Ne fuge pământul de sub picioare…

Una din „realizările” revoluţiei a fost şi Legea fondului funciar. Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care se aflau în cooperativă s-a făcut prin reconstituirea acestui drept şi a  generat atunci o mare frenezie. Oameni liberi, cu pământuri, drepturi. Proprietari cu titlu. Cooperativele – la lada cu gunoi a istoriei.  Sentimentul acesta al proprietăţii sigur este şi ceva înăscut, nu doar dobândit.Fiecare îşi iubea bucata de pământ, acel glas al pământului care există probabil în orice individ.
Agricultura se făcea tot simplu, anevoios, dar omul era avântat, dornic şi se înhăma la munca ogorului.
Între timp, după ani, povestea pământului şi a proprietarilor de pământ s-a schimbat. Duritatea vieţii, lipsa de perspectivă, indiferenţa statului faţă de micii proprietari i-a făcut pe cei mai tineri să nu vadă un viitor în acest pământ, în agricultura primitivă. Euforia împroprietăririi se diluase. Tinerii au plecat din ţară.
Este Duminica Floriilor şi-am ieşit să mă plimb prin sate. Să stau de vorbă cu oamenii, să-i ascult… Să mă doară necazul lor. Mi se pare că a fi român a devenit din ce în ce mai mult o patimă…Oamenii îşi spun păsul. Nu au mai putut lucra pământul, nu există nicio asociaţie agricolă, nu se mai pot deplasa, sunt în vârstă, nu au bani să are, să cultive…A  rămas nelucrat. Pârloagă.
Dar pământul lor e totuşi lucrat. De cine, cum? Păi uite aşa, de nişte străini. Primăria, profitând desigur de lipsurile şi neputinţa amărâţilor,  a dat pământul în lucru, hectare întregi, unor danezi. Ei cultivă, ei iau tot. Oamenii, în continuare proprietari, cu acte în regulă s-au dus pe tarla. Acolo au fost întâmpinaţi de nişte inşi  fioroşi, înarmaţi, care s-au răstit la ei într-o limbă pe care nu au înţeles-o. Nu au voie să calce pe propriul pământ. Cer explicaţii la primărie, se judecă în instanţă de câţiva ani… danezii tot pe pământul lor sunt. Actele nu au nicio valoare.
Desigur, oamenii sunt obligaţi să-şi lucreze pământurile, dar atunci când nu o pot face din motive neimputabile în totalitate lor, nu trebuie să profiţi şi să-i furi, ci să   analizezi contextul social, economic pentru a-i ajuta, determina, încuraja să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute de lege şi bineînţeles să ducă şi o viaţă mai bună. Să fie încurajaţi tinerii prin diverse facilităţi ca să nu mai fugă de la ţară şi chiar din ţară. Sunt măsuri de îndreptat situaţia, dar nu se vrea.
Acesta e statul pe care poporul îl plăteşte să existe – acaparator şi hulpav. Şi uite aşa ne fuge pământul de sub picioare , iar mândra noastră ţară întră în posesia altora.
Poate doar  renaşterea naţionalismului strămoşesc ne mai poate salva.

Advertisements

Posted on April 18, 2012, in social and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: