Dacii…

În zori m-am trezit şi am tresărit. Cineva parcă îmi spunea scriind o epistolă :
Dragă prietene,
 vremea trece, vremea vine…
Am început să am emoţii. Vremea trece, vremea vine…
Simt că ies din haine…mă ridic din straiele mele şi mă înalţ…Din hainele colorate pe care  le-am îndrăgit şi am ieşit cu ele în adierea vântului. Apoi am acces pe traiectorie. Mă văd gonind cu o viteză fulgerătoare  pentru că trebuie să ajung undeva şi să-mi ridic urmele. Apoi să iau ceva să curăţ aşezarea. Şi să mă proptesc de un mare Gând.

Mă întâlnesc cu o fiinţă cu care am gândit împreună uneori. E Frate. Se uită şi mă aşteaptă. Urmează să-i văd pe daci. Dacii mei… Să-i întâlnesc. Sunt emoţionat acum, în această clipă când mi s-a transmis asta.
A apărut o baie de lumină, apoi foşnesc copacii înfloriţi. Parcă e primăvară. Mă uit să văd de unde apar.
În acest colorit de iarbă şi flori s-a făcut brusc o trecătoare, un drum ce se lăsa lung, spre vale. Mă uit şi mă acopăr cu zeii  pentru că trebuie să fiu frumos şi încântător.
Mă deschid în paginile privirilor dacilor, dar încă nu ne vedem. Nu au sosit, sunt pe cărare.
De sus, din senin, se lasă ca un văl un acoperiş pentru ei. Mă las imediat desculţ ca să-i pot privi mai intens. Înfăţişarea mea capătă uşor, ca un abur, alte aspecte. Sunt pregătit de începerea unei misiuni. Pentru că o să le văd chipul. Chipul atât de drag şi aşteptat…
De-a lungul văii au apărut soldaţii mei şi o împrejmuiesc. Doar eu îi văd. Vorbim cu privirea despre dacii care vor apărea.
O, ce splendidă bucurie…! Şi deodată aş vrea să-mi cumpăr foarte multe din tradiţia acestui neam.
Deocamdată beau apă dintr-un ulcior şi sunt fericit. Conturul aspectului pe care îl am acum e puţin tivit cu ceva şi motivat. Apoi, de prin copaci s-a ivit o umbră. Ea plutea şi eu mă uitam la ea. Lumina a fost un pic acoperită, dar deasupra umbrei cineva e de strajă şi aduce primele chipuri din univers.
Din nou semăn cu ei ca să-i pot primi. Ating uşor coşul cu viu. Aştept. Mă măsor. Aşteptarea e foarte emoţionantă.

(Fragment din Fiii Gândului, CorectBooks)

Advertisements

Posted on June 13, 2012, in literatura and tagged , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: