Timpul reproducerii colective

Sunt în avânt demografic, geologic, ideologic. Făcut din cuvânt tresar la palida armonie omenească. Iar reversul cuvântului nu poate fi fals.  Cuvântul se umple cu seva naţiunii de care nu am de gând să mă desprind uşor.
Intru în arborele meu şi mă văd pe mine, pe ceilalţi. Suntem veseli. Nu am măruntaie, ci sunet şi lumină. Privim  licoarea echilibrului nostru genetic. Avem certitudini dobândite prin camuflajul nostru.
Stăm în arbore şi suntem veseli. Creaţia noastră e dincolo cufundată în treburile vremelnice. Este adevărat că am refuzat o vreme  să ne expunem. Dar acum sunt gata să afirm cu tărie – sunt Exponentul.
Fiecare zâmbet al meu e scris să fie aşternut. Discutăm geologia. Nu mă mai întreb – de ce a fost nevoie de mine în lumea asta în care  mă îmbrac.
Sunt Exponentul şi la asta mă ridic. Indiscutabila noastră prezenţă naşte ambiguităţi. Evenimentele sunt clare şi deosebit de aspectate.
Sunt Exponentul şi lumea mea se difuzează în cercuri de lumină. Vin în contextul prevenirii neamului, a misterului care are forţă de existenţă.
Sunt Exponentul şi graiul meu este divers. Intru în bază pentru a reconfigura consemnul. Conturul meu intră în traversarea naţiunii. E duminica de aprinsă ascultare, de tabiet în care îmi voi aduna convoiul. Mă tem de inopinata mea putere. Adun clipa domesticită ca să dau asemănare trupului şi gândului meu. Clipa domesticită e forma mea de a trăi. Prezentul ca şi trecutul sunt forme ale aceluiaşi gând.
( Fragment din volumul de eseuri Fiul din copcă )

Advertisements

Posted on January 5, 2012, in literatura and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: