Toamna lui Vasile Voiculescu

În luna octombrie se desfăşoară  Zilele lui Vasile Voiculescu.O manifestare culturală cu tradiţie care   mi-a adus de-a lungul vremii multă împlinire spirituală. Am debutat ca scriitor cu romanul Pământul silniciei, ed.Porto-Franco Galaţi, 1994 cu această ocazie şi de atunci, mulţi ani la rând am lansat şi alte cărţi. Deci, pentru mine V. Voiculescu este şi un patron spiritual, alături de cel care organiza evenimentul cu multă pasiune, directorul Bibilotecii Judetene V. Voiculescu, Alex.Oproescu.
Gustam puterea cuvântului, a versului. Erau vremuri când frumuseţea gândurilor nu era o farsă, o mimare.Afinitatea mea spirituală cu poezia lui V.Voiculescu s-a dezvoltat şi mai mult. Dincolo de evenimentul dedicat medicului şi poetului născut la Pârscov, am avut prilejul să cunosc multe personalităţi ale literaturii române. Laurenţiu Ulici, Radu Cârneci, Florentin Popescu, Gheorghe Istrate, Sabina Măduţa.Aurel Zăinescu, poet,eseist din Dara, com.Pietroasele şi consilier al preşedintelui Ion Iliescu. (O, ce mândră eram că e din zona mea).  Gabriela Defour,fiica poetului, nepotul Andrei Voiculescu.
Târziu, când am văzut  că manifestarea a devenit o banală repetare, că unii nu vroiau decât să se arate pe ei înşişi, (alţii se lăudau cum i-au renovat casa), am încetat să mai particip. Am început să-l sărbătoresc în sinea mea şi să-mi amintesc cu plăcere, de pildă, de vizita doamnei Gabriela Defour, în 1996 la Biblioteca judeţeană. Frumuseţea practic se desfăşura în versuri, în culoarea divină a poetului. După medalionul dedicat aniversării se lansau  cărţi. Mi-am lansat şi eu o carte atunci. Discuţiile libere făceau şi mai plăcută atmosfera.
“Gabriela Defour a privit timp de câteva clipe bustul lui V. Voiculescu,din aula Bibliotecii,  apoi cu  vocea blândă, nespus de blîndă, care venea parcă din acea credinţă divină pe care o găseşti în versurile poetului, a şoptit:
-Dar tata nu avea privirea aşa aspră.
Atunci parcă s-a strâns ceva în mine. Vedeam pe chipul domniei sale dorinţa de a căuta expresia dragă şi adevărată a tatălui ei. Nu a mai adăugat  nimic. Ne-am îndreptat încet, atent către vitrine unde erau expuse documente, fotografii, alte mărturii interesante. Vroia să vadă ce a mai apărut nou. Privind înduioşată toate aceste amintiri a spus cu regret că a dat multe fotografii unor persoane care au zis că le restituie,dar a rămas fără ele…
A doua zi ne-am întâlnit din nou în faţa Bibliotecii judeţene.Urma să plecăm la Pârscov, la Casa memorială a poetului, unde avea loc o altă manifestare. Eu îl aveam şi pe Alexandru cu mine. I-am dat o carte doamnei Gabriela Defour, cu destulă emoţie. Eram atât de fascinată că pot să o văd, să stau lângă domnia sa. S-a uitat la ea, apoi mi s-a adresat surâzând :
-Şi să mai scrii că eşti aşa de tânără…
Aş fi vrut să-i spun mai mult despre gândurile mele, dar parcă emoţia mă disipea.
În autocar a fost atmosferă foarte plăcută. La Pârscov vremea e închisă, umedă. Au sosit multe personalităţi. Se ţin cuvântări. Admiratorii sunt răspândiţi pe aleea de piatră, în grădină, lângă bustul poetului. Apoi urmează vizitarea casei. O căsuţă ţărănească, încântătoare, cu pridvor.Casa poetului. Alexandru a intrat primul alături de doamna Gabriela Defour. Odăile au amprenta vremii – obiecte,lucruri tradiţionale, documente.Alexandru priveşte foarte curios în jurul lui şi pune întrebări. Doamna Defour se uită la el cu un aer aproape părintesc, un copil care vrea să afle mai multe despre locul în care se află, căci a înţeles că e un loc deosebit.Chiar domnia sa  făcea mici comentarii melancolice. Voiculescu este iubit şi preţuit aici, la Buzău. În ochii aceia limpezi şi luminaţi  simt binecuvântarea şi mulţumirea că autorul lui Zahei orbul nu a fost uitat.”Fragment din Jurnal (nepublicat).
Şi au fost multe din zilele lui V. Voiculescu la biblioteca, sau la Pârscov. În anul următor şi alţi ani. În 1999, în toamna aceea blândă când Pârscovul devenea învăluit într-o ceaţă transparentă cu luminozităţi poetice, noi stăteam în jurul căsuţei şi-l ascultam pe regretatul Laurenţiu Ulici venit pe fugă de la Bucureşti, căci era  preşedinte al USR şi senator de Brăila.
În 2001 la Consiliul Judeţean ne-am bucurat de prezenţa lui Andrei Voiculescu,nepotul scriitorului, care a lucrat la Radio Europa Libera din Munchen.  Ne povesteşte despre noaptea arestării poetului de către securitate.
V. Voiculescu mi-a dat speranţa versului, a puterii.  A înfrumuseţat dorinţa de a vrea mai mult de la cuvânt, de a căuta misterul trăirilor. “Medicul fără arginţi” aşa cum era numit pentru că îngrijea bolnavi din iubire umană, fără bani, poetul cu sufletul său sensibil, credincios  ştia că are eternitatea cuvântului şi nu se temea nici de arestare… A suportat-o cu demnitate.
Versul devine mai blând, aşezat pe treapta istoriei spirituale. Am continuat să scriu  încurajat nu doar de sfatul doamnei Gabriela Defour, ci şi de cuvântul poetului.Mă simţeam ridicat în Cuvânt de versul lui. Parcă eram în faţa unei candele şi simţeam nevoia să îngenunchez, să mă rog. Să cunosc mai bine Cuvântul şi pe cel ce l-a creat.
În lumea asta seacă şi fără gust de azi, altele sunt preocupările.
Sunetul toamnei m-a făcut să-mi fie dor de V. Voiculescu, să citesc din Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare. Şi să-l omagiez în sinea mea.

Advertisements

Posted on October 9, 2012, in literatura and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: