGĂCIUNEA lui Brâncuşi la Buzău.
Priveşti istoria şi nu poţi să taci, să nu te doară chipul ei… Simbolurile României ne-au fost un fel de călăuză în cea mai curată simţire strămoşească, spre crezul nostru – că nu putem rămâne  în  negurile unei istorii vremelnice, încropite  de alţii. Nu trebuie s-o  uităm, ci s-o purtăm zi de zi în suflet ca pe o icoană.  Sigur, am simţit, mai mult ca altădată, o redeşteptare a sentimentului naţional. Şi nu e greu să-ţi dai seama de ce, de vulnerabilităţile în care ne aflăm. Libertatea câştigată după revoluţie, democraţia, apoi  intrarea în NATO şi UE nu doar că nu au adus un nivel de trai rezonabil, aşa cum s-a crezut şi s-a sperat, ci  ne-au ştirbit şi din demnitate. Ne-au devalorizat ca naţie.
Astfel,iluziile şi aşteptările românilor s-au transformat în pribegie, ca ultima şansă de supravieţuire. O pribegie dramatică – să doarmă pe sub poduri sau cartoane, să accepte umilinţe    pentru o bucată de pâine. Pâine, care o poate avea în propria ţară dacă nu i s-ar fura  de la gură sub diferite pretexte. Nu putem trăi făcându-ne că nu ştim, că nu ne pasă.
Aş vrea ca manifestările neamului să nu se oprească doar la 1 decembrie, să meargă mai departe, în fapte, idealuri. Mă tem însă, că de a doua zi, trecem iar la trăncăneli fără rost, din care românul nu trage nicio concluzie şi nici nu trăieşte mai bine.

P1030149

 

 

 

 

 

 

P1030159