“Stimaţi cetăţeni din republica băsistă România…”

Aşa  începe  poetul Dan Camer poezia Apel umanitar din volumul recent lansat Traianele 2010-2011, o carte pe care o denumeşte ca fiind un pamflet şi „orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale nu este deloc întâmplătoare”. Cartea este scrisă, cum spune tot poetul  „în numele libertăţii cuvântului şi a dreptului la exprimare publică”.  
Poezia lui Dan Camer surprinde starea socială în mod cu totul original, stilul simplu, direct,(nu caută subterfugii în expresii eufemistice), ca o conversaţie între autor şi popor. Dar au şi un iz de manifest (într-un decor social tragic) sunt acide,  militante, gata să cheme la schimbare faţă de injusteţea socială. Poetul este  explicit faţă de sistem, mobilizator: „ În consecinţă, sunt gata să ies în stradă, împreună cu toţi cei care gândesc la fel ca mine, pentru a răsturna actualul regim dictatorial, incompetent şi spoliator, pentru a scoate ţara din dezastrul politic, economic şi moral în care se află acum. Avem pentru această acţiune aceeaşi legitimitate pe care am avut-o în decembrie 1989, la revoluţia pe care astăzi au furat-o hoţii şi profitorii de toate culorile”.
Poezia lui Dan Camer  cuprinde în cuvinte un rug al revoltei,  este consecvent în ideile sale sociale şi politice, nu îşi subminează cititorul cu păreri elucubrante sau de ocazie, are verticalitate în exprimare, se simte un om de cuvânt şi onoare. Îl şi văd pe Dan Camer gata să iasă în stradă în numele dreptăţii şi al legalităţii,impotriva acelora care cred că: “Legea sunt eu/ Parlamentul sunt eu/ Justiţia sunt eu/ Guvernul sunt eu/ Constituţia sunt eu/ Statul sunt eu/ … „ Ironizează şi condamnă ipocriţii care ne conduc,pentru că are demnitatea curajului. (Spun asta întrucât sunt unii care  fac pe revoltaţii mergând până la atacuri murdare la persoană, dar îi vezi apoi ori dezicându-se, ori găsindu-şi singuri scuze, ori le-a trecut furia şi sunt la aceeaşi masă cu aşa zisul adversar).
Dan Camer când spune: „Nu că zic, da’ zic” e clar. E ferm până în adâncul cuvintelor pe care le rosteşte în deplinătatea concepţiilor şi principiilor sale, e conştiinţa şi spiritul unui poet care încearcă să arate adevăruri dureroase. Vorbea domnia sa la lansare despre credinţă şi cultură, numai aşa ne putem ridica, reveni din această paragină în care ne aflăm. Sunt de acord. Dar şi cultura este cum este, iar credinţa de asemenea.
O poezie dedicată Regelui Mihai: PovesteA fost odată/ un rege foarte tânăr/ pe care oameni răi şi fără Dumnezeu/ l-au gonit din ţara sa…Blestemat să fie/ în vecii vecilor/ de toată suflarea/ acestui pământ/ cel care s-a dezis/ de rege/ de neam/ şi de ţară … „. Neşansa acestui popor de a-şi trăi istoria adevărată şi de a fi condus de valori.
Revolta poetului Dan Camer conţine destulă durere şi amărăciune: „ Suntem/ un popor de câini/ amărâţi/ un popor de câini/ ai nimănui/ alungaţi de peste tot/ şi pripăşiţi/ pe lângă ghenele de gunoi/ atunci când/ nu suntem exterminaţi/ prin adăposturile/ construite/ după model european/… „.
Traianele 2010-2011, o poezie politico-socială-revoluţionară, a suferinţei şi sărăciei românilor care parcă nu mai au idealuri. Un popor care rămâne într-un fel surd, tot mai surd şi mai greu de înţeles. Acesta e poporul ideal, din nefericire, pentru a se naşte tirania.
Aşadar, „Stimaţi cetăţeni din republica băsistă România…” , ce e de făcut?

Advertisements

Posted on December 30, 2011, in literatura and tagged , , , , . Bookmark the permalink. Leave a comment.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: