Nimeni nu este mai presus de lege.Şi totuşi este.

Vrei să ai legătură cu tot ce este frumos şi preţios, dar când starea socială e deplorabilă nu poţi rămâne în turnul tău de fildeş, trebuie să fii alături de mase. Laşi poezia şi te alături stărilor sociale. Muribunda democraţie face ravagii. Nimic din ceea ce trebuie să îţi dea siguranţă nu mai există.Stau mărturie convulsiile  sociale, mocnite, spontane, revoltate. Legea nu mai e lege, statul nu mai e stat, ţara nu mai e ţară. Minciuna şi sărăcia sunt drame naţionale
Abuzul  a devenit sfidător şi pe faţă încălcându-se orice minimă decenţă a legii, bunului simţ. Votul a devenit infracţiune,  mâine vom fi anchetaţi că existăm. Cine suntem, de unde venim, care e treaba  pe planetă. Asta e democraţia noastră stupidă. Politicile sociale au ajuns  degradante. Nu suntem o ţară civilizată, nici demnă. Dacă nu ai politici sociale bune, drepte, corecte, despre ce vorbim? Politici care să ţină românii în ţară. Mă întreb cu groază dacă eram o populaţie de vreun miliard , unde s-ar fi ajuns? Degeaba avem frunze turistice, dacă românii sunt sclavii Europei.
Din ce formă social politică, ce nouă doctrină, sau una veche, dar bine reformată, să vină salvarea? A câta oară trăim epoca mizeriei şi cerem întruna argumente, dezbateri? Şi ce? Epoca mizeriei are proprietarii ei sănătoşi, spătoşi… O naţiune care trăieşte de pe o zi pe alta, în fluctuaţii politice, auzind doar despre iluzia traiului decent, cum, când se fixează. O fi şi asta vreo progenitură de adevăr.
Mă leg de adevărul social.De neamul  boicotat. Aş fi jalnic dacă aş fi indiferent, dacă aş sta deoparte. Orice cetăţean are dreptul să lupte pentru o viaţă mai bună în ţara în care s-a născut,în  care trăieşte , să aibă principii. Să nu lase capul în jos chiar dacă este ameninţat sau i se sugerează că ar trebui să mai tacă. S-a dat drumul unui adevărat efect social.
Cât trebuie să ne uimească anumite lucruri… Cum dupa 22 de ani luptăm încă pentru democraţie şi o viaţă mai bună şi totul parcă se duce în neant sau în conturile unora. Lozincile şi părerile străine au devenit prea obositoare. S-a spus că trebuie  să fim în Europa şi-am fost cuminţi, darnici… Dar ce limbă de lemn are şi Europa… Ce haine murdare… Mai nou şi-au pierdut încrederea în noi. Dar încrederea noastră în ei? Cu asta cum rămâne? Nu trebuie discutată? Oare să privim cu spaimă, se repetă istoria ?
Statul nostru a devenit lamentabil, o colonie cum spun mulţi şi cum de altfel o simţim.
Dar nu s-a stins dorinţa de democraţie şi libertate. Şi eu o am. Chiar dacă uneori îmi vine să spun disperat : Adio,  democraţie.

Advertisements

Posted on September 5, 2012, in Uncategorized and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: