Lângă focul vetrei

Glasul a început să umble, nu mai putem minţi…  Ascundem o mare istorie pe catre trebuie s-o dezvăluim.
Glasul a atins lumea şi pot să ridic membrele fericită, să trăiesc slava graiului. Nu sunt al meu şi nu am fost. Toate cărările au fost inundate de Glas, cine trece pe acolo îi ia forma, se mulează şi se revendică din ignoranţă.
Aştept Glasul într-o astfel de cărare, să-l sărut. Mergem în lume, mă destăinui. Planeta se află în căuşul care în câteva clipe o poate face stea. Ar trebui să reflectăm la asta.
Dar nu, încă nu se închid porţile planetei, trebuie să ajungem la privire, la coloana vertebrală dintre cer şi pământ. O, cât îmi doresc să trăiesc şi să mă revărs…In depresiunea vorbirii se lasă şoptit Glasul.
Dintr-o dată se face focul întrebării… Să credem ce n-am crezut, să vedem ce n-am văzut.
Vin resurse bogate din atmosferă, capabile să se infiltreze şi să prelucreze organismul. Resursele pot fi edificatoare pentru evoluţia vietăţilor pentru a le acomoda la atmosfera propice alienării la celelalte planete.
Omul se va vedea însă la fel de obişnuit şi liniştit în ale lui.
Lângă focul vetrei, pe înserate, el stă vlăguit şi gânditor la ziua de mâine. Intr-o astfel de înserare va apare Fratele în dreptul vetrei lui.

E timpul absolutului pe care-l privesc cu nesaţ. Din om, omul nu trebuie să facă o armă.
(Fiul  din copcă, 2009)

Advertisements

Posted on April 25, 2012, in cultură and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: