O colonie pentru un regat

Nu prosperăm deloc, dar mereu ne gândim cum să ne fie mai bine. Să nu ne mai ostoim în lipsuri. Trăim foarte mult din conjuncturi, lucruri diverse, fumuri şi suntem aceiaşi. Uneori am senzaţia că am obosit să cred, dar totuşi trebuie să cred. Lipsa de speranţă e tot un abandon, o laşitatea în cele din urmă. Şi nu e genul meu.
Republica a devenit lipsită de sens, pierdută într-o globalizare haotică. Segregările ideologice s-au accentuat, e firesc să ajungi aici, să nu mai poţi crede în formele lor sociale care nu suferă poate din vina celor care le-au creat, ci a celor care le-au transpus în societate.Ce să mai facem cu ideile, gândirea lui Montesquieu? Cu speranţa în republica pe care o visa Rousseau ? Europa însăşi pare îmbătrânită şi epuizată de minciună. Deocheată… Iar noi am ajuns la statutul de colonie.
Mă gândesc cum să ne salvăm. Că doar nu vom accepta la nesfâşit toate astea. Degeaba se perindă unii pe la tv gătiţi, coafaţi, vorbind despre popor, nu au credibilitate. Bineînţeles, nu trebuie să fii îmbrăcat în zdrenţe ca să te creadă lumea că ai bune intenţii, numai că aceştia s-au perindat la putere, au contribuit de-a lungul vremii la starea  actuală. Au procentul lor de vină. Combativitatea aclamată pare fariseism. Epoca vorbăriei lungi şi fără rost s-a sfârşit. Abordarea socială, politică trebuie schimbată radical. Să avem integritate economică, socială, politică, spirituală. Să nu-ţi mai fie teamă de viitorul copiilor tăi în această ţară.
Avem deci un popor căruia i s-a luat totul – chiar şi dreptul de a decide prin vot.Ce facem ca să ieşim din starea colonială? Acest jug nebănuit cândva e mai greu pe zi ce trece. Nu mai putem vorbi decât despre resturile unei democraţii mizere. Despre o lume – lumea noastră – care costă din ce în ce mai puţin pentru că a fost făcută să abdice de la valori şi să se vândă ieftin. Viaţa noastră a devenit mobilă – de la unii la alţii – de la o gaşcă la alta, de la un gen de corupţie la multe alte genuri. Nu, pentru mine, politica asta nu-şi mai are locul în istorie. Instinctul şi paranoia puterii sunt de nevindecat. Trebuie să punem umărul, ca naţiune, şi să începem să construim altceva.
Eu aş da fericit  colonia pentru un regat… Dar un regat al bunăstarii, demnităţii, credinţei…

 

Advertisements

Posted on October 2, 2012, in social and tagged , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: