Unde eşti „ …dulce Românie” ?

Aş fi vrut să scriu despre ziua marelui nostru poet Mihai Eminescu, să ne încălzim inima cu puţină poezie.Evenimentele din ultimele zile însă mă fac să-mi exprim solidaritatea cu tot ceea ce s-a întâmplat sau se întâmplă. Un licăr de revoltă dă un licăr de speranţă. Românii au ieşit, după multă tăcere, îndurare, resemnare, în stradă să-l apere pe dr.Raed Arafat, un om  reprezentativ pentru sănătatea românească, de onoare.Dar, fireşte, şi pentru toate nemulţumirile adunate şi mocnite vreme prea îndelungată.
M-am întrebat de atâtea ori dacă românii îşi mai pot spune cuvântul, dacă mai au demnitate şi curaj. Din păcate nu întrezăream decât îndurarea. Manifestările recente arată totuşi că românii încă mai sunt capabili de revoltă atunci când au de apărat o idee corectă, un om  onest aşa cum este dr. Arafat. Înţelegi că resemnarea lor a ţinut  şi de   faptul că nu mai au încredere în nicun alt politician sau lideri de sindicat,  prea au minţit toţi,  care nu sunt de ieri de azi la putere, ci de mulţi ani. Dr. Raed Arafat i-a resuscitat pe români.
La ieşirea aceasta spontană, deşi a fost pregătită pe internet, au manifestat oameni pe care  nu-i poţi ameninţa cu dosare, sunt liberi de corupţie. Dacă printre ei se aflau  politicieni sau lideri de sindicat totul era compromis. Cred că românul nu mai poate face o revoltă decât din propria conştiinţă, nimic din afară care să-i denatureze ideile pentru care luptă. Sau atunci când are alături un om de valoare care poate să mişte lucrurile din loc. Sigur, dr. Raed Arafat nu şi-a dorit să ajungă aici, dar aveam nevoie de o scânteie.
Această aşa zisă criză economică, financiară, politică, a adunat în ultimii ani prea multe poveri pe umerii populaţiei. Şi toată nenorocirea a început când românii au acceptat în tăcere tăierea de pensii şi salarii crezând că lucrurile se opresc aici. Au urmat şi altele, şcoli închise, spitale desfiinţate… Imaginea aceea în care bolnavii erau scoşi în cărucioare sau cu perfuzii la mâini din spitale a fost cutremurătoare. Nici în timpul războiului nu o vezi. Mă şi întreb retoric  de ce nu a venit Crucea Roşie să apere oamenii şi acest sistem prea bolnav de corupţie ? Trebuia să fie acolo, să pună steagul şi să îngrijească bolnavii. Până unde poate merge reprimarea poporului român, căci e clar, nu au de gând să se oprească.
Durerea mea este că uităm cine suntem şi ce putem face. Că putem trăi rezonabil şi demn. Şi să ne aducem aminte de Mihai Eminescu măcar în treacăt, cum vorbea el despre dulcea Românie, ţara de glorii şi de dor.

Advertisements

Posted on January 14, 2012, in social and tagged , , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: