Monthly Archives: June 2012

A servi mai presus de tine însuţi

Sâmbătă, 23 iunie 2012, la Palatul Primăriei, Rotary Club Buzău a sărbătorit 10 ani de activitate. Preşedintele Clubului, scriitorul Dan Camer  a făcut un scurt istoric al Clubului de la înfiinţare şi până în prezent.Cu această ocazie au fost oferite  100 de distincţii de merit  unor personalităţi de prestigiu din diferite domenii – literatură, sport, arhitectură, folclor,oameni de afaceri – care  au adus contribuţii deosebite atît la nivel local cât şi naţional.

A servi mai presus de tine însuţi este un principiu rotarian, iar în cei 10 ani de activitate au fost derulate numeroase proiecte cu caracter umanitar  în sprijinul comunităţii. Printre altele, au fost sponsorizate concursuri, festivaluri, tineri care au plecat în străinătate. „O altă lucrare de anvergură este iluminarea exterioară a Catedralei Sf.Sava şi amenajarea parcului din jurul acesteia, pentru că Sf.Sava este patronul spiritual al Buzăului şi este ceva deosebit. Ar fi trebuit să ofer o carte  Rotary Club Buzău – 10 ani în slujba comunităţii, dar din păcate nu am reuşit s-o termin, trebuia să fie oferită tuturor acelora pe care i-am onorat astăzi. O voi oferi la Balul de caritate care va avea loc în toamnă. Acolo sunt toate acţiunile noastre în cei 10 ani de activitate”, spune Dan Camer.

În această imensă tragedie morală a societăţii româneşti  a servi trebuie să fie dezideratul fiecărui ins dacă vrem o lume mai bună şi mai corectă. Solidaritatea umană nu poate exista decât ajutând, a fi aproape unul de celălalt şi nu unul împotriva celuilalt.

Urez Clubului Rotary Buzău mulţi ani de existenţă şi realizări în sprijinul comunităţii şi umanităţii.

 

 

Să trăim ora speranţei

Sănătatea Cuvântului, Everestul Fiinţei.

Sunt un abonat al speranţei şi un complice al adevărului. Speranţa înseamnă umanitate, îndârjire. Un om fără speranţă este un om resemnat. Sunt în trăirea mea notorie de iubire a aproapelui. Ne vedem în tonul cuvintelor mai aprinşi, nu mai pot să admit decât cutenzanţa unei expresii de binefacere.
La această oră extravagantă îndrăznim să gândim şi să sperăm. Să facem Cuib Adevărului. Vreau să am prieteni în rândul oamenilor simpli. Fireşte, puterea de a crede a fost când şi când revizuită. Ne oprim şi prăznuim adevărul. Banul, averea, nu sunt proprietarii mei. Proprietarul meu e adevărul, pentru el muncesc şi mă sacrific.
Alerg după orice firimitură a adevărului ca să mă hrănesc. Cum să crezi că nu există lumină dacă aspiri la ea ?

Nu pot să leg lucrurile decât într-un singur cuvânt -Iubire. Nu trăim să denigrăm sau să epuizăm Cuvântul, ci să-l îmbunătăţim.
Sunt în Legenda vie a Pământului şi mă înalţ pe acest Cuvânt. La originea Pământului stau locuitorii Chipului nostru. Fiecare lucru trebuie să se divizeze în iubire pentru că aşa am creat-o.
Sunt belşugul Privirii Tatălui şi nu pot să mă uit îndărăt la nimic. Am arborat steagul iubirii pentru a se apropia lumea de el.
Ies din timp şi mă extaziez, mă rup de cea mai coroborantă funingine, de războiul cel mai nămolos. Mă rup… Mă lipesc uneori de aşezările astea… Aştept să înflorească stânjeneii şi să privesc din nou spre noi. O, cât am suportat frauda Cuvântului.

Râvnesc la adevăr şi fără nicio altă întrebare decât că mi-e dor de el. De Cuşma lui. Mă revărs peste aceste meleaguri, merg cu caprele la câmp pentru că trebuie să rezolv cu insinuarea. Mă văd din ce în ce mai bine. Desigur, pe măsură ce-L văd pe Domnul.
Suntem lăsaţi în pajişti adânci şi susur de lumină. Dăm coaja de nuc la o parte şi gustăm miezul. Începe o zi fierbinte de vară şi de emoţii sublime. Ating puterea de a vorbi aprins şi definitoriu. E fructul naţiunii, seva gândului ei. Gustăm fructele şi râdem, ne zbenguim printre flori şi seminţele lor.Toate chipurile mele sunt undeva, departe, într-un registru. Şi costumele în care m-am definit ca om.
Sunt  într-o poemă renaştere. Într-o cocioabă de lumină şi împlinire perpetuă. O, ce uluit sunt pentru veacurile astea! Câtă apă trebuie să beau ca să nu mă sufoc şi să pun piciorul pe caldarâm… Şi cât de străveziu sunt uneori…

Fragment din volumul şi Tatăl (în pregătire)

Dacii…

În zori m-am trezit şi am tresărit. Cineva parcă îmi spunea scriind o epistolă :
Dragă prietene,
 vremea trece, vremea vine…
Am început să am emoţii. Vremea trece, vremea vine…
Simt că ies din haine…mă ridic din straiele mele şi mă înalţ…Din hainele colorate pe care  le-am îndrăgit şi am ieşit cu ele în adierea vântului. Apoi am acces pe traiectorie. Mă văd gonind cu o viteză fulgerătoare  pentru că trebuie să ajung undeva şi să-mi ridic urmele. Apoi să iau ceva să curăţ aşezarea. Şi să mă proptesc de un mare Gând.

Mă întâlnesc cu o fiinţă cu care am gândit împreună uneori. E Frate. Se uită şi mă aşteaptă. Urmează să-i văd pe daci. Dacii mei… Să-i întâlnesc. Sunt emoţionat acum, în această clipă când mi s-a transmis asta.
A apărut o baie de lumină, apoi foşnesc copacii înfloriţi. Parcă e primăvară. Mă uit să văd de unde apar.
În acest colorit de iarbă şi flori s-a făcut brusc o trecătoare, un drum ce se lăsa lung, spre vale. Mă uit şi mă acopăr cu zeii  pentru că trebuie să fiu frumos şi încântător.
Mă deschid în paginile privirilor dacilor, dar încă nu ne vedem. Nu au sosit, sunt pe cărare.
De sus, din senin, se lasă ca un văl un acoperiş pentru ei. Mă las imediat desculţ ca să-i pot privi mai intens. Înfăţişarea mea capătă uşor, ca un abur, alte aspecte. Sunt pregătit de începerea unei misiuni. Pentru că o să le văd chipul. Chipul atât de drag şi aşteptat…
De-a lungul văii au apărut soldaţii mei şi o împrejmuiesc. Doar eu îi văd. Vorbim cu privirea despre dacii care vor apărea.
O, ce splendidă bucurie…! Şi deodată aş vrea să-mi cumpăr foarte multe din tradiţia acestui neam.
Deocamdată beau apă dintr-un ulcior şi sunt fericit. Conturul aspectului pe care îl am acum e puţin tivit cu ceva şi motivat. Apoi, de prin copaci s-a ivit o umbră. Ea plutea şi eu mă uitam la ea. Lumina a fost un pic acoperită, dar deasupra umbrei cineva e de strajă şi aduce primele chipuri din univers.
Din nou semăn cu ei ca să-i pot primi. Ating uşor coşul cu viu. Aştept. Mă măsor. Aşteptarea e foarte emoţionantă.

(Fragment din Fiii Gândului, CorectBooks)

Pe urmele Cuşmei

De la o vreme am senzaţia că istoria ne vorbeşte şi ne cheamă din ce în ce mai mult. Şi nu putem trece indiferenţi, trebuie să ne aplecăm, s-o ascultăm.
Un loc încărcat de istorie şi sacralitate este şi zona Năeni, legată de aceleaşi dealuri maiestuoase ale Istriţei. Cine vrea să simtă şi să străbată istoria neamului, trebuie să vină aici.
Pe un drum şerpuitor şi pitoresc urci din Năeni spre satul Vârf, unde se află Biserica dintr-o  Piatră. Şoseaua duce aproape lejer până sus. Întâlneşti săteni liniştiţi şi vişini copţi. Te încarci pozitiv  cu senzaţii fermecătoare, dar nelămurite.
Biserica dintr-o Piatră se înalţă în toată nobleţea ei spirituală pe aceste culmi magnifice. Te trezeşti ca dintr-o somn ce parcă l-ai dormit şi nu ai ştiut. Catapeteasma este sculptată tot din piatră, lucru rar în ortodoxia europeană. Biserica  poartă hramul Duminica floriilor şi este înconjurată de ziduri groase de piatră, ca o cetate. O linişte strămoşească   domină. Mai sunt turişti căutători de istorie, de adevăr.
Lângă biserică, pe culme sunt urmele unei aşezări dacice,  a unui cimitir dacic.  S-au găsit oseminte, urne cu cenuşă. Acum e o cruce şi o teică de piatră.  Puţin mai încolo, altele. Este o istorie pe care trebuie  s-o vezi, s-o simţi. S-o trăieşti, căci umblând prin aceste locuri nu poţi să nu simţi nimic.
Nevoia de a şti adevărul se acutizează. Istoria trepidează sub picioarele tale. Când am fost cu puţin timp în urmă la grota lui Ambrose,care nu este foarte departe de aici,  am avut sentimentul că la un moment dat ies dacii din pământ şi iarbă verde. Mă uitam în dreapta şi stânga şi aşteptam să-i văd. Locul are ceva ancestral.
O luăm în sus pe drumul de exploatare a carierei. Ne-am oprit. Pereţi de calcar, mult calcar, granit, urme ale Mării Sarmatice. Culegem scoici.
Dealurile se întind lin, extrem de armonios. Urcăm  tot mai mult pentru a ajunge la Tabăra de sculptură Năeni. Suntem pe culmi legendare -Dealul Tigoarei, sau locul sacru. În depărtare zărim tabăra, pe un platou care te învinge prin frumuseţea lui, dar mai e până acolo. Mergem numai pe coamele dealurilor aşa cum se spune că mergeau dacii din motive de siguranţă.
Parcă eşti aici de mii de ani, timpul mi s-a părut dintr-o dată altfel. Noi parcă eram altfel şi altcineva. Adie vântul, iarba se mişcă în ape argintii.Şi tot vrei să ridici mâna, să atingi cerul şi să strigi. Tot vrei să-ţi vezi neamul ivindu-se de sub aceste pământuri, din odihna lui de veacuri.
În Tabăra de sculptură  evadezi în frumos. Sculpturile sunt realizate din calcar de către copii, acel calcar de Năeni care e uşor de cioplit,  folosit chiar şi la Palatul Parlamentului. Sătenii înşişi îl cioplesc cu multă uşurinţă pentru gospodărie.
În vale se zăreşte o stână. Coborâm spre ea, dar nişte câini agresivi ne face să ne oprim.În aceste împrejurimi se intenţionează reconstituirea în viitor a unui sat dacic.
Urcăm la Grotele preistorice  în care  au fost descoperite oseminte, unelte. Panorama e o splendoare.
O luăm înapoi pe o cărare pe sub un deal cu pereţi de calcar, cu alte grote, dar şi verdeaţă, tufişuri… Este istorie. Multă istorie şi e a neamului.

Biserica dintr-o Piatră                                                     Cimitirul dacic

Tabara de la Năeni                                                                  Cap de dac

Steagul dacic                                                             Zona in care se va reconstitui un sat dacic

Grotele preistorice