Cauza naţiunii pamântene

Ce grai îmi umblă prin minte ca să-mi desăvârşesc emoţia, să-mi arate locul în care trăiesc…Nu vroiam să fiu un ins aleatoriu pe acest drum, ci bun şi intuitiv. Am surâs pentru toate rezervele de linişte şi m-am plimbat prin curtea casei ca să-mi caut înfăţişarea. Mă simţeam deodată tulburat şi îngrădit, fără să-mi cunosc chipul. Atunci mi-am articulat privirea ca să pot uita, dar tot mă gândesc la curtea  prin care umblam. Şi trebuie să dau drumul azi la tot ce am cunoscut, cum s-a configurat. Da, cineva trebuie să-mi compenseze durerea şi strigătul. Cineva trebuie să-mi explice conturul coşului prin care ieşea fumul, pentru că eu nu înţelegeam existenţa fiinţei mele
Vom duce dorul tinereţilor noastre pârjolite de dorinţe, vai, de denumiri… Curtea casei…trebuie să fie o împlinire chiar şi atât de târziu, chiar şi după ce am fost de atâtea ori muribund. Curtea casei, un joc al naturii mele pământeşti, o prea apropiată zi de naştere, o preaslăvită şedere pe prispă sau sub salcâmi. Am agăţat într-un ciot puţină revenire din ceea ce sunt eu – purtatul prin lumea cu opinci. Serios, nu puteam să mă nasc în orice lume, ci doar în asta. Revederea mea ca fiinţă se face în turnirul privirii curţii, a coşului din care veşnic ieşea fumul pe care-l priveam pentru că abia conştientizasem că sunt, dar nu ştiam de ce sunt şi de unde vin.
Cum am apărut aşa, deodată, în curtea acelei case? Mai stăm să ne gândim la acele zile ale analizei coşului şi să ne vedem – cum concepeam lumea şi ciorapul în care ea să intre. Ce fac? Restitui adevărul zilelor mele, restitui funcţia de existenţă. Am trăit cu visul leagănului de societate. Fireşte, este o diferenţă între a fi şi a trăi.
În această clipă de restituire a zilelor mele îmi este necesar şi mersul căruţelor pe uliţă. Căutarea mea devenea mai aprigă văzând cum se învârt acele roţi şi nu ştiam dacă pot să elucidez conştientizarea că sunt, văd, răd, mănânc, mă încalţ… Sunt, deci, om. Fiinţă cu vertebre. Toate aspectele îmi erau de ajuns ca să vreau mai mult. Regăseam în acest firicel de lume multă ambianţă. Pe unde să trec ca să ocolesc toate astea? Nu pot să trec, trec, deci, pe drumul ăsta. Mergem să vedem cele însuşite de mine, de alţii… Rămân să discut ambianţa în care am vieţuit. O, naţiunea după care strig e schimbătoare. O, vreme! Cum îmi aduci roadele fiinţei mele şi cum mă conving de sentimentul tău de protecţie, vibraţie. Nu mi-am ratat căutarea pentru că m-am întrebat cine sunt. Nu am lăsat lumea de izbelişte şi nici s-o cumpere alţii. Am pus indicatoare ca să-mi apere cauza. Cauza aceasta este din vremuri vechi şi trebuie s-o apărăm. Este cauza naţiunii pământene.

Fragment din volumul  şi Tatăl (in pregatire)

Advertisements

Posted on March 21, 2012, in cultură and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: