Să trăim ora speranţei

Sănătatea Cuvântului, Everestul Fiinţei.

Sunt un abonat al speranţei şi un complice al adevărului. Speranţa înseamnă umanitate, îndârjire. Un om fără speranţă este un om resemnat. Sunt în trăirea mea notorie de iubire a aproapelui. Ne vedem în tonul cuvintelor mai aprinşi, nu mai pot să admit decât cutenzanţa unei expresii de binefacere.
La această oră extravagantă îndrăznim să gândim şi să sperăm. Să facem Cuib Adevărului. Vreau să am prieteni în rândul oamenilor simpli. Fireşte, puterea de a crede a fost când şi când revizuită. Ne oprim şi prăznuim adevărul. Banul, averea, nu sunt proprietarii mei. Proprietarul meu e adevărul, pentru el muncesc şi mă sacrific.
Alerg după orice firimitură a adevărului ca să mă hrănesc. Cum să crezi că nu există lumină dacă aspiri la ea ?

Nu pot să leg lucrurile decât într-un singur cuvânt -Iubire. Nu trăim să denigrăm sau să epuizăm Cuvântul, ci să-l îmbunătăţim.
Sunt în Legenda vie a Pământului şi mă înalţ pe acest Cuvânt. La originea Pământului stau locuitorii Chipului nostru. Fiecare lucru trebuie să se divizeze în iubire pentru că aşa am creat-o.
Sunt belşugul Privirii Tatălui şi nu pot să mă uit îndărăt la nimic. Am arborat steagul iubirii pentru a se apropia lumea de el.
Ies din timp şi mă extaziez, mă rup de cea mai coroborantă funingine, de războiul cel mai nămolos. Mă rup… Mă lipesc uneori de aşezările astea… Aştept să înflorească stânjeneii şi să privesc din nou spre noi. O, cât am suportat frauda Cuvântului.

Râvnesc la adevăr şi fără nicio altă întrebare decât că mi-e dor de el. De Cuşma lui. Mă revărs peste aceste meleaguri, merg cu caprele la câmp pentru că trebuie să rezolv cu insinuarea. Mă văd din ce în ce mai bine. Desigur, pe măsură ce-L văd pe Domnul.
Suntem lăsaţi în pajişti adânci şi susur de lumină. Dăm coaja de nuc la o parte şi gustăm miezul. Începe o zi fierbinte de vară şi de emoţii sublime. Ating puterea de a vorbi aprins şi definitoriu. E fructul naţiunii, seva gândului ei. Gustăm fructele şi râdem, ne zbenguim printre flori şi seminţele lor.Toate chipurile mele sunt undeva, departe, într-un registru. Şi costumele în care m-am definit ca om.
Sunt  într-o poemă renaştere. Într-o cocioabă de lumină şi împlinire perpetuă. O, ce uluit sunt pentru veacurile astea! Câtă apă trebuie să beau ca să nu mă sufoc şi să pun piciorul pe caldarâm… Şi cât de străveziu sunt uneori…

Fragment din volumul şi Tatăl (în pregătire)

Advertisements

Posted on June 20, 2012, in literatura and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: